Familia uneia dintre victimele de la Dedeman cere ajutor: ”Veștile încă nu sunt favorabile, este nevoie de sânge!”

Răniți în urma exploziei de la Dedeman Botoșani, botoșănenii luptă acum pentru viață în spitale din Iași și București.

Din păcate, situația lui Sorin, internat în Spitalul ”Floreasca” din București rămâne gravă. Luni, Ministerul Sănătății a anunțat că, întrucât starea acestuia s-a agravat, pacientul a fost reintubat.

Un apel la ajutor a venit ieri și din partea familiei.

”Din păcate veștile pentru Sorin Ştefănucă încă nu sunt favorabile și o să fie nevoie de sânge. Cine vrea sa doneze o să am rugămintea să se specifice numele lui (Ștefănucă Petru Sorinel), numele spitalului (Centrul pentru arși - Spitalul clinic de urgență ”Floreasca” București) și dovada că s-a donat, așa ni s-a cerut de la spital, pentru că de multe ori nu ajunge unde trebuie donația, vă mulțumesc tuturor celor care sunteți lângă noi în aceste momente! Doamne ajută să fie bine cu toți!”, este mesajul transmis de familia lui Sorin.

 

Situația pacienților internați

-Unul dintre răniții în explozia de la Dedeman Botoșani, internat la Spitalul Floreasca, a fost reintubat, după ce starea sa s-a agravat, a anunțat, luni, Ministerului Sănătății.

-Trei pacienți de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași: doi pacienți sunt stabili, cu evoluție favorabilă, iar al treilea a fost reintubat din cauza agravării evoluției, rămânând instabil.

-Doi pacienti internati la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) sunt în continuare intubați, iar starea lor rămâne gravă, având în vedere afectarea căilor respiratorii.

-Doi pacienți de la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani au stare generală bună, iar evoluția este favorabilă.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri dimineaţa la un magazin de materiale de construcţii din municipiul Botoşani. Un număr de 15 persoane au fost rănite.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În urmă cu 11 zile, comisarii de Mediu au verificat și sancționat depozitul de deșeuri de la Stăuceni! - FOTO, VIDEO

Sunday, 21 June 2026

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani a anunțat la ora 18.55 că în cadrul Centrul Integrat de Management al deșeurilor CMID – Depozit Deșeuri Stăuceni s...

Incendiu la groapa de gunoi de la Stăuceni, pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor! - FOTO

Sunday, 21 June 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la depozitul ecologic din localitatea Stăuceni. La fața locului au aju...

Avarie anunțată de Nova Apaserv, vezi unde se întrerupe apa începând cu ora 22.00!

Sunday, 21 June 2026

Nova Apaserv informează consumatorii că, în vederea remedierii unei avarii survenite la conducta de distribuție oțel Ø50 mm, localizată pe Aleea Alba Iulia nr. 3, din municipiul Boto...