Cât de nocive sunt pateurile și ”mezelurile” de post. Ocoliți produsele care conțin aceste ingrediente!

Crenvurşti vegetali, pateurile şi salamul de soia sunt doldora de chimicale menite să suplinească lipsa materiei prime – carne, lapte şi ouă, şi duc ideea de purificare a organismului în derizoriu.

Cât de nocive sunt pateurile și ”mezelurile” de post. Ocoliți produsele care conțin aceste ingrediente!

Multe din ele conţin chiar şi ingrediente “de dulce”, sunt destul de scumpe şi chiar au mai multe calorii decât produsele “originale”.
”Pateul și cașcavalul de post conțin foarte multe E-uri și grăsimi hidrogenate, foarte dăunătoare și plus de asta, au în compoziția lor albumină sau coloranți de origine animală”, explică prof. dr. Mencinicopschi.

În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale şi “mezelurile”, din cauza conţinutului mare de “E-uri” sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită.

“Pateul din soia conţine la fel de mulţi aditivi ca cel animal, poate chiar mai mulţi. La fel şi salamul, şi crenvurştii de post sau şniţelul, care mai e şi prăjit. În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse”, recomandă specialiștii în alimentaţie.

Dintre toate produsele de soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu. Pe locul următor se află laptele de soia, pe care îl puteţi consuma zilnic.

Medicii atrag atenţia că anumite produse sunt de post doar cu numele, pentru că pe etichetă se regăsesc ingrediente “de dulce”. “Există unele tipuri de caşcaval din soia care conţin cazeină (proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia). Acest produs, deşi este fabricat din soia, nu mai poate fi considerat de post”.

Singura soluţie ca să nu fiţi păcălit de comercianţi este să verificaţi foarte atent eticheta. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.

E-uri nocive din produsele de post

Sfatul specialiştilor în alimentaţie este să ocoliţi produsele care conţin polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Acesta din urmă este obţinut dintr-o insectă şi, cu toate acestea, se regăseşte în unele produse de post. Alte substanţe de care trebuie să vă feriţi sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinat de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228), BHA (E320)-foarte nociv pentru sănătate, caramel (E150) şi EDTA (E385), care se foloseşte în special în conserve şi este unul din cei mai periculoşi aditivi

Chiar dacă ţineţi post, nu trebuie să renunţaţi la cele trei mese zilnice. Astfel, nu uitaţi să consumaţi câte o felie de pâine la fiecare masă. Ea creşte nivelul glicemiei, ceea ce vă face să vă simţiţi mai sătui şi mai energici.

Diferenţa dintre diversele tipuri de pâine se resimte la nivelul cantităţii de fibre, cea integrală fiind mai bogată la acest capitol.

Spre exemplu, la micul dejun puteţi mânca pâine prăjită cu fasole bătută, măsline negre, zacuscă sau salată de vinete, ceea ce vă poate oferi suficientă energie până la prânz.

Pentru prânz sunt recomandate pastele sau orezul cu legume, sos de roşii, măsline şi busuioc. Puteţi apela şi la ciorbele de legume sau de fasole.

Fasolea boabe, lintea, mazărea, cartofii sunt surse importante de proteine şi fier, iar soia, smochinele şi seminţele de susan oferă aportul necesar de calciu.

Pentru cină, o variantă de meniu este salata orientală sau de legume proaspete, cu boabe de porumb, seminţe de dovleac, nuci, caju, pastă de măsline, pastă de roşii uscate şi două felii de pâine prăjită.

Persoanele care suntobişnuite să mănânce foarte multă carne zilnic vor resimţi mai adânc postul, vor avea stări de astenie, eventual modificări ale tensiunii arteriale. Cei antrenaţi, care ţin postul miercuri şi vineri, nu vor avea probleme.

Doctorul Zilei

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...