Botoşani, 1 iulie 2015. Reuşeam împreună (cititorii Ştiri.Botoşani, administraţia locală) să aducem la Botoşani una dintre cele mai strălucite minţi ale neurochirurgiei mondiale. Academicianul Leon Dănăilă este, însă, nu doar un uriaş al ştiinţei. El este un spirit evoluat, un om modelat în chip şi suflet după manifestarea lui Dumnezeu. Şi asta pentru că nimic nu are mai mare preţ decât Iubirea. Iubirea de semeni, iubirea de viu, de adevăr.
Discursul rostit de către ilustrul academician în sala Primăriei Botoşani, cu prilejul acordării Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani, a fost unul copleşitor, motivaţional, dătător de lacrimă şi creator de speranţă.
Pentru că numeroşi cititori ne-au transmis dorinţa lor ca acele cuvinte să fie transcrise şi oferite publicului larg, am purces la acest demers:
Discursul Academicianului LEON DĂNĂILĂ rostit în faţa botoşănenilor
Botoşani, 1 iulie 2015
"Mă simt mai mult decât onorat să mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a primi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani.Eu am petrecut anii copilăriei la Darabani. Locurile respective au rămas neclintite, dar cel care le-a părăsit am fost eu. M-am avântat în necunoscut şi a trebuit să lupt singur cu viaţa şi cu obstacolele ei.
Doamne, şi cât am rătăcit dintr-un loc în altul, dintr-o ţară străină în alta şi mai străină şi câte greutăţi am întâmpinat, pe care am reuşit să le înving numai prin muncă epuizantă, cinstită şi prin corectitudine.
Aceste rătăciri mi-au schimbat gândurile, raţionamentele, concepţiile şi conştiinţa.
Am venit deci din lumea satelor, unde nu am cunoscut decât ce înseamnă munca, soarele arzător, frigul, zbuciumul, suferinţa şi foamea. Am avut părinţi buni, simpli, foarte deschişi şi cu o înţelepciune extraordinară. Întotdeauna mi-au spus să fac bine şi să nu cer nimic în loc.
Crescut în spirit creştin-ortodox, al unei familii pioase, strânsele mele legături cu biserica au născut în mine ataşamentul, respectul şi admiraţia faţă de un lăcaş sfânt, faţă de credinţă.
Am trecut în tăcere, rugăciune şi smerenie greutăţile aspre şi lipsurile materiale de acasă.
Acum nu mai am părinţi care să vadă că ţin minte cu respect tot ce m-au învăţat, dar am convingerea că, de acolo de unde sunt, ei văd asta.
De cele mai multe ori, la lucrurile frumoase se ajunge doar prin suferinţă. Din această perspectivă, răbdarea şi vicisitudinile sunt considerate de mine a fi cheia succesului şi a biruinţei.
Oricum, prin intermediul rugăciunii mi-am întors fiinţa către Domnul Atotîndurător.
Rugăciunea este o necesitate care ia naştere din credinţă şi încredere deplină faţă de Dumnezeu în momentele de teamă, speranţă şi îngrijorare.
Uneori, ne rugăm în secret pentru dobândirea unei răsplăţi din partea lui. Nimeni nu se întoarce cu mâna goală după ce I se destăinuie. Prin farmecul şi puterea sa, religia încă mai este cel mai influent element din vieţile popoarelor lumii şi va continua să fie astfel.
M-am convins că munca şi credinţa dau sens vieţii, modelează comportamentul uman, îi conferă profunzime şi împlineşte astfel viaţa.
Numai aşa gândurile mele s-au orientat spre ceea ce este mai frumos şi mai bun, mi-a întărit voinţa şi mi-a clădit o disciplină spirituală remarcabilă.
În acest mod am rezistat tuturor dificultăţilor şi am dobândit succesul.
Căile cele mai frecvente pentru a-l atrage pe om în capcana viciilor sunt: stomacul, poftele trupeşti şi banii. Fiecare trebuie să-şi analizeze pasiunile în cunoştinţă de cauză şi să vadă spre ce direcţie se îndreaptă.
În această lume în care valorile materiale au devenit mai importante decât cele culturale şi spirituale, caut ca prin pasiune, moralitate şi credinţă să dau sens vieţii pentru a evita prăbuşirea ei. Fiecare activitate îşi are caracterele sale spirituale.
Totuşi, omul trebuie să aibă înaintea lui un personaj ca tip de perfecţiune după care să-şi modeleze viaţa, caracterul şi faptele pentru a merge pe aceleaşi frumoase drumuri şi adevăruri.
Astfel, privind cu mândrie şi cu firească înţelepciune marcajele vremii, am căutat să ofer celor tineri o mărturie şi un model. Totdeauna m-am avântat către necunoscut singur, deoarece numai în mine am avut cea mai mare încredere. Am fost mereu exigent cu mine, înainte de a fi cu ceilalţi.
Când suntem tineri credem că viaţa ni se cuvine şi este eternă, dar când ne îndepărtăm tot mai mult de tinereţe descoperim că viaţa este un dar de Sus. Nu putem fi eterni, dar omul trebuie să-şi înţeleagă condiţia de existenţă şi să creeze o operă durabilă al cărei destin să lase urme în eternitate şi să contribue măcar cu o scânteie la luminarea şi descifrarea imensului întuneric şi necunoscut care ne înconjoară.
Mi-am ales cariera de medic pentru a dărui cu generozitate şi dragoste şanse de viaţă tuturor celor suferinzi. Profesia medicală are o dublă origine: cerească şi pământeană.
Flacăra acestei vocaţii profesionale este aprinsă de crezul de a fi util semenilor.
Ţara care nu are medici suficienţi trebuie să-şi dubleze cimitirele.
Mi-a plăcut totdeauna lucrul bine făcut şi nu am înfăptuit nimic din datorie. Am pus suflet în toate activităţile mele pe care le-am îndeplinit cu plăcere, chiar dacă, în luptă cu vitregia vremurilor şi a semenilor, mi-a fost foarte greu.
Am ajuns acolo unde sunt numai prin lupta de cucerire centimetru cu centimetru a căii pe care am străbătut-o. Munca şi seriozitatea au fost unicele căi pe care le-am parcurs pentru a reuşi în viaţă.
Am fost darnic cu cei din jur, dar zgârcit cu mine însumi.
Cultul prieteniei, respectul, preţuirea şi dragostea nu se pot căpăta sau acorda, ele se câştigă prin competenţă, corectitudine, omenie şi printr-un comportament adecvat. Nu fotoliile şi funcţiile pe care le ocupăm asigură respectul celor din jur. "Diploma de om respectat" este o simbolică diplomă socială obţinută printr-o ţinută morală şi comportamentală de viaţă. Fiecare generaţie trebuie să lase moştenire celor care urmează ceva mai mult decât au primit ei de la înaintaşii lor.
Educaţia mea interioară importantă şi-a îndreptat atenţia către săraci, bolnavi şi nevoiaşi care suferă, pentru a le întinde o mână de ajutor.
Această educaţie înmoaie inimile dând naştere la sentimente de compasiune, întrajutorare şi solidaritate, consolidează pacea socială şi sentimentele de solidă frateritate, umanitate, armonie şi bucurie.
Nu am făcut sacrificii mari în viaţă, nu sunt un om care să se plângă, ci sunt un om care uneori munceşte până la epuizare.
Acest lucru se datorează forţei de muncă pe care o am şi pe care mi-a dat-o Bunul Dumnezeu.
Sunt un om foarte calculat. Ştiu foarte bine ce am de făcut a doua zi, în viitorul apropiat şi în cel mai depărtat.
Pentru a mă putea afirma a trebuit să muncesc mult mai mult decât cei proveniţi din familii mari şi cu sprijin.
M-am convins că dacă cineva vrea să se afirme, indiferent din ce clasă socială provine, poate să o facă. Am fost totdeauna conştient de capacităţile mele, de limitele mele şi de potenţialul meu.
Acest fapt cred că este un lucru care m-a salvat, pentru că niciodată nu m-am schimbat atunci când am avut funcţii profesionale înalte şi nu mi-am uitat niciodată rădăcinile.
Nu sunt omul care să creadă că se poate obţine ceva prin alte mijloace sau prin false merite decât prin muncă. Singurul fapt care m-a mulţumit pe deplin a fost cel pentru care am trudit.
În lungul meu drum al vieţii către oameni am robit mult în profesie şi am investit mult în ea pentru a ţine pasul cu tehnologia şi dotările corespunzătoare, pentru a asigura un serviciu de neurochirurgie de cea mai bună calitate.
M-am străduit să ţin pasul cu tot ce înseamnă mersul tehnologic al profesiei, să ajung la un nivel cât mai înalt şi să sincronizez activitatea cu spiritul şi tehnologia modernă.
Ataşat deci valorilor comunităţii neurochirurgicale, am contribuit pe deplin la înnoirile cerute de lumea modernă a faptelor, ideilor şi mentalităţilor acestei bresle pentru că viaţa merge înainte, iar dacă nu ţii pasul cu ea nu numai că nu ai rezultate, dar nu te poţi aştepta nici să obţii o calitate foarte bună din proiectele pe care le dezvolţi.
Ele sunt cele mai peremptorii dovezi ale capacităţii şi muncii mele, care m-au angajat în lupta contra bolilor şi pentru sănătatea "cetăţii".
Am considerat neurochirurgia ca o adevărată religie, căreia i-am consacrat totul.
Prin activităţile organizatorice, operatorii, de cercetare, didactică şi publicistică am onorat nu numai universitatea, dar şi ştiinţa românească.
Dacă doreşti să devii performant în domeniul medicinii trebuie să renunţi la o mare parte din viaţa personală.
Trebuie să realizezi că societatea merge înainte către un viitor ce trebuie să ni-l asumăm, nebăgând în seamă vicisitudinile vieţii. Sufletul şi trupul nostru trebuie să-şi păstreze mereu vigoarea, pentru a-i ajuta pe cei buni şi pe cei răi, pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe prieteni şi pe duşmani.
Când pui trup şi suflet în ceea ce faci este imposibil să nu izbuteşti şi să nu-ţi îndeplineşti cu dmenitate destinul.
Activitatea de cercetare, prin proiectele sale, a reprezentat un spaţiu de întâlnire a diferitelor concepţii filozofice şi ideologii cu ajutorul cărora am rezolvat conflictele de valori şi am elaborat principii general valabile în domeniul microcosmosului biologic.
Cunoaşterea este o necesitate, omul având datoria de a descoperi creaţia divină sau creaţia de ziua a 8-a.
Cunoaşterea este infinită, iar datoria omului este de a descoperi misterele lumii pentru a spori progresul valorilor umane.
Totuşi, ştiinţa este ambivalentă deoarece are o faţă luminoasă, favorabilă omului care conservă viaţa, şi una întunecată, tenebroasă, barbară, imprevizibilă, cu riscuri pentru om. Din această cauză cercetările trebuie ţinute sub control, trebuie dat numai sens uman descoperirilor ştiinţifice şi aplicării lor.
Progresul uman nu poate fi asigurat doar prin descoperiri ştiinţifice sau prin inovaţii tehnice, ci el implică şi rafinarea spiritului, a demnităţii şi integrităţii omului deoarece sensul vieţii se află în valorile umane.
Oricum, viaţa spirituală primează asupra celei fizice.
Atitudinea ştiinţifică fără creaţie, fără artă şi fără sensul ei uman, face profesionistul să rămână la periferia existenţei.
Cei care sunt stăpâniţi de ură nu mai ţin seama de manifestarea ei, de nicio lege morală a onoarei şi omeniei.
Omul stăpânit de ură are mintea întunecată, nu mai judecă şi nu mai cruţă nimic, pentru că ura nu cunoaşte limite şi nici nu alege mijloacele pentru atingerea scopului ei.
Iubirea de oameni aduce înţelegere, netezirea neînţelegerilor şi a conflictelor care duc la reabilitarea unei drepte şi echitabile convieţuiri omeneşti.
Prin credinţă, percepte teoretice de morală şi prin ştiinţă, omul poate deveni mai bun.
Petru a fi buni, pentru a ne respecta unii pe alţii şi a ne veni unul altuia în ajutor, oamenii au nevoie de religie, de credinţă.
Prin urmare, omul este material, sentimental, fizic, spiritual, emotiv, raţional. În om triumfă nu lipsa de raţiune, cruda nedreptate şi suferinţa, ci atotputernicile şi nesfârşitele virtuţi, adică credinţa, dragostea şi nădejdea.
Cei care ajung la un nivel necesar de educaţie şi merg pe aceleaşi drumuri frumoase, deschid în mod firesc o nouă uşă spre adevăr, cunoaştere, creaţie. Nu se poate trăi fără modele, deoarece fără ele tinerii sunt total debusolaţi şi au închise drumurile către valori. Lipsa modelelor valoroase aduce în frunte persoane de mucava şi pseudovalori de care suntem realmente sufocaţi.
Preponderenţa nu trebui să o aibă proştii sau tot ce e mai îndoielnic, vulgar, dubios, tot ce trage în jos societatea.
Dumnezeu oferă favoruri mari cui voieşte el, fără preţiozităţi ostentative.
El ceează un om de o neobişnuită stăpânire de sine, un specialist matur, stăpân pe mijloacele sale.
E foarte greu să-ţi dai seama, la un moment dat, cum ai ajuns cel care eşti.
Acesta este rezultatul tuturor întâlnirilor din viaţa ta şi a felului în care eşti tu, ca fire, ai reacţionat la ce ţi s-a zis, ce ai văzut şi la ce ai trăit începând cu familia, şcoala şi continuând cu toate experienţele pe care le-ai trăit sau ai fost parte.
În acest context vreau să amintesc că satisfacţia sufletească nu are preţ, deoarece ea este inegalabilă când ai cucerit ţelul suprem în viaţă.
Academician Leon Dănăilă"
