Surpriză la Sfântu Gheorghe, Sepsi pierde după succesul cu FCSB! Sepsi - Botoşani 0-1

Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a produs surpriza etapei la Sfântu Gheorghe şi a reuşit să o învingă pe Sepsi, după ce în etapa intermediară, gazdele au învins FCSB. 

Botoşani au marcat singurul gol al partidei prin Golofca, după care a urmat o a doua repriză dominată în mare parte de Sepsi. Şansa celor de la Botoşani s-a numit Fraisl, portarul titularizat surprinzător de Ciobotariu, care şi-a salvat colegii de mai multe ori pe parcursul partidei. 

 

La flash interviul de după meci, antrenorul de la FC Botoşani a explicat şi titularizarea lui Martin Fraisl, care a fost cel mai bun om al meciului.

"În primul rând a fost un joc foarte greu. Sepsi e o formaţie foarte bună, poziţia lor nu este întâmplătoare. Trebuie să recunoaştem că am câştigat cu emoţii, cu şansă. Discutam cu Eugen, îi spuneam să nu fie supărat că noi am avut şansă. Sunt bucuros că am reuşit să câştigăm trei puncte", a spus Ciobotariu la flash interviu. 

Tehnicianul susţine că a fost nevoit să facă mai multe schimbări după derby-ul cu Iaşi, dar că introducerea lui Fraisl nu a fost din cauza oboselii: "Am avut motive să fac modificări. În primul rând, a fost o stare de oboseală, unii jucători nu puteau să ducă ritmul. Lui Martin am vrut să îi dau o şansă, asta nu înseamnă că l-am scos pe Pap că a greşit. A fost decizia mea, am discutat şi cu Pap, i-am spus că vreau să îi dau o şansă şi lui Martin. Este un portar foarte bun, la antrenament trăieşte fiecare clipă. Am fost inspirat".

 

În urma acestui rezultat, Sepsi ratează şansa de a ajunge pe locurile de play-off şi ocupă în continuare poziţia a 7-a, cu 27 de puncte, la fel de multe ca Astra. Botoşani urcă până pe 9, cu 23 de puncte. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cele mai noi premiere revin în weekend pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”!

astăzi, 15:02

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Năpasta” de I.L. Caragiale și „Mofturi la Iunion&rd...

Tragedie pe șosea: Un șofer de camion din Botoșani a murit într-un accident, după ce i s-ar fi făcut rău la volan!

astăzi, 14:25

Un șofer de camion din județul Botoșani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs pe Autostrada A7, pe sensul de mers Focșani – București, în zona kilometrului 120, &i...

Lecții de siguranță: pompierii botoșăneni, alături de copiii cu dizabilități - FOTO

astăzi, 14:15

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu copiii de la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” din municipiul Botoșani, pentru a-i învăța cum s...