Cele mai multe semnaturi pentru partidul independentilor, adunate la Botosani, spune Campanu!

Parlamentarii independenţi vor depune săptămâna viitoare la tribunal actele pentru înfiinţarea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, fiind deja strânse 8.000 de semnături la nivel naţional, cele mai multe în Botoşani, a declarat joi liderul grupului independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu.

"Săptămâna viitoare vom depune actele la Tribunal pentru constituirea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, prescurtat UNPR. Vom avea filiale la nivelul tuturor judeţelor ţării şi la nivelul municipiului Bucureşti, dar şi organizaţii la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale ale ţării", a spus Câmpanu, citat de Mediafax.

Independenţii au început de marţi strângerea de semnături, fiind deja adunate, miercuri, 8.000 de semnături, în condiţiile în care, potrivit legii, sunt necesare 25.000 de semnături din minimum 18 judeţe.

"În fiecare judeţ există comitete de iniţiativă. S-a început marţi strângerea de semnături. Noi centralizăm situaţia zilnic şi miercuri aveam 8.000 de semnături strânse, cele mai multe fiind din judeţul Botoşani", a arătat Câmpanu.

Potrivit senatorului, conducerea viiotului partid va fi formată dintr-un preşedinte, un preşedinte executiv, un secretar general, un preşedinte de onoare şi opt vicepreşedinţi, câte unul pentru fiecare regiune istorică. Aceştia vor alcătui Biroul Politic Naţional al viitoarei formaţiuni. Membrii Biroului Politic împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene vor forma Comitetul Executiv Naţional.

Câmpanu a eviat să dea nume ale persoanelor care vor ocupa această funcţie, dar a precizat că iniţial va exista o conducere interimară, urmând ca în a doua decadă a lunii aprilie să aibă loc un Congres care va stabili conducerea formaţiunii, conform Antena3.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca viitoarea formaţiune politică să aibă solicitări pentru mai multe portofolii ministeriale în actualul guvern, Câmpanu a spus că prioritatea o reprezintă organizarea la nivel de partid, dar şi combaterea crizei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Tragedie în Bulgaria, după un carambol pe autostradă: 50 de mașini implicate, 11 morți și zeci de răniți! - VIDEO

astăzi, 12:46

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara auto...

10 noiembrie 1940, ziua în care România a fost lovită de un cutremur catastrofal!

astăzi, 12:04

A fost primul mare cutremur din România contemporană, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3:39 dimineața, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de c...