Măsuri speciale ale polițiștilor rutieri, cu prilejul meciului de fotbal FC Botoșani - FC Steaua București
Stiri Botosani Thursday, 19 September 2013 ActualitatePOLIŢIŞTII RUTIERI SOLICITĂ CONDUCĂTORILOR DE AUTOVEHICULE:
-să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent stadionului, în special pe Calea Naţională şi Bulevardul Mihai Eminescu, pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun;
-să oprească ori să staţioneze doar în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă;
-să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
-să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul, pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
-să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
-să se prezinte la punctele de acces pe stadion cu cel puţin două ore mai devreme faţă de începerea meciului de fotbal (accesul fiind permis începând cu ora 15.00), pentru a evita aglomerările.
Poliţiştii rutieri vă informează că problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 0231.507.012.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...
Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO
Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...
E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.05 secunde