Victorie parţială pentru fostul şef al judeţului! Ce a decis instanţa FOTO
UPDATE!

Vineri, Tribunalul Botoşani. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi socrul său, Aristomel Anuşca, compar în faţa unui judecător care trebuie să decidă măsurile preventive luate în cazul lor.

Florin Ţurcanu ar fi solicitat plasarea în arest la domiciliu sau control judiciar. Instanţa a rămas în pronunţare, astfel că Florin Ţurcanu s-a întors în Penitenciar. Duba cu care a fost asigurat transportul a fost trasă până în garajul Tribunalului, astfel încât ochii curioşilor să nu vadă cum fostul şef al judeţului urcă în ea.

La uşa sălii de judecată a aşteptat deputatul Roxana Anuşca- Ţurcanu, soţia, respectiv fiica celor doi, însoţită de copii.

UPDATE: Judecătorul a admis solicitarea lui Florin Ţurcanu, astfel că acesta va putea fi plasat în arest la domiciliu cu o condiţie: "Noua măsură preventivă va intra în vigoare de la momentul la care rămâne definitivă încheierea de astăzi. Şi asta deoarece există posibilitatea de a se face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Suceava", spune judecătorul Florin Cotoi, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Botoşani.

Altfel spus, dacă procurorii DNA nu fac apel sau dacă judecătorii Curţii sucevene menţin decizia celor de la Tribunalul Botoşani, Florin Ţurcanu va ieşi din Penitenciarul Botoşani. Astfel că cel puţin câteva zile, fostul şef al judeţului va rămâne în expectativă.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PREMIERĂ: Sterilizări gratuite pentru câini în comuna Leorda! - FOTO

astăzi, 08:51

Pe 26 septembrie, în comuna Leorda va avea loc o campanie gratuită de sterilizare a câinilor, organizată prin colaborarea dintre Asociația ADOR Botoșani, Darius Vet Praxis Rupea (Braș...

Ceremonia de prezentare a Drapelului de Luptă la Botoșani, noile serii de soldați au primit armele! - FOTO

astăzi, 08:20

”În numele patriei, îți înmânez arma!”. În garnizoana de la Botoșani, momentul a fost de o încărcătură emoțională unică. Un legământ sole...

Tragedie: O femeie de 50 de ani, care se confrunta cu o depresie severă, și-a pierdut viața!

astăzi, 08:03

O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, din comuna Concești, și-a pierdut viața sâmbătă seară, într-un tragic eveniment care a îndoliat familia și comunitate...