de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Emanciparea unui copil trece prin revolta lui față de lumea părinÈ›ilor, care este dintotdeauna È™i va fi mereu învechită. A spus bine Marc Bloch despre copii că seamănă mai mult cu lumea lor decât cu părinÈ›ii lor. Și aÈ™a trebuie să fie, oricât de mult am crede noi, adulÈ›ii, „bătrânii”, că suntem înÈ›elepÈ›i È™i cunoaÈ™tem sensurile ascunse ale lumii.
Tinerii care intră în viață privesc cu dispreÈ› – È™i bine fac – sensurile ascunse ale lumii. Descoperirea lumii È™i fascinaÈ›ia noului e toată miza lor. Iar emanciparea înseamnă că ei pot refuza tot ceea ce părinÈ›ii sau bunicii le spun că e bine, că e adevărat, că e frumos, că e drept. Înseamnă că sunt gata să renunÈ›e la toate certitudinile pe care lumea dinaintea lor le-a construit, pentru a se arunca în necunoscut È™i pentru a descoperi gustul delicios al riscului.
EducaÈ›ia, dacă e bine făcută, este un instrument al emancipării. Școala temeinică este aceea care îl învață pe copil să aibă încredere în el însuÈ™i atunci când descoperă lumea È™i pe el însuÈ™i.
Școala veritabilă este, la capăt de drum, un exerciÈ›iu al dezvățării: al desprinderii de dependenÈ›e, de frici, dar È™i de lumea anterioară, pentru a câÈ™tiga în încredere È™i în autonomie. Tinerii care au încredere în ei înÈ™iÈ™i È™i în lumea din jur sunt capabili să construiască o lume potrivită pentru ei.
Furia cu care niÈ™te parlamentari semidocÈ›i (uitaÈ›i-vă doar ce È™coli, în afară de cele biblice, a făcut fiecare) s-au năpustit asupra educaÈ›iei sexuale, este furia unor oameni care nu s-au emancipat niciodată, care au rămas slugile triste ale unor dogme È™i care È™i-au definit libertatea prin haine, maÈ™ini È™i maÈ™inaÈ›iuni.
Mintea lor însă a rămas chinuită între tinereÈ›ea ratată È™i maturitatea în timpul căreia nu încetează să se supună unora È™i altora: È™efi de partid, pastori dulcegi, tot felul de autorități necruțătoare, care îi È™tiu slabi È™i manipulabili.
Iar acum, îmbrăcaÈ›i spilcuit, învârtind câteva cuvinte dintr-un vocabular vai de capul lui, pretind că È™tiu ce e mai bine pentru copiii din România. BieÈ›ii de ei, au îmbătrânit fără să fi fost vreodată tineri, iar acum dau lecÈ›ii de morală țării.
Să le spună cineva că dacă îÈ™i pierd sclipiciul de parlamentar nu înseamnă nimic în această È›ară È™i, probabil, È™i copiii lor o să fugă de acasă, visând la o emancipare pe care părinÈ›ii lor au dispreÈ›uit-o È™i la o libertate din care „bătrânii” lor părinÈ›i nu au înÈ›eles niciodată nimic. Nu-i mai poÈ›i închide azi pe copii în minciuni violente È™i ignoranță. Și e foarte bine aÈ™a.