Doi polițiști botoșăneni au salvat de la moarte un bătrân de 94 de ani!

Cătălin și Robert l-au scos în siguranță din zona afectată de incendiu, apoi au solicitat intervenția echipajelor medicale și a pompierilor!

Astăzi, 20 noiembrie 2025, în jurul orei 13:00, agent-șef principal Mănăstireanu Cătălin, șeful Postului de Poliție Manoleasa, și agent-șef adjunct Andrievici Robert-Mihai, șeful Postului de Poliție Dobârceni, aflați în serviciul de patrulare pe strada Ștefan Luchian din orașul Ștefănești, au observat un fum dens care ieșea dintr-o locuință.

Fără ezitare, polițiștii au pătruns în curtea imobilului, unde au identificat o anexă cuprinsă de flăcări. În interior, au descoperit un bărbat în vârstă, care nu se putea deplasa și care striga după ajutor.

 

Cătălin și Robert l-au scos în siguranță din zona afectată de incendiu, apoi au solicitat intervenția echipajelor medicale și a pompierilor. Victima, un bărbat de 94 de ani, care locuia singur, a primit imediat îngrijiri medicale și se află în prezent în afara oricărui pericol.

„Curajul și profesionalismul colegilor noștri au făcut astăzi diferența dintre viață și moarte. Gestul lor, demn de respect, demonstrează încă o dată, spiritul civic și responsabilitatea cu care polițiștii își îndeplinesc misiunea, zi de zi. Felicitări, Cătălin și Robert, pentru exemplul pe care l-ați oferit astăzi,” au declarat reprezentanții IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...