de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar: 

O luăm neîncetat de la capăt. În fiecare an, o luăm de la capăt cu școala, cu biserica și sfinții, cu spitalele, cu autostrăzile, cu ungurii, cu homosexualii, cu arabii, cu evreii, cu plagiatele.

Cu mici excepții, agenda publică rotește fără încetare aceleași subiecte. Prima pagină a zilei de azi este asemănătoare cu cea de acum zece sau douăzeci de ani. Dezbaterile se poartă în aceiași termeni: educația e la pământ, biserica e retrogradă, în spitale e dezastru, autostrăzi nu avem, ungurii ne fură Ardealul, homosexualii ne fură copiii, arabii ne strică puritatea credinței, evreii complotează mondial, plagiatele sunt o calamitate șamd.

Rotirea acelorași teme și, mai ales, sporovăiala din jurul lor în aceiași termeni ca odinioară dovedesc că suntem o societate care refuză să învețe. Peștele portocaliu se simte frustrat în acvariul lui, tot lovindu-se de pereții propriilor uitări și certitudini, dar nu ar părăsi confortul lui pentru a înfrunta lumea. O vorba de o societate care refuză mecanic să învețe, pentru că și-a pierdut facultatea învățării, capacitatea de a extrage învățăminte din experiențele prin care trece.

Pe de altă parte, guvernanții de treizeci de ani încoace sunt absolut incapabili să mute cu un metru mai în față dezbaterea despre viitorul nostru, să împrospăteze vocabularul în care ne descriem și să dea sens speranței într-o lume mai bună.

Revenirea obositoare a acelorași scenarii îi privează pe oameni de simț critic, le slăbește rezistența la manipulare, le îngustează orizontul și limbajul. Ei sunt prăzi facile ale celei mai mărunte dintre mistificări și își pierd elasticitatea gândirii, toleranța față de idei noi, capacitatea de a relativiza, de a compara și de a analiza.

E de o mare tristețe generală să vezi cum s-a înfricoșat lumea la nefericita frază a președintelui și cum s-a revoltat pulsional la imaginile stradale propuse de niște artiști în cinstea singurilor adevărați eroi ai acestor zile, medicii.

Puținele voci limpezi, calme și vizionare – căci ele există – sunt înecate de zgomotul general. Nu e adevărat că în România nu sunt oameni capabili să proiecteze viitorul țării și să guverneze țara. Doar că schimbarea nu e plăcută pentru urechi și nici confortabilă pentru cei comozi. Antenele minților și afectelor noastre sunt orientate astfel încât ele să capteze ceea ce ne confirmă certitudinile și fricile, lăsând pe dinafară orice semnal pozitiv despre un viitor mai bun pentru noi toți.