de Cătălin Borangic, istoric:
A început sezonul acela în care miÈ™ună nenumăraÈ›i agitatori, agenÈ›i de publicitate, sectanÈ›i agresivi, predicatori, comis-voiajori È™i vânzători de praf de stele care îÈ›i explică detaliat cât eÈ™ti de ignorant È™i ce prost ai È™ansa să fii dacă nu faci cum îÈ›i spun ei.
Vin cu seturi de poveÈ›e lustruite atent, cu îndemnuri de „haideÈ›i să munciÈ›i”, cu pachete de vise frumos ambalate, cu proiecte pe hârtie de-È›i lasă gura apă, toate la timpul viitor. Uneori, pe alocuri registrul deviază uÈ™or către „a È™i făcut ceva” sau „mai mult nu se poate oricum”.
Pentru îndărătnici sau È™ovăielnici schimbă rapid foaia. Se apelează la sfânta datorie de cetățean, i se transferă în cârcă dobitocului toată povara responsabilității, se gâdilă cu atenÈ›ie corzile sensibile ale emoÈ›iilor sociale È™i, în caz de rezistență, se ridică tonul, se bate din picior apăsat, se arată obrazul È™i, în final, dacă nemernicul tot nu rezonează, i se arată locul ce i se cuvine în schemă.
Ți se spune limpede că ești prost și necivilizat.
Tu te uiÈ›i șăgalnic peste umăr, către peÈ™tera natală, te scarpini sictirit în fund È™i tot cu un drum prinzi un păduche obosit. Îi rupi capul între dinÈ›i, scuipi resturile la o distanță sigură, tot acolo arunci È™i mucii adunaÈ›i cât a vorbit civilizatul lipitor de afiÈ™e, apoi îl priveÈ™ti cum pleacă să-È›i construiască È›ie un viitor luminos, cu apă caldă din abundență, drumuri europene, È™coli grozave, locuri de muncă, supermarketuri È™i investiÈ›ii străine.
Nici nu È™tiai, dacă nu venea sezonul ăsta, cât eÈ™ti de prost È™i, în esență, nici nu aveai cum.
Cu toÈ›ii aflăm cu adevărat cât suntem de proÈ™ti abia după ce trece evenimentul efemer când este cu adevărat nevoie de fiecare dintre noi.
Nu nevoie de noi în sensul ăla de È›i l-a explicat el sârguincios, ci stăpânii lui au cu adevărat nevoie de ceva legitimare din partea proÈ™tilor.