Undeva, la marginea satului, printre buruieni și ziduri uitate de vreme, stă o gară care n-a auzit niciodată fluierul unui tren.
A avut linie ferată, peron, sală de așteptare și casă de bilete. A avut chiar și un impiegat care aștepta cu emoție primul convoi de locomotive. Dar trenul… n-a mai venit niciodată.
Povestea începe în 1987, în anii grei ai comunismului, când autoritățile visau la o rețea de cale ferată care să lege satele din Botoșani și Dorohoi de restul județului.
În 1986, șinele ajunseseră până la Săveni. Un an mai târziu, linia s-a întins și până la Drăgușeni, pe o distanță de opt kilometri. Totul părea gata – o gară nouă, o speranță pentru oameni, o promisiune de viitor. Dar, din motive pe care nimeni nu le-a mai explicat vreodată, trenul nu a venit.
Timpul a trecut, iar în 1996, gara și calea ferată au fost abandonate definitiv.
Astăzi, doar zidurile crăpate și iarba crescută printre șine mai amintesc de un vis care n-a apucat să se împlinească. O gară fără trenuri, dar plină de povești nespuse…
Sursa: Tudorel Cristian Nenciu, Gări din România