Sfântul Cuvios Dometie s-a născut în 13 octombrie 1924, în comuna Bălăneşti, judeţul Buzău, din părinţi dreptcredincioşi, primind la botez numele Stelian. Încă din pruncie a arătat multă dragoste faţă de slujirea lui Dumnezeu şi faţă de oamenii aflaţi în suferinţă.
A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Buzău, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1945. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1949. Atât lucrarea de licenţă, cât şi cea de doctorat, la care a lucrat în perioada 1972-1975, au fost realizate sub coordonarea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
A fost hirotonit diacon la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Episcopia Aradului, la 6 august 1949, iar marele dar al preoţiei l-a primit pe 7 august 1949, la Catedrala Episcopală din Arad, fiind hirotonit pe seama Mănăstirii Prislop de către Episcopul Andrei Magieru. Tot în anul 1949, la 14 septembrie, de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a primit tunderea în monahism din mâinile Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, avându-l ca naş pe Sfântul Cuvios Serafim de la Sâmbăta de Sus. În anul 1950, Părintele Dometie a fost numit stareţ al Mănăstirii Prislop, în urma arestării Părintelui Arsenie. A îndeplinit această ascultare doi ani, când a fost transferat ca stareţ la Mănăstirea Afteia-Cioara, ctitoria Sfântului Sofronie Mărturisitorul. De praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost înştiinţat că este urmărit de autorităţile comuniste şi urmează să fie arestat după Sfânta Liturghie. A început slujba mai devreme, apoi a fugit în pădure unde s-a rugat stăruitor Domnului pentru a nu fi prins. Cei care îl căutau, deşi aveau câini, au trecut pe lângă el fără să-l găsească.
Sfântul Dometie s-a dus apoi la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, fiind rânduit director de studii şi profesor la şcolile monahale ale mănăstirilor Ciolanu, Răteşti şi Barbu, făcând această ascultare până în 1957, când a fost chemat ca slujitor la Catedrala Episcopală din Buzău. După patru ani, a cerut binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan pentru a înfiinţa o mănăstire în Ardeal, însă ierarhul i-a spus să reactiveze una dintre mănăstirile existente. Şi aşa, Cuviosul s-a hotărât să meargă împreună cu uceniţele sale la Mănăstirea Râmeţ. Acolo a devenit duhovnic, fiind foarte iubit de credincioşi. Era cunoscut pentru darul împăciuirii, motiv pentru care mulţi îl chemau să îi ajute în momentele grele.
După truda de zi cu zi, seara îşi odihnea trupul istovit într-o chilie sărăcăcioasă. Nu punea preţ pe lucrurile materiale, ci le împărţea tuturor celor care aveau nevoie, făcând astfel multă milostenie. Decât să vadă pe cineva lipsit, mai degrabă prefera să rămână el desculţ sau fără cămaşă ori palton. Bineplăcând lui Dumnezeu, şi-a sfârşit viaţa aceasta pământească la 6 iulie 1975, arătând un ultim gest de jertfelnicie şi milostenie. În urma unor inundaţii, a mers împreună cu monahiile ca să aducă alimente pentru mănăstire. Sfântul Dometie le-a împărţit sacii cu mâncare, iar el a luat povara cea mai grea, povăţuindu-le pe cale pe uceniţele sale. Din cauza efortului sporit, fiind mult istovit, s-a aşezat pe iarbă, şi aşa, Cuviosul Dometie şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.
Sfântul Cuvios Sisoe (†429), urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi rugăciune i-a biruit pe vrăjmaşii nevăzuţi, iar locul nevoirii sale a fost în muntele în care s-a nevoit şi Cuviosul Antonie cel Mare (251-356), fiind cu adevărat următor al vieţii acestuia. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit de darul facerii de minuni, înviind copilul unui mirean care venise la el pentru binecuvântare. Acela, intrând în chilia Cuviosului Sisoe, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faţa în jos, ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Şi, făcând Avva rugăciune şi binecuvântându-i, a ieşit omul afară, lăsându-şi copilul să zacă mort, la picioarele Cuviosului. Iar acesta, neştiind despre moartea copilului, ci socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te, fiule, şi mergi de aici!” Şi îndată înviind cel ce fusese mort, s-a ridicat şi a ieşit pe urmele părintelui său. Deci tatăl, văzându-și fiul înviat, s-a întors cu el la Sfântul Sisoe şi închinându-se, i-a mulţumit. Vieţuind în pustie 60 de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi când era aproape să moară, stând lângă el monahii, a strălucit faţa lui şi a zis: „Iată Avva Antonie a venit”. Şi trecând puţin timp a zis: „Iată ceata Prorocilor a venit”. Iarăşi strălucind faţa lui şi mai tare a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Atunci fraţii l-au rugat să le spună cu cine vorbeşte, iar el le-a zis: „Iată îngerii au venit ca să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă pocăiesc”. Iar faţa sa a strălucit şi mai mult făcându-se ca soarele şi s-au temut toţi. Şi iarăşi a grăit către ei Cuviosul: „Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie”. Zicând acestea, Sfântul Sisoe şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar chilia s-a umplut de bună mireasmă.