România – Spania în preliminariile EURO 2020: meci cu casa închisă! S-au vândut 50.000 de tichete!

Federaţia Română de Fotbal a anunțat astăzi că meciul dintre naţionalele României şi Spaniei, care va avea loc în data de 5 septembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile EURO 2020, se va disputa cu casa închisă. Practic, s-au vândut toate cele 50.000 de tichete!

Tricolorii vor întâlni fosta campioană europeană şi mondială, pe 5 septembrie, în faţa unei Arene Naţionale pline! Toate biletele pentru jocul contra ibericilor au fost achiziţionate online, astfel că 50.000 de spectatori, capacitatea permisă la un astfel de eveniment, vor fi pe stadion la partida din preliminariile EURO 2020”, a comunicat FRF.

 

Partida va avea loc începând cu 21:45, ora stabilită de UEFA, şi va fi a cincea din actuala campanie de calificare.

Site-ul oficial bilete.frf.ro a primit solicitări pentru toate biletele scoase la vânzare. Singura posibilitate ca anumite locuri să mai devină disponibile va fi în cazul în care diferite comenzi sunt fie anulate, fie refuzate în momentul livrării, precizează FRF.

În ziua partidei, casieria din bulevardul Basarabia va deveni doar punct de informare pentru suporteri, aceştia putând afla diferite informaţii sau, în cazul unor erori, să preschimbe biletele pe care le deţin (pentru modificarea titularului sau a unor date incorecte).

Punctul de informare va fi deschis între orele 12:00 şi 21:45.

Totuși, pe site-urile oficiale bilete.frf.ro şi bilete.ro sunt în continuare disponibile bilete la partida România – Malta, din 8 septembrie, din preliminariile EURO 2020.

Accesul pentru jocul de pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, programat la ora 19:00, costă între 25 lei (peluze) şi 50 lei (tribune).

În clasamentul grupei, Spania ocupă primul loc, cu 12 puncte, urmată de Suedia, 7 puncte, România, 7 puncte, Norvegia, 5 puncte, Malta, 3 puncte, Insulele Feroe, 0 puncte.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Școala Populară de Arte a organizat la Concești o tabără de tradiții, intitulată „Meșteșuguri Vii”! (Foto)

astăzi, 12:51

În perioada 8–9 iulie 2026, Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a organizat, în parteneriat cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Conceș...

Cum a fost păcălită o tânără, administrator al unei firme din Botoșani, să scoată din cont aproape 100.000 de lei!

astăzi, 12:10

Joi, 9 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit recuperarea a peste 60.000 de lei, în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de înșelă...

Carabină ridicată din locuința unui botoșănean, cu tot cu muniția aferentă!

astăzi, 11:24

Arma ar fi fost adusă de pe teritoriul altui stat, motiv pentru care au fost extinse cercetările și pentru infracțiunea de contrabandă calificată. Având în vedere cercetările car...