de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Victoria lui Klaus Iohannis nu are de ce să mire pe nimeni. Pentru a treia (sau chiar a patra oară, dacă socotim și primul tur al prezidențialelor), el este beneficiarul pasiv al trezirii societății românești și al foametei pe care o resimte partea ei cea mai activă și mai angajată de a se bate pentru valorile democrației și statului de drept.
Spun beneficiarul pasiv, pentru că încă din 2014, trecând prin referendumul din 26 mai 2019 și până la alegerile de azi, meritul lui Klaus Iohannis în această trezire civică este minor. Mai degrabă decât să fi participat la luptă împotrivă mutilării Justiției, a abuzurilor și corupției, președintele a fost, by default, figură politică în jurul căreia s-a capitalizat furia socială provocată de scandaloasă epocă Dragnea-Dăncilă.
Preferând să rămână tăcut și rece până la insuportabil atunci când societatea fierbea, preferând chiar să dezamăgească atunci când în mod fantasmatic societatea și-a pus speranțele în el, președintele și-a calculat cu meticulozitate fiecare pas, astfel încât să fie nu doar câștigătorul acestui joc complex, dar și câștigătorul lui unic.
În trei rânduri (noiembrie 2014, mai 2019 și noiembrie 2019) românii din țara și din diaspora au dorit să-și demonstreze atașamentul la valorile democrației și ostilitatea față de manipulările PSD, și de fiecare data profitul acestor demonstrații s-a dus înspre Klaus Iohannis.
Pentru a treia oară în cinci ani românii votează furios împotrivă și pentru a treia oară la capătul furiei se află Klaus Iohannis.
Victoria de azi este victoria României treze și exigente. A unei Românii inteligente și care nu mai e predispusă să înghită pe nemestecate minciuni, prostii, scenarii și comploturi.
În primii cinci ani de mandat, meritele singure ale președintelui nu ar fi putut să-l aducă la acest procent pe care îl indică azi cifrele la ieșirea de la urne. Dar în acești ani s-au întâmplat două lucruri decisive pentru România de mâine și în raport cu care președintele are merite nesemnificative.
Primul este degradarea vieții politice până la nivelul amenințării securității colective și naționale, sub agresiunea de tip mafiot a clicii din jurul lui Liviu Dragnea și a pupilei sale (sau a altora), Viorică Dăncilă. Azi nu mai este nicio îndoială că România s-a aflat în mai multe rânduri la marginea prăpastiei politice și la marginea Europei; iar efectele acestei agresiuni le vom simți încă pentru multă vreme, căci rănile provocate de corupție, hoție, nepotism și minciună sunt profunde și durabile.
Al doilea lucru care i s-a întâmplat României este unul bun: nașterea și consolidarea unei societăți civile care a înfruntat gerul, soarele, gazele, bastoanele și ură Puterii, pentru a opri sau măcar a încetini prăbușirea României.
Ridicările periodice ale românilor din țara și din diaspora nu sunt episoade izolate, ci dau seamă de transformarea în profunzime și pe termen lung a acelei părți a României care va duce țara înainte în următorii ani.
Astăzi, această parte a României a câștigat. Și ea nu a câștigat împotrivă unor alți români, ci împotriva unui mod de a face politică, împotrivă unui mod de a aliena și a menține oamenii în sărăcie, dependența și minciună.
Este victoria prin care cei mai activi și mai responsabili civic dintre români îi pot ajuta pe ceilalți să iasă din țarcurile urii, analfabetismului și precarității în care i-au închis baronii și mafioții locali sau de la București.
Azi învinge un spirit civic, nu un om și nu un partid. Dacă acest om și acest partid nu vor înțelege azi că oamenii nu s-au ridicat pentru a vota un monarh, un președinte și un partid cărora li se cuvine azi conducerea țării - atunci ei vor fi cu siguranță următoarele ținte ale acestei Românii treze și exigente.
Azi victoria e a speranței că se poate. Nu este victoria normalității, căci prea multă conformitate și normalitate ne-au condus până la buza prăpastiei, ci a curajului și a încrederii în forțele noastre.
Românii din țara și din diaspora au înțeles că ei sunt puterea, că ei împreună sunt puterea. Nimeni nu le-o poate confisca, nici măcar un procent în dreptul unui învingător. Ei toți au câștigat, ei toți vor face posibilă România de mâine.