Sfântul Cuvios Dometie s-a născut în 13 octombrie 1924, în comuna BălăneÅŸti, judeÅ£ul Buzău, din părinÅ£i dreptcredincioÅŸi, primind la botez numele Stelian. Încă din pruncie a arătat multă dragoste faţă de slujirea lui Dumnezeu ÅŸi faţă de oamenii aflaÅ£i în suferinţă.
A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Buzău, pe care l-a absolvit ca ÅŸef de promoÅ£ie în anul 1945. În acelaÅŸi an s-a înscris la Facultatea de Teologie din BucureÅŸti, pe care a absolvit-o în anul 1949. Atât lucrarea de licenţă, cât ÅŸi cea de doctorat, la care a lucrat în perioada 1972-1975, au fost realizate sub coordonarea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
A fost hirotonit diacon la Mănăstirea HodoÅŸ-Bodrog din Episcopia Aradului, la 6 august 1949, iar marele dar al preoÅ£iei l-a primit pe 7 august 1949, la Catedrala Episcopală din Arad, fiind hirotonit pe seama Mănăstirii Prislop de către Episcopul Andrei Magieru. Tot în anul 1949, la 14 septembrie, de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a primit tunderea în monahism din mâinile Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, avându-l ca naÅŸ pe Sfântul Cuvios Serafim de la Sâmbăta de Sus. În anul 1950, Părintele Dometie a fost numit stareÅ£ al Mănăstirii Prislop, în urma arestării Părintelui Arsenie. A îndeplinit această ascultare doi ani, când a fost transferat ca stareÅ£ la Mănăstirea Afteia-Cioara, ctitoria Sfântului Sofronie Mărturisitorul. De praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost înÅŸtiinÅ£at că este urmărit de autorităţile comuniste ÅŸi urmează să fie arestat după Sfânta Liturghie. A început slujba mai devreme, apoi a fugit în pădure unde s-a rugat stăruitor Domnului pentru a nu fi prins. Cei care îl căutau, deÅŸi aveau câini, au trecut pe lângă el fără să-l găsească.
Sfântul Dometie s-a dus apoi la Mănăstirea Ciolanu, judeÅ£ul Buzău, fiind rânduit director de studii ÅŸi profesor la ÅŸcolile monahale ale mănăstirilor Ciolanu, RăteÅŸti ÅŸi Barbu, făcând această ascultare până în 1957, când a fost chemat ca slujitor la Catedrala Episcopală din Buzău. După patru ani, a cerut binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan pentru a înfiinÅ£a o mănăstire în Ardeal, însă ierarhul i-a spus să reactiveze una dintre mănăstirile existente. Åži aÅŸa, Cuviosul s-a hotărât să meargă împreună cu uceniÅ£ele sale la Mănăstirea RâmeÅ£. Acolo a devenit duhovnic, fiind foarte iubit de credincioÅŸi. Era cunoscut pentru darul împăciuirii, motiv pentru care mulÅ£i îl chemau să îi ajute în momentele grele.
După truda de zi cu zi, seara îÅŸi odihnea trupul istovit într-o chilie sărăcăcioasă. Nu punea preÅ£ pe lucrurile materiale, ci le împărÅ£ea tuturor celor care aveau nevoie, făcând astfel multă milostenie. Decât să vadă pe cineva lipsit, mai degrabă prefera să rămână el desculÅ£ sau fără cămaşă ori palton. Bineplăcând lui Dumnezeu, ÅŸi-a sfârÅŸit viaÅ£a aceasta pământească la 6 iulie 1975, arătând un ultim gest de jertfelnicie ÅŸi milostenie. În urma unor inundaÅ£ii, a mers împreună cu monahiile ca să aducă alimente pentru mănăstire. Sfântul Dometie le-a împărÅ£it sacii cu mâncare, iar el a luat povara cea mai grea, povăţuindu-le pe cale pe uceniÅ£ele sale. Din cauza efortului sporit, fiind mult istovit, s-a aÅŸezat pe iarbă, ÅŸi aÅŸa, Cuviosul Dometie ÅŸi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.
Sfântul Cuvios Sisoe (†429), urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie ÅŸi rugăciune i-a biruit pe vrăjmaÅŸii nevăzuÅ£i, iar locul nevoirii sale a fost în muntele în care s-a nevoit ÅŸi Cuviosul Antonie cel Mare (251-356), fiind cu adevărat următor al vieÅ£ii acestuia. Pentru viaÅ£a sa curată s-a învrednicit de darul facerii de minuni, înviind copilul unui mirean care venise la el pentru binecuvântare. Acela, intrând în chilia Cuviosului Sisoe, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faÅ£a în jos, ca ÅŸi cum ar fi cerut binecuvântare ÅŸi rugăciune. Åži, făcând Avva rugăciune ÅŸi binecuvântându-i, a ieÅŸit omul afară, lăsându-ÅŸi copilul să zacă mort, la picioarele Cuviosului. Iar acesta, neÅŸtiind despre moartea copilului, ci socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te, fiule, ÅŸi mergi de aici!” Åži îndată înviind cel ce fusese mort, s-a ridicat ÅŸi a ieÅŸit pe urmele părintelui său. Deci tatăl, văzându-È™i fiul înviat, s-a întors cu el la Sfântul Sisoe ÅŸi închinându-se, i-a mulÅ£umit. VieÅ£uind în pustie 60 de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârÅŸitul său. Åži când era aproape să moară, stând lângă el monahii, a strălucit faÅ£a lui ÅŸi a zis: „Iată Avva Antonie a venit”. Åži trecând puÅ£in timp a zis: „Iată ceata Prorocilor a venit”. Iarăşi strălucind faÅ£a lui ÅŸi mai tare a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Atunci fraÅ£ii l-au rugat să le spună cu cine vorbeÅŸte, iar el le-a zis: „Iată îngerii au venit ca să mă ia ÅŸi mă rog să mă mai lase puÅ£in să mă pocăiesc”. Iar faÅ£a sa a strălucit ÅŸi mai mult făcându-se ca soarele ÅŸi s-au temut toÅ£i. Åži iarăşi a grăit către ei Cuviosul: „Iată, vine Domnul, vedeÅ£i toÅ£i, că zice: AduceÅ£i-Mi vasul cel ales din pustie”. Zicând acestea, Sfântul Sisoe ÅŸi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar chilia s-a umplut de bună mireasmă.