Comercianți și șoferi luați la puricat de Poliție: zeci de sancțiuni, de zeci de mii de lei

În perioada 20-21 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, în colaborare cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor generale de comerţ, a faptelor care afectează ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea persoanei, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi a încălcării normelor la regimul rutier.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost legitimate 287 de persoane şi controlate 100 de autoturisme şi 16 unităţi economice.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 31.000 de lei.

De asemenea, în perioada 18-23 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei oraşului Flămânzi, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie şi pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, de pe raza de competenţă.

Cu oacazia activităţilor desfăşurate au fost controlate 73 de autovehicule şi legitimate 85 de persoane.

În urma neregullilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 12.000 de lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Sănătății anunță că din 14 iulie, pe site-ul MS va fi disponibil un formular online pentru sesizări legate de mâncarea din spitale!

astăzi, 09:00

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind m&acir...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (362)

astăzi, 08:21

„EPIGRAMA” UNU, UNU, DOI… Cu prezența sa elegantă și distinsă îmi intră în casă revista „Epigrama” nr. 112 din 2025. Publicația Uniunii Epigramișt...

Calendar Ortodox: Cinstim astăzi pe Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeţ; Sf. Cuv. Sisoe cel Mare

astăzi, 08:00

Sfântul Cuvios Dometie s-a născut în 13 octombrie 1924, în comuna Bălăneşti, judeţul Buzău, din părinţi dreptcredincioşi, primind la botez numele Stelian. Încă din pr...