Imagini cu pompierii botoșăneni care sunt în drum spre Galați să ajute victimele inundațiilor! (foto)

Salvatorii din Botoșani vin în sprijinul colegilor din alte 24 de județe din țară pentru cel puțin trei zile.

32 de pompieri de la toate subunitățile I.S.U. Botoșani, au plecat, în urmă cu puțin timp, spre zonele afectate de inundații din județul Galați.

Alături de colegii din alte 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV, CJ, CT, DJ, GR, GJ, HD, IS, MH, MM, MS, OT, PH, SB, SM, SV, TM, TR, VL, BIF) și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, salvatorii botoșăneni vor contribui la efortul comun pentru înlăturarea efectelor produse de inundații.

 

Aceștia sunt pregătiți să își desfășoare activitatea pentru cel puțin trei zile. Printre misiunile care le vor fi încredințate amintim: evacuarea mâlului din locuințe, curți și subsoluri, curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape și evacuarea bunurile cetățenilor.

În perioada 16-19 septembrie, forțele care au intervenit în județul Galați au acționat intens pentru a gestiona efectele inundațiilor. Acestea au fost implicate în evacuarea apei din 231 de gospodării, inclusiv beciuri, și au avut peste 1.000 de misiuni pentru curățarea curților, a caselor, a șanțurilor și a fântânilor afectate.

Datorită eforturilor pompierilor, patru biserici, 10 școli și centre sociale de pe raza județului au fost curățate de apa murdară și de mâl.

De asemenea, aceștia au intervenit și pentru recuperarea animalelor surprinse de viituri și pentru realizarea unor lucrări de decolmatare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.

Informare preventivă

În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp. Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă “FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.

Citește și Pompieri din Botoșani trimiși în ajutorul cetățenilor afectați de inundațiile din Galați!








 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

astăzi, 19:09

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...