Conferință prezidată de IPS Teofan la Biserica Vovidenia, decizie importantă cu privire la noii protopopi de Botoșani!

Conferință prezidată de IPS Teofan la Biserica Vovidenia, decizie importantă cu privire la noii protopopi de Botoșani!

   Foto: Doxologia

Ansamblul Parohiei „Vovidenia” din municipiul Botoșani a găzduit luni, 8 iunie, Conferința preoților din protoieria botoșăneană. Momentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Alături de ierarh au mai slujit părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului Misiune al eparhiei, părintele protopop Petru Fercal, părintele paroh Partenie Apostoaie, precum și clericii protoieriei.

 

”Ne-a învrednicit Dumnezeu, la acest început de săptămână, să fim aici, în această frumoasă biserică, aducând, prin Dumnezeiasca Liturghie, mulțumire lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Suntem aici, preoții Protopopiatului Botoșani, întruniți pentru conferința noastră semestrială și, fraților preoți, s-au adăugat credincioși din această parohie sau, poate, și din altele”, a rostit Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.



După Sfânta Liturghie, clericii s-au adunat în sala de evenimente a Parohiei „Vovidenia”, unde au participat la conferința „Prezența femeii creștine în viața parohiei”, susținută de părintele Marian Macuc. Totodată, cei prezenți i-au transmis un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, cu prilejul a 18 ani de la întronizarea sa ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Conferințele preoțești se desfășoară periodic în protoieriile Arhiepiscopiei Iașilor și sunt prezidate de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei sau de către delegatul chiriarhului, potrivit doxologia.ro.

La finalul întâlnirii, Părintele Mitropolit a acordat mai multe audiențe clericilor.

De asemenea, tot luni s-a decis ca, de la 1 septembrie 2026, Protopopiatul Botoșani să se ramifice în Protopopiatul Botoșani Est și Protopopiatul Botoșani Vest. Odată cu ieșirea la pensie a actualului protopop de Botoșani, preotul Petru Fercal, cele două protopopiate nou create vor fi coordonate de preotul Partenie Apostoaie (Vest) și de preotul Liviu Botezatu (Est).


Foto: Doxologia / Cezar Anței

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani la spital după un accident rutier produs la Vlădeni! - FOTO

Saturday, 3 October 2026

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, sâmbătă după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața...

Ai între 50 și 69 de ani? Poți face gratuit mamografia!

Saturday, 3 October 2026

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care se află într-o situație vulnerabilă din punct de vedere social sau economic, pot face gratuit mamografie în cadrul unui nou pr...

Zi de sărbătoare în Parohia Agafton, IPS Teofan: ”Mulțumim lui Dumnezeule pentru înălțarea acestei Sfinte Biserici!” - FOTO

Saturday, 3 October 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-au aflat astăzi în mijlocul credincioșilor, la...