Debutul lunii august este de regulă caracterizat prin temperaturi extrem de ridicate, astfel că nu ar trebui să ne surprindă prea mult "cuptorul" în care trăim în ultimele zile. Însă acest val de căldură ce a cuprins toată jumătatea sudică a Europei este cel mai puternic din această vară ÅŸi din ultimii ani- dacă ne referim strict la începutul lunii august-, luând în calcul atât intensitatea cât È™i durata foarte mare.
Din fericire, ziua de sâmbătă este cea în care valul de aer cald saharian, intitulat "Lucifer", va atinge intensitatea maximă, următoarele zile aducând o uÅŸoară reducere a temperaturilor. În plus, îÅŸi fac apariÅ£ia ÅŸi precipitaÅ£iile, însă vor fi slabe cantitativ ÅŸi vor veni sub formă de furtuni însoÅ£ite de descărcări electrice, astfel că solul deja uscat nu va avea parte de noi rezerve de apă.
Datele Centrului European de Climatologie arată că valuri similare de caniculă au mai fost de-a lungul timpului, poate nu la fel de fierbinÅ£i, dar cu siguranţă deranjante. În 1986, de pildă, pe data de 4 august s-au înregistrat 31ºC, iar pe 5 august 33ºC. În 1998, temperaturile maxime din cele două zile au atins valori de 33,7ºC ÅŸi 30,6ºC. În 2001, maximele au fost de 32,8ºC în ziua de 4 august ÅŸi 33,6ºC pe 5 august. În ultimii trei ani, maximele s-au învârtit tot în jurul valorilor de 32ºC- 34ºC.
Aceste maxime însă sunt cele raportate de StaÅ£ia Meteo BotoÅŸani, în condiÅ£iile în care măsurătorile temperaturilor se fac în mediu controlat, la umbră ÅŸi la o înălÅ£ime de doi metri de sol. În aglomeraÅ£ia urbană, situaÅ£ia este mult mai dificilă.
Pietonalul Unirii în infraroÅŸu
Cu ajutorul auditorului energetic Valentin Rusu, am făcut un experiment de măsurare a temperaturilor cu un aparat de termoviziune, zona măsurată fiind Pietonalul Unirii, la orele prânzului, deci înainte de înregistrarea temperaturilor maxime.
În condiÅ£iile în care la StaÅ£ia Meteo se înregistrau 31ºC, la baza Pietonalului Unirii, spre Cuza Vodă, la sol se înregistrau 46ºC. Cu un pic de efort, indicatorul de "trecere de pietoni" putea fi folosit pentru prăjirea unui ou, dat fiind că temperatura necesară este de 62,2ºC iar suprafaÅ£a indicatorului avea 58ºC.
Interesant de urmărit a fost diferenÅ£a de temperatură între suprafeÅ£e colorate diferit. Avem o firmă neagră ÅŸi una albă, aflate la distanţă de cel mult trei metri una de alta, sub aceeaÅŸi acÅ£iune a radiaÅ£iei solare. Pe cea neagră, temperatura era de 56,6ºC în timp pe cea albă era de 45,2ºC. Scările care duc spre fosta cofetărie de pe Pietonal aveau o temperatură de 52, 7ºC în timp ce în apropierea fântânii arteziere, carosabilul avea 32ºC, dar asta datorită unghiului de măsurare.
Maxima zilei de vineri a fost de 37,8ºC, un record pentru aceste zile de august. Cei care au simÅ£it cel mai rău temperaturile foarte ridicate au fost cei care au lucrat în aer liber- fie muncitorii de la spaÅ£ii verzi, fie cei din construcÅ£ii, inclusiv cei care se ocupă de izolaÅ£iile termice. Nici taximetriÅŸtii nu au dus-o mai bine, staÅ£iile din municipiu prevăzute cu un pic de umbră fiind vânate, mai ales de cei ale căror autoturisme nu sunt prevăzute cu aer condiÅ£ionat.
"Aproape 50% din municipiu înseamnă beton"
Auditorul energetic Valentin Rusu estimează că aproape jumătate din municipiul BotoÅŸani înseamnă beton, ceea ce majorează retenÅ£ia de căldură în timpul anotimpului cald.
"Din punctul de vedere al transferului de căldură, mult mai bine stau blocurile construite din cărămidă de cât cele din panouri mari, deoarece au un procent ridicat de punÅ£i termice, prin care pierderile de căldură sunt masive pe timpul iernii iar pe timpul verii se supraîncălzesc, mai ales dacă sunt orientate sud- sud- est, iar după-miaza apare un disconfort termic accentuat. Acesta este ÅŸi mai mare dacă apartamentele sunt la etaje superioare ÅŸi dacă nu există ÅŸarpantă. Jumătate din apartamentele din BotoÅŸani sunt în blocuri cu structură de plăci prefabricate sau construite pe principiul cofrajelor glisante. Adică există mult beton armat ÅŸi ar trebui să existe ÅŸi niÅŸte blocuri de BCA către interior, cu rol termoizolator, însă unele blocuri nu au fost prevăzute cu astfel de blocuri de BCA din cauza vitezei cu care se lucra dar ÅŸi a lehamitei- nu era uÅŸoară montarea lor, ca atare uneori s-au pus, alteori nu", spune Valentin Rusu.
Ce urmează? Potrivit prognozelor meteo, ziua de sâmbătă va avea aceleaÅŸi caracteristici ca ÅŸi cea anterioară astfel că o maximă de peste 37ºC nu ar trebui să ne mai mire. Cum cerul e lipsit de nori, ÅŸi razele ultraviolete afectează direct suprafaÅ£a terestră, fără a mai fi împiedicate. Vântul suflă slab predominant din sector nord- estic. Minima nopÅ£ii va coborî doar până la 21ºC ÅŸi local sunt posibile averse slabe cantitativ. Duminică, temperaturile vor avea valori cuprinse între 36ºC ÅŸi 21ºC.
Ca atare, este obligatoriu ca în intervalul orar 10:00- 18:00 să fie evitate zonele aglomerate, în aer liber sau cele cu o ventilaÈ›ie deficitară, ce sporesc gradul de disconfort. AtenÈ›ie sporită pentru persoanele cu probleme cardiovasculare. Hidratarea corespunzătoare, evitarea alimentaÈ›iei bogate în grăsimi, alcool È™i evitarea unei vestimentaÈ›ii închise la culoare să fie prima regulă în aceste zile toride.
În cazul în care vă simÅ£iÅ£i rău, apelaÅ£i la punctele de prim- ajutor deschise în municipiu, la Primărie, la Casa CărÅ£ii, în faÅ£a DirecÅ£iei de Taxe ÅŸi Impozite, în Centrul Vechi ÅŸi la sediul Crucii RoÅŸii.
Arşiţa urbană, insuportabilă din cauza valului de caniculă! Experiment în mijlocul municipiului Botoşani FOTO- VIDEO
Madalina Ursuleanu Saturday, 5 August 2017 ActualitateCel mai verde oraÅŸ din Å£ară, BotoÅŸanii ard sub valul de căldură tropical. Vânăm orice bucăţică de umbră, orice boare de vânt, însă ne încăpăţânăm să ieÅŸim afară, ori forÅ£aÅ£i de rutina zilnică ori din lipsă de activitate. Înfruntăm arÅŸiÅ£a urbană, călcăm ca pe cărbuni încinÅŸi ÅŸi ne frigem pielea. Un experiment Åžtiri.BotoÅŸani cu o cameră de termoviziune demonstrează acest lucru.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Weekend cu vreme rece şi vânt puternic
Final de septembrie cu temperaturi apropiate de zero! Estimări meteorologice pentru weekend
Toamna s-a instalat la Botoşani, aducând frigul! Estimări meteorologice pentru următoarele zile
BotoÅŸani: COD GALBEN de vijelie
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.58 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici