"Mi-am amintit această întâmplare acum vreo câÈ›iva ani într-un compartiment de tren, când, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulÈ›i alÈ›ii din România cu o sumă frumuÈ™ică de bani, îÈ™i plângea soarta. Avea, spunea el, pământ mult în zona BalÈ™, dar nu-l mai angaja nimeni. Încet-încet, cei din copartiment începeau să-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpăra dar aveai serviciu. RevoluÈ›ia asta numai necazuri ne-a adus. Ce să faci cu libertatea?
Atunci am intervenit în discuÈ›ie amintindu-mi povestea tabloului È™i făcând o comparaÈ›ie între bou È™i cerb. Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineață e înjugat la car sau la plug È™i munceÈ™te. Cu cât îÈ™i face datoria mai bine cu atât primeÈ™te o raÈ›ie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător È™i se opinteÈ™te mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă leneveÈ™te are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri È™i ca în toate zilele. Doarme liniÈ™tit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana È™i-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi È™i mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Și, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-È™i găsească hrana, e să-È™i caute stăpân care să-l hrănească.
L-am întrebat pe individ după ce i-am expus această metaforă: Între o viață de bou È™i una de cerb, pe care o alegi? De fapt, întrebarea era adresată tututror. Încet-încet, după o perioadă de tăcere, au reînceput discuÈ›iile. Și, spre uimirea mea, deÈ™i se vedea în glasul celor din compartiment o undă de regret, concluzia cvasi-generală a fost că viaÈ›a de bou e preferabilă celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?".
Profesorul arată istoria învățământului obligatoriu, aÈ™a cum îl È™tim azi, nu este veche de când lumea, ci are un început clar:
"Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaÈ™tem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon È™i armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci È™i să exporÈ›i mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări È™i țări, a fi înfrânt de niÈ™te țărănoi, ridică o mare problemă, una naÈ›ională. AÈ™a a gândit È™i Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către naÈ›iune publicate între 1808 È™i 1814: Am fost înfrânÈ›i pentru că soldaÈ›ii noÈ™tri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană È™i toÈ›i germanii să gândească la fel È™i să respecte ordinele, cel puÈ›in în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă aÈ™ezată, nemÈ›ească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819".
Ca să ne facem o idee asupra naturii statului prusac, autorul arată că acolo exista încă din 1735 o lege de control a naÈ™terilor, iar orice femeie trebuia să raporteze la poliÈ›ie când a ajuns la menopauză!
Așadar, cum s-a realizat un sistem
care să producă forță de muncă instruită, dar, în acelaÈ™i timp, dependentă È™i obedientă? Oameni dependenÈ›i, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educaÈ›ional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?
Explică profesorul:
"În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desfiinÈ›at). Ce-aÈ›i zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul EducaÈ›iei toÈ›i angajaÈ›ii să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, È™.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliÈ™tii fiecărei emisiuni să fie aleÈ™i pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i aÈ™a? È™i aÈ›i ieÈ™i în stradă să protestaÈ›i împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă È™i nici să protesteze, iar adulÈ›ilor li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alÈ›ii, liderii sunt impuÈ™i de adulÈ›i, nu apar în mod natural, toÈ›i sunt È›inuÈ›i în acelaÈ™i ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeaÈ™i rădăcină cu mediocritate.
În al doilea rând, prin împărÈ›irea activității È™colare pe lecÈ›ii de câte cincizeci de minute cu recreaÈ›ii de câte zece minute între lecÈ›ii. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață È™i asta È™i celalaltă. Ei învață pentru că aÈ™a ne-a spus "Domnul" sau "Doamna", "Tovarășul" sau "Tovarășa", adică sunt alÈ›ii mai mari care È™tiu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinÈ›ei lor. Și astfel, învață din experiență, lecÈ›ie de lecÈ›ie, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină È™coala È™i facultatea, nu È™tiu ce să facă cu viaÈ›a lor, sunt angajaÈ›i de alÈ›ii, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă È™i ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experienÈ›a lecÈ›iilor, copiii învață că "nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârÈ™it". Dacă, prin absurd, un elev e "prins" în timpul unei lecÈ›ii de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoÈ›elul sau soneria (la începuturile È™colii obligatorii pauzele se anunÈ›au printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze È™i se trece la altceva. Nu trebuie să faci ce-È›i place, ci ce îÈ›i ordonă altcineva, indirect, prin clopoÈ›el, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemul". Citeste continuarea pe contributors.ro...
