Povestea botoșăneanului născut pentru a sculpta: „Talentul e o boală”

Povestea botoșăneanului născut pentru a sculpta: „Talentul e o boală”

După un trecut zbuciumat, cu suișuri și coborâșuri din cele mai abrupte, botoșăneanul Adrian Bunduc este un om liber din toate punctele de vedere. Liber să gândească, liber să trăiască după cum îi place, liber să creeze lucrări de o frumusețe rară oriunde în lume. De mic copil a fost pasionat de muzică și de creație. Obișnuia să sculpteze bostănele și să îi încânte pe cei din jur cu mici lucrări din lemn sau din ciocani de porumb. Nu s-ar fi gândit niciodată că aceste încercări timpurii l-ar putea conduce spre omul care este astăzi, scrie elitaromaniei.ro.

Ar fi putut avea o carieră banală în Jandarmeria Română, dacă imediat după Revoluție nu și-ar fi luat inima în dinți și nu ar fi pornit pe drumul său. Și ce drum a fost…

Adrian Bunduc și lupta pentru supraviețuire

A experimentat lucruri și oportunități de a face bani considerate ”la modă” în perioada aceea.

Și-a încercat norocul în angro-urile din București sau în afara granițelor, atunci când românii erau atrași ca un magnet de mirajul vestului.

Autoritățile vremii din Europa însă expulzau anual sute de români de bună credință, ce nu doreau decât să li se ofere cel mai elementar drept…acela de a munci. Adrian a căzut și el pradă imposibilității de a lucra în legalitate. A fost prins în Ungaria, ”jefuit” practic de toți banii pe care îi avea asupra sa (undeva la 1000 de mărci) și trimis înapoi în țară.

„Pentru un om rămas fără nimic, fiecare zi este o luptă crâncenă de supraviețuire ce nu prevestește de regulă un viitor prea luminos”, relatează Adrian Bunduc, pentru elitaromaniei.ro.

S-a stabilit în Timișoara și a început să lucreze pe unde găsea pentru a câștiga o pâine. S-a angajat undeva în zona Giroc ca vânzător de noapte la un butic de cartier. Acolo, noapte de noapte, se perpetuau muncitori ai fabricilor, persoane pestrițe, vagabonzi și oameni hârșâiți de viață cu povești și experiențe care de care mai dureroase.

Aici l-a cunoscut pe un tip, Iulian, ce executase 9 ani de detenție pentru omor. Acum lucra ca ”om bun la toate” pentru cimitirul municipal din Timișoara. După îndelungate discuții și povești, observând înclinațiile către îndeletnicirile artistice, Iulian îi propune un post de cioplitor în marmură pentru crucile și pietrele comemorative din cimitir.

Adrian a acceptat fără ezitare, deși nu s-ar fi gândit niciodată că poți scrie cu o daltă de fier în suprafața aceea netedă și lucioasă de marmură. Iar acesta a fost primul său pas spre îndeletnicirea ce avea să-i schimbe viața.

Trecerea de la litere cioplite către obiecte de artă și monumentele cu care astăzi se mândrește s-a produs într-o perioadă lungă. A plecat în Grecia, o țară foarte dezvoltată la acea vreme, unde se puteau face bani frumoși.

Momentul cheie

S-a mutat în Atena, la un magazin de marmură. Fără acte și pasibil oricând de pedeapsă…

Abia aici a înțeles aspectele mai serioase ale sculpturii. A învățat totul, de la lucruri de bază la cele mai avansate tehnici.

„Totul a început cu un trandafir. Din momentul în care am început să înțeleg și să văd tridimensional acel trandafir, pentru mine s-a deschis orizontul. Secretul în sculptură este să vezi 3D, să simți tridimensional”, își amintește Bunduc.

A proiectat prima lucrare chiar în acel magazin. Un șemineu sculptat cu o oglindă cu ramă de marmură, mult peste ce vindea orice alt concurent din Atena.

A obținut pe el 2.000.000 de drahme, echivalentul a 6000 de euro. A încercat cumpărătorul să negocieze, să îl cumpere fără oglindă, dar Adrian nu s-a lăsat. Cu banii și-a cumpărat o Honda Civic, și-a plătit datoriile și… și-a dat demisia.

„Omul trebuie apreciat la adevărata lui valoare și fiecare muncă trebuie răsplătită. Când am vândut șemineul i-am oferit patronului un sfert din sumă, iar el i-a luat fără să ezite. Unde era aprecierea? Am transformat un magazin de glafuri într-unul de artă. Am ridicat afacerea aceea ani de zile prin lucrările mele. Iar el, patronul, s-a pretat la a lua o sumă de nici 1500 de euro pentru ceva facut de mine”, susține Adrian Bunduc potrivit sursei citate.

Opera lui Adrian Bunduc

Au urmat alte și alte opere, piese de mobilier ce îți taie respirația. Preferata lui? O lucrare realizată dintr-o piatră de fântână adusă de către bunicul său cu primul car cu boi din zona Moldovei.

Prezintă lucrarea sub forma unei scenete marine compusă dintr-un delfin și o ancoră. Subliniază faptul că aceasta nu este încă terminată.

De altfel, în sculptură, niciodată o operă nu este finalizată definitiv. Sculptorul poate scoate oricând la iveală alte elemente, sporindu-i astfel valoarea artistică.

E valabil pentru oricine. Cu toții suntem oameni mari, finalizați din multe puncte de vedere, dar niciodată ”teliomeni”. O persoană se află mereu într-un proces de schimbare. E definită de toate cunoștințele pe care le-a adunat, de tot ceea ce a trăit și de modul în care viața continuă să o pună la încercare.

Despre a fi sculptor în România

Adrian Bunduc nu vede cu ochi buni încercarea unui artist de a trăi în România de pe urma artei sale. Românul obișnuit nu este interesat de cultură. Un artist nu se poate simți inspirat, nu poate crea la maximul său potențial având grija zilei de mâine, încercând să-și comercializeze lucrările realizate cu greu într-o piață nepregătită economic și spiritual pentru a i le primi.

A trăi înseamnă în primul rând să nu-ți fie foame. Să nu ai grija zilei de mâine, să știi că lucrurile merg bine. Abia atunci ai timpul și libertatea pentru a gândi, pentru a simți lucrurile. Ca să faci artă trebuie să ai timp, să ai speranțe”, spune sculptorul.

Un profesor trecut de 40 de ani nu are ce și cum să îl învețe pe un tânăr de 20. Programele de învățământ învechite și profesorii depășiți de timp nu fac decât să insufle tânărului niște lucruri eronate. Când se va lovi de adevăratele probleme ale vieții, cu siguranță va claca. Doar experimentând de mic și lovindu-se de probleme, un tânăr își va putea găsi vocația.

Cu toate astea, Adrian Bunduc are încredere în tinerii de azi, superiori nouă și generațiilor dinaintea noastră, din toate punctele de vedere. Trebuie doar să își facă timp spre a privi în interiorul sufletului lor pentru a-și descoperi talentul. Dacă o parte din ei vor dori să „fure” ceva din meseria sa, cu atât mai bine.

Talentul e o boală, un zbucium, o nebunie a celor înzestrați spiritual. Cei născuți cu mult talent nu trebuie să se ducă la școală. Noi ceilalți trebuie să muncim enorm și să ne perfecționăm continuu pentru a obține rezultate”, spune botoșăneanul.

Tot ce vrea e să fie acasă, în inima Moldovei, sus pe deal, ferit de stresul și haosul orașelor, cioplind lemnul și piatra, cultivându-și câmpul de lavandă sau crescând albine, scrie sursa citată.

Arta în general și mai cu seamă sculptura înseamnă libertate. Îți iei cu tine dalta și ciocanul, găsești o piatră și poți lucra nestingherit oriunde te-ai afla. Trebuie doar să cauți arta în interiorul pietrelor”, concluzionează Adrian Bunduc.

(foto: elitaromaniei.ro)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cătălin Flutur a anunțat în această seară proiectul de buget al municipiului Botoșani. Acesta va intra în discuția Consiliului Local peste două zile, dar sunt șanse mici ca PSD să îl lase în această formă!

Luni, 17 Februarie 2020
208

Cu două zile înainte de ședința Consiliului Local de la Botoșani, un consiliu dominat brutal de ani de zile de PSD, primarul municipiului, Cătălin Flutur, a anunțat în această sear...

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela: MAI nu are capacitatea de a acoperi cu personal, jandarmi și polițiști, paza școlilor din România!

Luni, 17 Februarie 2020
162

“Pe fondul creșterii violenței și a consumului de droguri, MAI nu are capacitatea de a acoperi cu personal, jandarmi și polițiști, să asigure paza tuturor școlilor din România&rdqu...

Așa ceva… Pompierii au găsit două fețe de pernă pline cu pitoni regali!

Luni, 17 Februarie 2020
813

Când ne gândim la pompieri ne gândim la faptul că sunt dispuși să-și dea viața pentru a stinge flăcările, însă nimeni nu se aștepta ca în două fețe de perne di...