Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat într-un interviu la DigiFM că anul acesta vor fi daţi în folosinţă 25 de km de autostradă între Sebeş şi Turda şi 40 de km din drumul expres Craiova-Piteşti, de asemenea, până la finalul anului, se va putea circula pe un drum nou şi la ieşirea din ţară prin Vama Giurgiu-Ruse.
Întrebat când va fi gata autostrada spre Moldova, Cătălin Drulă a anunţat că până în anul 2024 ar putea fi gata lucrările la autostrada A7 care ar urma să lege Ploieştiul de Paşcani.
”Pentru autostrada A7 avem totul făcut, inculsiv proiectul tehnic. Îi dăm constructorului doar schiţele. Nu mai pasezi acea responsabilitate. În mai se lansează la licitaţie de execuţie până la Buzău, Ploieşti-Buzău. După 3 luni urmează Buzău-Focşani, după 2-3 luni urmează Focşani-Bacău şi sper să intre tot anul asta Bacău-Paşcani.
Acum vom vedea cât durează o licitaţie în România. În ultimii ani s-au mişcat mai repede. Există eforturi să mai eficientizăm partea de achiziţii. Aş vrea anul acesta să încheiem contractele efectiv. Lucrările ar trebui să dureze în zona mai uşoară doi ani, în unele se duc spre doi ani şi jumătate. Până în 2024 ar trebui să avem mare parte din această autostradă gata, dacă nu chiar pe toată”, a explicat Cătălin Drulă la DigiFM.
Conform acestuia, în afară de A7 se lucrează şi pe A8 la scoaterea capetelor autostrăzii la licitaţie.
”Să dăm drumul la capătul dinspre Târgu Mureş şi cel dinspre Târgu Neamţ”, a mai spus ministrul Transporturilor.