La mulți ani, DAN PIȚA, "un uriaș artist al cinematografiei românești"!

La mulți ani, DAN PIȚA, "un uriaș artist al cinematografiei românești"!

DAN PIȚA

Regizorul Dan Pița s-a născut la Dorohoi, pe 11 octombrie 1938. Tatăl său, militar de carieră, rănit în război și decorat cu Steaua României, era un mare iubitor de filme. Improvizase acasă o mașină de văzut filme, unde copiii se îngrămădeau fascinați. A început să respire odată cu cinematograful, care căpăta tot mai mult teren.

Debutează în 1970, cu un documentar de lungmetraj, "Apa ca un bivol negru", realizat în colaborare cu șase colegi de breaslă. Este primul film antitotalitar realizat în România. După doi ani, în 1972, are loc premiera filmului "Nunta de piatră", care cuprinde două mediu-metraje, unul semnat de Mircea Veroiu și cel de-al doilea de Dan Pița. Primul mediu-metraj, "Fefeleaga", ecranizarea povestirii cu același nume de Ion Agârbiceanu, va fi distins, împreună cu "La o nuntă", semnat de Dan Pita, cu Diploma de onoare la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes, în 1972.

Cele două mediu-metraje primesc și Premiul Oscar - ex aequo la Festivalul Filmului pentru Arta Cinematografică de la Ciudad de Panama, în 1974.

"La o nuntă", semnat de Dan Pița, va fi achiziționat de Muzeul de Artă Modernă din New York.

Puțini știu, mărturisește Marian Rădulescu, că "Nunta de piatră" (pe care astăzi critici și cinefili îl situează în top ten-ul preferințelor lor de film românesc) a fost selecționat pentru săptămâna criticii de la Cannes, că a trebuit să fie vizionat de nenumărate ori ca să i se dea aprobarea de difuzare, că în țară i s-a dat un calificativ mediocru, iar realizatorii au fost sancționați "pentru atitudini estetizante" și au fost puși să plătească pelicula.

Scenaristul Titus Popovici îi încredințează lui Dan Pița scenariul primului western românesc: "Profetul, aurul și ardelenii". "Mi-aș dori - mărturisea regizorul în perioada de filmări - să iasă un western clasic și modern în același timp. Vreau să fac un film serios. De fapt, și asta este o experiență: să încerci să transformi joaca în ceva serios". Succesul de casă atrage încă două episoade: "Artista, dolarii și ardelenii" (1980 - regizat de Mircea Veroiu) și "Pruncul, petrolul și ardelenii" (1981 - tot în regia lui Dan Pița).



"Concurs", filmul realizat in 1982, îi aduce Premiul Fipresci (Federatia Internațională a Presei de Cinema). Filmul a fost lansat în 1982 și reprezintă o amplă critică la adresa sistemului comunist. Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Claudiu Bleonț și Ștefan Iordache sunt câteva dintre numele prezente în distribuția impresionantă a acestei pelicule.

"Faleze de nisip" (1983) a fost retras din cinematografe la numai câteva zile de la premieră și - în același an - aspru criticat de Nicolae Ceaușescu în celebra plenară de la Mangalia pentru "denaturarea realității socialiste".

Recunoașterea internațională a regizorului Dan Pița a venit odată cu lansarea filmului "Pas în doi", o poveste sensibilă și pasionantă despre doi tineri a căror prietenie este pusă la încercare de dragostea pentru aceeași femeie. Având în distributie nume precum Claudiu Bleonț, Ecaterina Nazare, Anda Onesa și Petre Nicolae, pelicula a câștigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin din 1986. În 1987, Dan Pița a revenit la Berlinală, de data aceasta în calitate de membru al juriului.

Primul film după revoluție, în 1992, este "Hotel de lux", pentru care Dan Pița obține trofeul "Leul de Argint".

După o pauză de aproape opt ani, regizorul revine pe ecrane în anul 2000, cu filmul de debut al Alexandrei Dinu, "Second Hand".

Regizorul Dan Pița a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, in cadrul unei ceremonii prin care instituția de teatru a celebrat 60 de ani de la înființare. Laudatio pentru Dan Pița a fost rostit de criticul de film Manuela Cernat, care l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei românești".

"Ceva bun de la viaţă", pelicula regizată de Dan Piţa şi produsă de MediaPro Pictures, a obţinut premiul "Best Feature" în competiţia internaţională la Festivalul de Film de la Avanca (Portugalia), în timp ce Corneliu Ulici a primit premiul pentru interpretare. "Ceva bun de la viaţă" este o poveste despre prietenie, dragoste, visuri, greutăţi şi împliniri, toate presărate cu speranţă. Doi prieteni crescuţi la casa de copii îşi caută un rost în viaţă în haosul tranziţiei postdecembriste.

Dan Piţa a adaptat pentru film celebra nuvelă a lui Panait Istrati, "Chira Chiralina". Scenariul iniţial îi aparţine lui Ioan Grigorescu, care a încetat din viaţă în martie 2011, şi care a adaptat pentru marele ecran, printre altele, Felix şi "Otilia" (1972) şi "Craii de Curtea Veche" (1995). Dan Piţa a rescris scenariul, ultimul draft purtând şi semnătura sa.

Pe 11 octombrie împlinește 79 de ani. Ani pe care îi duce ca și cum și-ar purta prin lume crezul artistic de care nu s-a dezis niciodată. Și așteaptă, după cum răspundea într-un interviu: “Aștept - și sper - ca până la urmă valorile să fie așezate la locul lor. Să fie respectate și încurajate să-și îndeplinească menirea. Să nu ne mai plecăm după cum suflă vântul. Se pare, însă, că, deocamdată, trebuie să se mai așeze multe ape...”.

La aniversare, îi dorim regizorului Dan Pița sănătate sufletească și trupească, inspirație și forță creatoare! LA MULȚI ANI!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
491

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
941

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...

S-a stins un mare actor născut în Botoșani. ”Ce frumoasă a fost călătoria sa pe aici!”

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
4848

Născut pe 6 mai, în prima zi de Paşti a anului 1945, în familia preotului Mihai Cojocaru din Hăneşti, judeţul Botoşani, actorul a plecat astăzi în veșnicie.Constantin Coj...