„Micii pietoni”: Polițiștii i-au învățat reguli de circulație pe copiii dintr-o comună din Botoșani! (Foto)

Polițiștii din Nicșeni au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu școlarii și preșcolarii din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Constantineanu” Dorobanți și Grădiniței Dacia.

Aceasta a avut drept scop formarea unui comportamen rutier preventiv al celor mici.

În cadrul activității le-au fost prezentate copiilor, într-un mod accesibil și atractiv,  regulile esențiale de circulație.

Activitatea a fost organizată într-un spațiu amenajat special, sub forma unui mic oraș cu semne de circulație, trecere de pietoni, semafor și trasee tematice.

Prin jocuri de rol, copiii au avut prilejul să devină, pe rând, „pietoni” și „șoferi”, exersând modul corect de traversare și înțelegând importanța respectării semnelor rutiere.

Copiii au participat cu entuziasm, iar atmosfera a fost una caldă, educativă și interactivă.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...