Una dintre întrebările care mi se pun cel mai des în ultimul an și pe care, din păcate, o pun la rândul meu, este „Nu știi un medic bun?”
În România, cel mai bun medic rămâne norocul. Norocul de a nu te îmbolnăvi sau, dacă te îmbolnăvești, să știi pe cineva care știe „un medic bun”.
În ultima vreme, oamenii nici nu mai caută un medic bun. „Nu știi un medic bun?” s-a transformat în „Nu știi un medic?” Punct. Bun, rău, medic să fie.
Dacă ai ghinionul să stai la țară sau într-un oraș mic, să te vadă un medic și să te mai și trateze devine un vis din ce în ce mai greu de atins. Sunt spitale unde nu sunt medici de gardă. Sunt spitale în care medicii nu mai vor să intre în gardă, reclamând epuizarea. Sunt spitale unde, dacă nimerești în zilele libere, în weekend, în perioada de concedii, noaptea sau în pauza de prânz, nu se uită nimeni la tine.
„Nu am aer” sunt cuvintele femeii gravide abandonate de medici pe un pat de spital din Botoșani. După o agonie de ore bune, a murit.
Ziua și mortul. Ceva se întâmplă în aceste zile. Oamenii s-au săturat să-și numere morții. Aerul devine din ce în ce mai irespirabil, cetățenii protestează, frustrarea socială e la apogeu, țara e o oală sub presiune. Oamenii cer să fie tratați și cer să fie tratați cu umanitate. Cum putem face un sistem de sănătate ceva mai uman în această țară?
Florin Negruțiu, Republica.ro