de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:  

Vorbesc periodic cu prieteni și cunoștințe din instituțiile românești, ministere, institute, centre etc. De peste tot, fără excepție, vine spontan aceeași impresie, pe care un prieten mi-o transmite cu aceste cuvinte când vorbește despre ICR:

„Răul și ferocitatea cozilor de topor sunt inimaginabile. Senzația mea e ca e prea târziu pentru orice refacere, reconstrucție, vindecare. S-a sfârșit cu noi cu tot. E inimaginabil... Noi am rezistat amenințând (cu presa, cu legea), dar acum lucrurile au devenit sinistre. Se fură pe față, se dau afară toți oamenii care mișcă în front, genul de prostie de aici ar fi ridicol dacă n-ar fi grotesc...”.

Cum am ajuns să distrugem toate instituțiile din România? Sau, mai bine, zis, a rămas vreuna în picioare? Există în țară o instituție publică sănătoasă, care să-și facă treaba în serviciul cetățenilor și al României? Cât de adânci sunt în noi foamea de ticăloșie, instinctul furtului, plăcerea cârdășiei, egoismul distrugător?

Cum s-a putut ajunge ca oamenii cinstiți din instituțiile românești să încerce o astfel de exasperare și să ajungă la un asemenea diagnostic teribil privind prăbușirea structurilor de rezistență ale statului român?

CITEȘTE ȘI: "Probleme penale pentru o tânără șoferiță din Suceava după ce a achiziționat m..."

Oamenii de la firul ierbii, oamenii simpli și onești din instituții spun toți că această distrugere nu ar fi ajuns la asemenea dimensiuni fără cumetria politică dintre marile partide care își împart frățește resursele publice. Iar atunci când oamenii se revoltă, când sunt făcute interpelări publice, împotriva lor se declanșează „răzbunări perfide”.

Cum putem ieși din acest dezastru? Ce soluții avem? Nu multe.

Prima ar fi să se adune o masă critică de mărturii și de oameni din instituții și din societatea civilă pentru a denunța în detaliu toate abuzurile, hoțiile și ilegalitățile comise.

A doua ar fi concedierea întregului personal dintr-o asemenea instituție, făcută curățenie până la rădăcina sănătoasă și reconstruit totul, reangajat oameni noi prin concurs.

Dar pentru asta e nevoie de o puternică voință politică și mai ales de renunțarea la cârdășiile transpartinice. Ceea ce nu pare a fi cazul pentru moment. Dimpotrivă.