În exclusivitate pentru Agrointeligenţa, cea care a lăsat în urmă o carieră impresionantă în Canada pentru a redescoperi frumosul în România explică pașii ce trebuie urmați pentru ridicarea unei case de lut asemenea celei pe care ea a clădit-o în județul Caraș-Severin.
Fundația căsuței de lut are 80 de centimetri adâncime și 60 lățime, este din piatră luată din deal, peste care a turnat o centură de 20 centimetri înălțime din beton armat: "Pentru că zidurile au 60 cm grosime, ele sunt foarte grele și atunci toată ideea este ca încărcarea să se răspândească uniform pentru că atunci nu crapă. Când încărcarea nu este uniformă, se lasă într-un loc și apare fisura în zid. Casele bătrânești de lut de-asta crapă. La casele din lut două lucruri sunt importante: o fundație bună și un acoperiș bun. Dacă ai un acoperiș bun și o fundație bună zidurile rezistă sute de ani și sunt atâtea exemple în lume unde sunt case de pământ care stau în picioare de veacuri. De aceea, deși au trecut zece această casă nu are nici o fisură".
"Al doilea pas e ridicarea zidurilor groase de 60 cm. Până la înălțimea de 90 cm practic nu se întâmplă mare lucru și este greu. Faci materialul ăsta și tot pui și tot pui și crește extrem de greu, până la 90 de centimetri. Dacă reușești să treci de bariera asta psihologică de 90 de centimetri, atunci începi să ai nișele, să ai polițele. Atunci începe creația. Deci în momentul în care începi să creezi, atunci deja nu mai simți că construiești. Plus că în timpul ăsta, ajungând la 90 de centimetri, trebuie să intri într-un ritm. Materialul se face greu. Nu poți să te gândești: "am făcut un purceluș" (purceluș = unitatea de măsură cantitatitivă în domeniul caselor de lut; înseamnă o șarjă de material, respectiv cantitatea de lut și paie ce este bătută cu picioarele într-o prelată)".
"Chirpiciul este pământ lutos înmuiat bine, la care se adaugă nisip, raportul lut nisip este 1:3 și pe urmă se frământă. În momentul în care se frământă, se face ca un aluat, el se leagă. Această operațiune se face cu picioarele. Materialul e pus într-o prelată și cu prelata îl întorci de pe o parte pe alta. O prinzi de colțuri și amesteci materialul practic cu ea. De unde erau niște materiale disparate, în procesul frământării ele se leagă și este ca o cocă sau o plastilină cu care poți să faci ce vrei. Pe urmă o pui pe zid și o modelezi. Te folosești de un lemn cu care faci niște găuri în stratul deja aplicat. În momentul în care faci găurile astea, stratul de deasupra intră în cel de dedesubt și face priza mult mai bună, pentru că paiele se împing dintr-un strat în altul. Partea de sus a zidului în construcție trebuie să fie întotdeauna udă. Vara, în iulie, august, trebuie să pui cel puțin două straturi pe zi. Dacă cumva se întâmplă ceva și trebuie să pleci pentru o săptămână, acoperi zidurile și când te întorci le uzi bine, le înmoi și atunci continui. Când se usucă, toate straturile formează o singură bucată, mult mai tare decât chirpiciul, care sunt bucăți separate, zidite între ele".
"Finisajul este fix același material: lut cu nisip și cu pleavă sau bălegar de cal, pentru că bălegarula re paiul foarte-foarte fin. Bălegarul de vacă iarăși este foarte bun. Vaca având un stomac foarte complex, sunt foarte multe enzime în bălegar și dă o tărie foarte mare materialului. În general se folosește bălegar la ancadramentele la ușă, unde este pericol să fie lovite mai des și să se mai ciobească. Bălegarul de vacă face exact același lucru pe care-l face și varul: tencuiala mai tare și impermeabilă". Citeste mai departe
