de Cătălin Borangic, istoric:

Nu e de azi sau de ieri. E dintotdeauna. Mă refer la neîncrederea în autorități. Există aproape visceral un sentiment de ostilitate între decidenți - indiferent despre ce fel de autoritate vorbim - și poporeni.

Nici nu te mai poți mira ca după un secol două sau mai multe de șoricăreli și șuturi în coaste date cu sârguință ungrovalahului acesta să dezvolte un acut simț al indisciplinei, nesupunerii, al dublei măsuri și al ipocriziei în relația cu autoritatea.

Nimic din ce vine de la comenduire nu poate fi bun, benefic sau de folos. De acolo vin relele, birurile, atitudinea dușmănoasă, țâfna, neamprostia, ciocoiala.

Nu mă mai mir deloc că acum, când situația este care este, ucazurile stăpânirii sunt luate în tărbacă, ironizate, eludate, evitate sau încălcate flagrant.

Ce parcurs cinstit, demn, profesionist au conducătorii noștri ca ce spun ei să merite încredere? Cum se prezintă clasa politică dincolo de camerele de vederi? Nu ei chefuiesc fără respectarea măsurilor pe care le cer milogindu-se alegătorilor?

Nu cumva antitalentul lor li se întoarce agravat de ostilitatea tradițională a poporenilor? Și nu ei fac pe zbirii când nu sunt luați în seamă, luând măsuri exagerate, restrictive prin excelență și uneori chiar aberante?

Nu ei au destructurat sistemul de educație și acum cer oamenilor să aibă încredere în ce spun specialiștii? Nu avem noi un popor analfabet funcțional, dar expert în orice? Cum să le spui că testele, studiile zic într-un fel când ei știu mai bine că vrei să le furi ceva? Oare o fi din cauză că întotdeauna clasa politică le-a furat câte ceva ?

Acum autoritățile zbiară că a venit lupul, pe care până acum l-au tot arătat împăiat.

Cum să-i convingi de ceva când guvernanții una spun și alta fumează dintotdeauna?

Cred că politicienii culeg respectul pe care tot ei l-au cultivat atâta timp în raport cu cetățeanul.

Ne merităm reciproc.