Mame bătute şi alungate, copii prigoniţi: Poveşti tulburătoare din Centrul Maternal "Micul Prinţ"

Nașterea unui copil ar trebui să fie pentru orice cuplu cel mai fericit moment al vieții în doi. Pentru unele botoșănence, însă, din momentul în care devin mame începe o adevărată luptă pentru supraviețuire.

Alungate și bătute de soți sau concubini care nu și-au dorit sau nu recunosc copilul, renegate de familii și ajunse într-un moment al vieții în care nu au niciun orizont în față, salvarea lor, ca o ultimă speranță, vine de la Centrul Maternal "Micul Prinț".

Acest centru devine pentru femeile bătute de soartă un fel de cuib al speranței și știu că, pentru câteva luni, atât ele cât și copiii pe care i-au adus pe lume sunt protejați.

Cel mai tânăr "locatar" al Centrului Maternal "Micul Prinț" este un copil de numai câteva zile. Pruncul a avut neșansa să se nască într-o familie dezorganizată. Alungată de toți cei apropiați, inclusiv de tatăl copilului, mama și-a găsit refugiul la centru.

Un alt caz este cel al unei femei care este de loc din județul Iași, dar care și-a urmat concubinul la Botoșani, la Santa Mare.

Femeia a născut în data de 1 martie, copilul venind pe lume în Ambulanță. Externată din Maternitate odată ce a ajuns acasă, partenerul acesteia de viață nu a vrut să recunoască pruncul. Rămasă pe drumuri, femeia a ajuns la Centrul Maternal. După ce vor fi întocmite toate documentele femeia va pleca în județul Iași, tot într-un astfel de centru.

La această dată, toate locurile din Centrul Maternal "Micul Prinț" sunt ocupate. Femeile terorizate, respinse de parteneri sau de părinți, au găsit aici, pe lângă un pat și o masă caldă, o mângâiere și un sfat din partea asistenților sociali și a psihologilor.
 
"Sunt 12 cupluri mamă-copil. Provin din familii dezorganizate, tinere necăsătorite, copiii nu sunt recunoscuți de tată sau familia nu îi primește acasă. Media de vârstă a mamelor este 23-24 de ani, cea mai tânără având 18 ani, iar copiii au de la câteva zile până la 5 ani. Scopul nostru este prevenirea abandonului, menținerea legăturilor familiale, reintegrarea. Sunt tot mai multe cazuri în ultimul an. Ne confruntăm cu cazuri la care reintregrarea va fi foarte grea, urmare a lipsei locuințelor sociale, mai ales pe raza municipiului Botoșani", a spus Camelia Brândușa Popa, șefa Centrului Maternal "Micul Prinț".

Cheltuielile lunare se ridică la 700 de lei pentru fiecare cuplu mamă-copil, pe lângă fondurile alocate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului fiind făcute și unele donații.

Mamele pot sta cu copiii în centru între 3 și 6 luni, după care își iau viața în propriile mâini, rămânând în atenția specialiștilor DGASPC. Potrivit reprezentanților centrului, acestea nu pleacă dacă nu au un acoperiș deasupra capului unde să trăiască alături de copii.

(Claudia Luca)


 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Joaca în familie, ce beneficii are pentru cei mici

astăzi, 21:42

Când un copil de doi ani construiește un turn din cuburi și îl dărâmă intenționat, repetând gestul de zece ori la rând, nu se joacă fără rost. Testează cauzalita...

Un profesor din Botoșani a murit la doar 47 de ani. A lăsat în urmă o fetiță de 7 ani și o comunitate îndurerată!

astăzi, 20:17

Vestea morții profesorului de limba engleză Cătălin Iordache a căzut ca un trăsnet peste familie, foștii colegi, elevi și toți cei care l-au cunoscut. În urma sa rămâne o&nb...

Din octombrie: Pacienții se vor programa printr-o platformă online națională. Toate spitalele, obligate să aplice noul sistem - LEGE

astăzi, 19:15

Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, ...