de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:

Într-o cheie cinică, am putea spune că moartea actorului Bogdan Stanoevici, coronasceptic și participant la protestele anti-mască, este răzbunarea unui virus care nu acceptă niciun fel de disidență și care nu iartă nicio rebeliune.

Într-o cheie etică, însă, cred că acest trist eveniment trebuie să ne pună, iar și iar, pe gânduri. Există crize și crize, există situații dramatice, situații-limită, care solicită din partea noastră anumite atitudini, credințe și inițiative. Și e important, e chiar vital ca noi să răspundem unor asemenea crize cu atitudinea cea mai adecvată, iar asta tocmai pentru a reduce suferințele și pentru a salva vieți omenești.

Mai concret, am avut în numeroase rânduri de-a lungul ultimului an senzația că mulți dintre noi s-au înșelat în privința valorii cu care trebuie să ne înarmăm în criza sanitară pe care o traversăm. Adică mulți au crezut că în aceste vremuri grele e important să fim curajoși, când, de fapt, nu de curaj individual aveau nevoie oamenii, ci de solidaritate și de grijă pentru celălalt. Sunt situații limită  în care e important să fim curajoși: salvarea cuiva de la înec sau din flăcări, ajutorarea celor prinși sub dărâmături etc. Dar în cazul unei pandemii, nu este deloc o dovadă de curaj și nu e nevoie nicidecum de un asemenea curaj să te răzvrătești împotriva măștii și a măsurilor care permit în primul rând protejarea celorlalți.

În crizele epidemice, ceea ce trebuie să prevaleze este precauția și grija față de ceilalți și, prin ea, grija față de tine însuți sau însăți. Nu e niciun miracol, nu e niciun blestem sau răzbunare a virusului: dacă accepți să îi protejezi pe ceilalți, ei bine, chiar prin asta te protejezi și pe tine. Gestul de o prostie rară al lui Viorel Cataramă care dorea să arate lumii cât este el de curajos îmbrățișând o persoană infectată demonstrează exact această confuzie teribilă între atitudini. Nu e nimic diferit între gestul lui și „curajul” unui șofer inconștient care depășește cu viteză mare în curbă periculoasă pentru a demonstra că lui nu i se poate întâmpla nimic.

În aceste vremuri, e bine să lăsăm curajul pe seama personalului medical: acei oameni merită cu adevărat prețuirea noastră pentru curaj. Dar noi nu avem a ne purta printre ceilalți ca niște curajoși fără mască, pentru că nu avem în față un inamic care cedează când ne vede cu mușchii umflați și răcnind la el.

În fine, mai cred că noi, cei care am înțeles de ce responsabilitatea și solidaritatea sunt mai importante azi decât curajul, trebuie să facem cumva să avem grijă și de inconștienții fără mască sau, în curând, de unii din cei care nu pot sau nu vor să se vaccineze. Trebuie să ne apărăm pe noi, dar trebuie să-i apărăm și pe ei. Unii merită amenzi, alții merită oprobiul nostru, dar nimeni nu merită să moară pentru niște convingeri manipulate de niște minți defecte sau pentru niște rătăciri de moment. Poate că va veni vremea când curajul lor cel bun ne va salva.