"La Botoșani am crescut, acolo am făcut școala, liceul, iar tatăl meu, după ce s-a întors din închisoare, fiind arestat politic în anii ’50, a fost dat afară din armată și a intrat la Filarmonică, la Botoșani, unde a locuit până a ieșit la pensie. Acolo își cumpăraseră o casă foarte frumoasă pe care ulterior au vândut-o; era o casă cu grădină, era minunat, minunate locuri și minunată copilărie, pe care am petrecut-o între două orașe binecuvântate – Piatra Neamt, unde plutea spiritul lui Hogaș, și la Botoșani, cu Enescu, Eminescu. Era aproape imposibil să nu fii o natură artistică și să nu îți dezvolți gustul pentru poezie, literatură, filosofie, trăind în asemenea locuri binecuvântate de Dumnezeul românilor", mărturisea actrița Florin Cercel.
Nu întotdeauna locul naşterii înseamnă şi pământul care te hrăneşte şi menţine spiritual, în drumul ce va să vină. Florina Cercel s-a născut în Piatra Neamţ, dar Botoşaniul i-a umplut copilăria, devenind un depozitar de amintiri dragi, greu de egalat sau de retrăit.
Ivită pe lume pe 28 ianuarie 1943, în Piatra Neamţ, actriţa a colindat apoi prin lume, dată fiind în special meseria tatălui său. Dar anii cei mai frumoşi i-a petrecut Florina Cercel la Botoşani, unde a şi urmat Liceul "Mihai Eminescu". Anii cei mai grei, de fapt, cu un tată aflat în inchisoare, arestat politic, au devenit anii cei mai luminoşi ai sufletului său.
"Am avut şi o copilărie şi o tinereţe în care am colindat de la un capăt la altul această ţară, dacă mă gândesc că m-am născut la Piatra Neamţ, am făcut grădiniţa, clasa I şi a II-a la Botoşani, clasele a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a la Rîmnicu Sărat, unde tatăl meu a fost mutat cu regimentul,- pentru că tatăl meu a fost muzician, a fost prim-trompetist în fanfara unui regiment.
Ulterior, cînd am ajuns în clasa a V-a, a fost arestat politic şi a trebuit să părăsească armata, iar eu împreună cu mama mea şi sora mea am părăsit oraşul Rîmnicu Sărat şi ne-am reîntors la Botoşani. Cînd tata a ieşit din închisoare, de la canal, am continuat cursurile Liceului "Mihail Eminescu" din Botoşani şi, după examenul de bacalaureat, am dat admitere la Institutul de Teatru şi am intrat de prima dată", îşi aminteşte Florina Cercel.
După ce a terminat facultatea la Bucureşti, a plecat la Galaţi, unde a debutat, iar după un an a ajuns la Timişoara, unde a stat 7 ani. Abia în 1973 a intrat în Teatrul Naţional Bucureşti.
Botoşanii şi anii grei, petrecuţi fără tată, i-au rămas în suflet pentru totdeauna!
Nu a mai simţit nicăieri în altă parte spiritul marilor sărbători creştine, pe care, împreună cu mama, le întâmpina cu post şi cu rugăciune. Cu drumuri la biserică, de mână cu bunica şi cu mama sa, unde sufletul se împresura de spiritul credinţei şi al pioşeniei.
"Pe bunici nu am apucat să-i cunosc. Aproape că nici tatălui meu nu i s-a întipărit bine în minte imaginea tatălui său, pentru că acesta a murit când el avea doar câţiva ani. În schimb, am trăit clipe minunate alături de bunicile mele. Amintiri duioase şi calde. Ţin minte şi acum cum bunica din partea tatălui meu ne ducea pe mine şi pe sora mea la biserică, cum nu ne aşezam la masă până nu se sfinţeau bucatele. La noi, Crăciunul era în acea zi, pe 25 decembrie, nu înainte, nu mâncam de dulce, nu sărbătoream. În toată perioada de dinainte ţineam post, iar în ziua marii sărbători sfinţeam cozonacul şi ce mai punea mama pe masă la biserică şi d-abia atunci ne aşezam laolaltă în jurul bucatelor şi cinsteam venirea Domnului".
Frumuseţea acelor ani, amintirea legată de Moş Craciun, care se confunda în spatele privirilor cu chipul mamei...
"De fiecare dată când mă gândesc la Crăciun, în minte îmi apar ochii mamei. Datorită ei, vraja Crăciunului continuă să dăinuiască", mărturisea actriţa în urmă cu câţiva ani.
"Am nostalgia aproape dureroasă a acelor ierni fabuloase din Botoşani, le simt mirosul, culoarea. Acolo tradiţiile se păstrau intacte, totul era autentic, ca şi trăirile mele de copil".
De fapt, Florina Cercel poate spune că a "debutat" la Botoşani, pe scena de la Casa Armatei, pe când abia avea 3 anişori. Un debut plin de emoţii şi, îşi aminteşte amuzată actriţa, un debut "ratat"!
"Prima mea apariţie în public a fost când nici nu împlinisem trei ani. Eram tare cochetă şi mândră de mine. Mama îmi spunea mereu că sunt frumoasă. Mi-era drag să o ascult vorbind. Îmi dădea curaj fiece vorbă pe care o auzeam din gura ei. Avea un spirit întreprinzător şi degaja foarte multă forţă şi căldură. Tata lucra în armată, cânta în fanfară, era artist instrumentist. Iar de Crăciun, în acel an, la Casa Armatei, se făcea serbare, un întreg spectacol, unde veneau familiile angajaţilor. Mame cu copii, bunici cu nepoţi... Mama mă învăţase o poezie minunată. Era ca o piesă de teatru. Pentru că ea avusese grijă să îmi creeze şi o regie. Mi se spusese să rostesc cu atenţie fiecare cuvânt, iar la un moment dat trebuia să închid ochii şi să-l rog pe Moş Crăciun să sosească în sală. Aveam versurile poeziei bine ştiute. Când am deschis ochii, privirea mea s-a intersectat cu alte zeci de priviri ale persoanelor care umpluseră sala. Eu îmi doream să întâlnesc doar privirea mamei. M-am speriat atât de tare, că am uitat versurile prin care îl chemam în sală pe Moş. Nu am mai putut să spun nimic. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, am izbucnit într-un plânset sfâşietor", rememorează Florina Cercel şi râde cu poftă.
"Poate că de-aici a venit şi dorinţa de a fi pe scenă, de a-mi putea stăpâni emoţiile, de a fi în mijlocul oamenilor, de a face o bucurie alor mei", spune ea.
"Bunica mea din partea tatălui chiar le spunea părinţilor mei: "Să ştiţi că va ajunge o mare artistă". Eu semăn foarte mult cu ea şi la chip, dar şi ca forţă, ca tenacitate. Bunica mea, deşi a avut 11 copii, era o singuratică, dar un om care se gospodărea foarte bine, care nu se văita, un om cu multă putere şi tărie interioară".
Florina Cercel are meritul de a transmite şi purta prin lume dorul de Botoşani, dar mai ales imaginea unui oraş de demult, în care mulţi artişti au trăit, iubit, s-au împlinit sau hrănit spiritual. Un Botoşani uneori pierdut, alteori regăsit.