De curand, presedintele unui stat numit Romania (stat situat în sud-estul Europei, capitala sa fiind Bucurestiul) spunea ca nu are nevoie de filozofi, ca sistemul romanesc de educatie trebuie sa pregateasca mecanici auto si ospatari, ca cine vrea sa stie ceva despre Herodot sau papadie poate cauta pe Google.

Prin "filozofi", domnia sa intelegea tot ceea ce tine de spectrul larg al stiintelor umaniste. Mai mult decat atat, discursul respectiv nu facea altceva decat sa ne arunce cu ceva decenii in urma, in epoca in care intelectualul si teoreticianul erau aratati cu degetul pentru ca nu produceau practic nimic concret, ceea ce, (nu-i asa?) e aproape o crima.

Mai este vorba insa si de un derapaj logic care m-a stupefiat. Pai daca despre Herodot afli cautand pe Google (asa cum respectuos ne-a informat presedintele), de ce n-ai putea afla cu ajutorul aceluiasi motor de cautare cum trebuie serviti clientii diferitelor localuri publice mai mari sau mai mici?

Pe internet afli si cum poti fabrica un avion, cu toate astea ma indoiesc ca cineva l-ar putea face fara studii teoretice. In plus, nici nu e nevoie de foarte multe informatii pentru a afla ca piata muncii din acea tara sud-est europeana are nevoie nu de ospatari, ci de medici, spre exemplu.

Or, inainte de a intra într-o sala de operatie, iti trebuie ani de pregatire teoretica. Ascultand discursul despre care va vorbesc am inteles ca anii de studiu ai medicului sunt inutili. In definitiv, despre corpul uman afli nu numai pe Google, ci si urmarind diverse documentare pe canalele tv specializate. Daca ma gandesc mai bine si magistratii sunt scoliti in mod inutil. Pai mergi la Monitorul Oficial, citesti legile, iti cumperi codurile, te uiti la ceva seriale cu justitiabili si... cam atat. Nici cunoasterea limbilor straine nu e atat de importanta. Exista softuri din ce in ce mai performante care traduc si interpreteaza. Mergand mai departe, am putea reforma sistemul de educatie romanesc scotand din programa scolara tot ceea ce s-ar putea gasi cu usurinta pe Google.

Dascalul insusi devine inutil de vreme ce consuma banii contribuabililor oferind cunostinte usor accesibile oricarui internaut capabil sa foloseasca o tastatura si un mouse. N-ar trebui sa mai avem in tara aceasta decat politicieni, pentru ca un asemenea amestec de specimene umane nu poate fi suplinit de vreun motor de cautare.

Altceva e însa si mai ingrijorator. E usor de observat ca intr-un discurs public, fiecare individ aduce in discutie inevitabil argumente din sfera de competente pe care o stapaneste mai bine. Mai mereu filologul iti va vorbi despre literatura si fenomene lingvistice, matematicianul despre cifre, astronomul despre Univers si arheologul despre monumente funerare. E un fel de… sindrom profesional.

Dedicandu-ti viata unui domeniu anume, fiind pasionat de ceea ce faci, e firesc sa vorbesti despre pasiunea ta.

Ce as putea intelege despre un presedinte de stat care compara Uniunea Europeana cu un restaurant de lux si considera ca una dintre problemele majore ale turismului romanesc este calitatea indoielnica a ospatarilor?

In repetate randuri, in discursurile publice ale personajului despre care va vorbesc, apar metafore culinare si paralele care vizeaza acelasi vast domeniu al serviciilor publice. Semnalul pare a fi acela de spargere a Romaniei in caste profesionale. Intelectualii inutili vs. oamenii muncii, bugetari vs. salariati in domeniul privat etc. Mesajele publice ale unui sef de stat conteaza; ele distorsioneaza perceptii si poate instaura domnia lui... noi muncim, nu gandim... Care este esenta acestei aporii? Ganditul este o manifestare a trandavelii, o inutilitate costisitoare.

Dascalii, filozofii, teoreticienii de tot felul sunt parazitii unei societati care munceste in fabrici si uzine, pe schele si macarale, la masina de cusut sau la menghina. Nu va suna cunoscut? Rational vorbind, m-as astepta la mesaje publice care sa reinstaureze o necesara normalitate: o societate, si cu atat mai mult cea romaneasca, are nevoie de suruburi in egala masura in care are nevoie de creiere.

Exista o simbioza intre cultura materiala si cea spirituala. Ele evolueaza in relatie directa, nu defazat, asa cum isi inchipuie unii. In spatele oricarui surub se ascunde ideea de surub, in spatele oricarui comandant de nava se afla proiectantii, oamenii care au viziuni si cunostintele teoretice pentru a le pune pe hartie.

E o observatie atat de banala incat bunul-simt comun ar trebui sa ne faca sa respingem din start orice mesaj public ce incearca sa ne convinga de contrariul.

Patria are nevoie de tinichigii, de sculeri-matriteri, de soferi si nu de oameni care au o solida cultura generala, care isi vorbesc corect limba, care scriu, citesc, picteaza si canta. Aceasta pare a fi ideea care se insinueaza nociv în mentalul colectiv romanesc.

Ma grabesc deci sa trimit acest comentariu in speranta ca el va fi publicat cat inca in tara asta va mai sti cineva sa citeasca in limba romana.

Comentariu postat la articolul: Cum se vor reduce posturile din invatamant