Amorezi amendați de jandarmi
BOTOSANI

Un bărbat care s-a recomandat a fi reprezentantul locuitorilor dintr-o anumită zonă a cartierului Parcul Tineretului  a sunat la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în după-amiaza zilei de 01 martie a.c., solicitând să fie trimis un echipaj care să o ducă pe femeia alături de care trăiește la secția de psihiatrie a Spitalului Mavromati, pe motiv că aceasta se află în stare de ebrietate și nu se poate înțelege cu ea.

Dispecerul de serviciu i-a explicat că solicitarea sa nu intră în atribuțiile jandarmilor, atât timp cât concubina nu încalcă prevederile legale pe linie de ordine și liniște publică, motiv pentru care nu s-a răspuns favorabil cererii făcute.

 

După câteva ore, cea care a sunat la Jandarmerie a fost femeia, reclamând un scandal un familie, protagonistul fiind apelantul de mai devreme.

"Însumate, amenzile primite de cei doi ajung la suma de 600 de lei, faptele  sancționate contravențional de jandarmi fiind tulburarea liniștii publice, precum și alungarea din locuință a partenerului de viață", se arată într-un comunicat al Inspectoraului Judeţean de Jandarmi. 

           

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...