În anul 1965, Partidul Comunist Roman a început procesul de realizare a unui automobil national. Pentru că ar fi durat extrem de mult până românii ar fi făcut o mașină de la zero, Ceaușescu s-a gândit să achiziționeze de la un alt producător o licență de fabricant, la fel cum procedau și alte tări din blocul comunist și din Asia.
Cerintele romanilor erau destul de banale: o masina neaparat de tip limuzina, cu 4 portiere, spatioasa, capabila sa transporte 5 persoane, cu motor in 4 pistoane cu o capacitate cuprinsa intre 1100 si 1300 cmc pe benzina.
Un an mai tarziu este organizat la Poiana Brasov "pitch-ul" a 5 companii de automobile. Renault, Fiat, Alfa Romeo, Peugeot si DKW trimit in Romania cate o delegatie impreuna cu 1-2 automobile pentru testare. Zvonurile recente spun ca unul dintre cei prezenti la aceasta licitatie a fost producatorul britanic Austin care incerca sa vanda licenta pentru MINI, dar acest lucru este neadevarat. De fapt, cel de-al 5-lea ofertant era producatorul vest-german DKW, aflat in pragul falimentului, ce facea o ultima tentativa de a-si salva compania.
Comisia partidului petrece doua zile la Poiana Brasov in compania celor 5 producatori, testeaza masinile si verifica usurinta cu care poate fi implementata o linie de productie in Romania, in maximum 2 ani de zile. Ceausescu, absent de la aceasta licitatie, a primit raportul complet ulterior, invitatii din Germania, Italia si Franta urmand sa primeasca un raspuns in termen de 2 luni.