"Nu-i uşor ca de Crăciun să fii chemat să soluţionezi o arestare preventivă pe un omor". Despre responsabilitatea deciziei, cu judecătorul Florin Cotoi! FOTO
OAMENI si MESERII

"Nu-i uşor ca de Crăciun să fii chemat să soluţionezi o arestare preventivă pe un omor". Despre responsabilitatea deciziei, cu judecătorul Florin Cotoi! FOTO
Discuţii, comentarii, acuze- toate acestea au fost prezente în spaţiul public în ultimii ani atunci când a venit vorba despre judecători. De la cei acuzaţi că au băgat oameni în puşcării "pe nedrept" până la cei care au dat dovadă de o generozitate ieşită din tipare- cum ar fi judecătoarea cu pantofi albaştri, judecătorii României sunt "ţinte".

În acest episod al proiectului "Oameni şi meserii" încercăm să zgâriem un pic suprafaţa, să vedem ce se află dedesubt, să chestionăm, să apelăm la corzile sensibile, să stârnim.

Judecătorul Florin Cotoi conduce Secţia Penală a Tribunalului Botoşani. În această toamnă împlineşte 17 ani de când judecă, cercetează fiinţa umană şi resorturile negative care o animă, dă sentinţe, face dreptate. Cum a ajuns judecător, însă, e o poveste.

Nu i-ar fi plăcut avocatura, mai ales că nu-i place să vorbească mult. Ba, printre dosare, a dezvoltat şi o reacţie alergică la praf, astfel că după cel mult un sfert de oră de vorbit, rămâne fără aer şi tuşeşte. Prietenii procurori i-au "desenat" o imagine despre munca în Parchete care nu l-a încântat, aşa că a ales să fie judecător, după ce a sondat opinia altor prieteni care practicau deja această profesie.

"Era primul an în care funcţiona Institutul Naţional al Magistraturii şi aveam posibilitatea să optăm pentru cursuri de un an la Bucureşti, care la vremea aia erau mai mult teoretice, dar de teorie eram sătul, aşa că am ales Judecătoria Botoşani, ştiind că voi intra direct în practică. Am stat pe lângă un judecător definitiv timp de şase luni, a urmat un examen la Curtea de Apel Suceava, apoi până la doi ani vechime am lucrat la stagiar. Dosare de complexitate redusă, dar care puneau probleme şi cu posibilitatea de a învăţa în continuare până la examenul de definitivat, examen pe care, fără să mă laud şi am spus-o de fiecare dată când am avut ocazia, este cel mai dur examen din România".

Imaginaţi-vă următoarea situaţie: trei probe scrise în trei zile una după alta, apoi şapte probe orale, toate în aceeaşi zi.

"În prima zi după ce am ajuns în Bucureşti, ne-am cazat, condiţiile fiind asigurate de Ministerul Justiţiei, a doua zi ar fi urmat să susţinem prima probă scrisă, cu o durată de patru ore. Din cauza unor probleme de organizare, primul examen l-am susţinut după-amiază, pe la ora 17.00, şi s-a terminat seara. A doua zi dimineaţă am luat-o de la capăt, cu al doilea examen, şi a treia zi dimineaţă cu al treilea. După ce am trecut de proba scrisă, am avut probele orale, şapte la număr, toate în aceeaşi zi. Ieşeam dintr-o sală şi intram în alta. Aceste examene orale au avut loc la INM, o clădire foarte frumoasă pe dinafară dar înăuntru plină de săli, coridoare, birouri. Ajunsesem după patru verificări ca fiecare candidat să fie luat de mână de soţ, soţie sau prieteni şi condus la următoarea sală pentru că nu mai ştiam dacă am intrat sau nu în sala respectivă. Mai erau unii care intrau de două ori în aceeaşi sală şi când dădeau ochii cu profesorul îşi dădeau seama că pe acolo au mai fost, îşi cereau scuze şi ieşeau. Cam aşa a fost. După examenul de definitivat, am ales din nou postul, în ordinea mediilor. Faptul că ai intrat la INM şi ai fost stagiar la o instanţă nu-ţi garantează că după examenul de definitivat vei fi judecător la aceeaşi instanţă. Am ales din nou Botoşaniul pentru că am avut medie mare şi am avut posibilitatea să aleg, era şi concurenţă şi când am îndeplinit condiţiile de vechime, am promovat la Tribunal şi apoi la Curte (de Apel Suceava, n.r.)".

"Nu visăm grozăviile noaptea, ci le vedem ziua, cu ochii deschişi"

Să ştii din poveştile prietenilor ce înseamnă profesia de judecător e una, dar să te "loveşti" de ea, să simţi apăsarea responsabilităţii, a nefericirilor ce decurg din ea, e cu totul altceva. Dar Florin Cotoi a ştiut că în Penal va găsi satisfacţia muncii, mai ales că a avut şi de la cine să înveţe. De aceea simte şi acum recunoştinţă faţă de "maestrul" său îndrumător, judecătorul Veronica Avieriţei, preşedintele Secţiei Penale de la Judecătoria Botoşani.

"Un judecător excepţional, de la care am învăţat Penalul practic, dincolo de teoria pe care o ştiam eu de la facultate şi de la examenele pe care le dădusem pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii. Luând contact cu dosarele ei pe care le vedeam- nu le soluţionam eu că nu aveam cum, dar participam la toate activităţile ei- studiam dosarul, citeam motivările-, m-am pregătit pentru dosarele mai grele, care urmau după definitivat. Pentru mine, dosarele în care am intrat ca judecător definitiv nu au fost un şoc, tehnic vorbind. Emoţional, însă, dosarele din Penal ne creează un şoc continuu. Grovăziile pe care le vedem în dosar... nu că ajungem în faza în care le visăm noaptea, ci le vedem ziua, cu ochii deschişi".

Cine a văzut un dosar de urmărire penală ştie că, pe lângă declaraţiile martorilor, ale suspecţilor, există şi planşe foto şi pentru ca un judecător să aibă imaginea completă a faptei trebuie să parcurgă şi acele planşe foto.

"Să vă dau un exemplu, a fost cazul de la Săveni, cu copilaşul de doi ani care a fost omorât de Ioan Lazăr. Eu l-am judecat. La vremea respectivă, copilul meu era mic, de aceeaşi vârstă, doi- trei ani. Şocul pe care îl ai parcurgând un astfel de dosar şi audiind martori, rude ale copilaşului decedat, este înfiorător. Să parcurgi un astfel de dosar şi în acelaşi timp să-ţi păstrezi calmul... Soluţia pe care o dai trebuie să se bazeze inclusiv pe piesele din dosar. În cazuri din astea nu ştiu dacă putem noi stabili ce a avut în cap suspectul, ce-a gândit, ci dacă a avut discernământ şi cum a fost săvârşită fapta, în amănunte- de la ce a pornit, relaţia lui cu mama copilului şi ce a dus la săvârşirea faptei. Pare-se că a fost un moment de rătăcire, doar aşa putem să caracterizăm, pentru că să comiţi o asemenea faptă nu presupune vreo logică, vreo pregătire, nu poţi să explici. Partea rea a fost aici să te detaşezi de ceea ce ai văzut în dosar şi să dai soluţia după criteriile stabilite de Codul Penal, în vigoare la acea dată. A fost oarecum un prag acel dosar- dacă am reuşit atunci să nu pun la suflet şi să dau o soluţie cu mintea limpede, am reuşit şi ulterior, în cazurile care au urmat, pentru că am avut şi alte cazuri asemănătoare".

Şi da, admite franc faptul că a dus o luptă cu sine însuşi, mai ales că acasă îşi vedea propriul copil. "Şi acum văd acele planşe foto, mai ales că am o memorie vizuală foarte bună, dar am trecut peste, altfel ar fi însemnat să judec pe omul ăla nu ca judecator, ci ca opinia publică, adică să fac răzbunare".

Adevărul poate fi diferit de adevărul judiciar!

Să doarmă liniştit, asta a fost cea mai mare dorinţă a lui Florin Cotoi, de când a intrat în profesia de judecător. Celelalte raţiuni s-au mai modificat de-a lungul timpului. "La început a fost dorinţa de afirmare profesională, dar nu de a ieşi în evidenţă, ci de a te pregăti cât mai bine şi a cuprinde cât mai mult din peisajul nostru juridic, mai ales în Penal care este considerat o ramură pur tehnică a Dreptului- se spune că luăm cazul concret, suprapunem peste un text din Codul Penal şi dăm soluţia. Nu este chiar aşa, îndrăznesc să spun că Dreptul Penal şi Procesual Penal este cea mai complexă ramură a Dreptului. La început, preocuparea mea a fost să acopăr cât mai mult. Apoi, după ce am reuşit să răspund la aceste exigenţe- am studiat, am scris, am publicat, preocuparea a fost să pot sta liniştit cu o soluţie pe care am dat-o, iar asta este preocuparea mea şi în continuare- EU să fiu convins că acea soluţie este corectă. Cum pot ajunge la liniştea asta? Să o pot motiva. Dacă pot să motivez o soluţie pe baza pieselor din dosar, nu cu fraze generale şi cu texte din legislaţie, eu stau liniştit fiindcă noi dăm o soluţie nu pe baza convingerii pe care ne-o formăm ca simplu om ci pe baza pieselor din dosar. Adevărul adevărat poate diferi de adevărul judiciar- noi lucrăm pe baza probelor din dosar, cu probele strânse în anchetă şi cu ce putem noi strânge. Chiar dacă anii de experienţă pe care îi avem ne pot forma la un moment dat o convingere, în urma contactului direct cu părţile, adevărul este altul. Am avut de multe ori această convingere, dar probele din dosar, verificate şi răs- verificate, administrate şi răs- administrate au condus la o altă concluzie, alta decât cea pe care mi-o formase experienţa".

La fel de franc recunoaşte că sufletul său de om s-a schimbat în atâţia ani de practică judiciară, s-a durizat şi şi-a pierdut naivitatea.

"Totul se reducea la a soluţiona probleme de drept, aşa vedeam lucrurile. Erau o mulţime de probleme de drept, toate foarte interesante, pe care merita să te apleci, să te gândeşti, să le soluţionezi, inclusiv acasă, să studiezi. Dar naivitatea de la început a dispărut, nu mai este, şi am devenit mai dur pentru a face faţă, atât cantităţii de dosare cât şi ritmului în care se succed, nu neapărat modificărilor legislative. Chipurile, avem noi coduri care ar trebui să simplifice procesul penal, să-i scurteze durata, să reducă atât eforturile noastre cât şi ale părţilor. Dar din ce constat eu, la doi ani şi ceva de la intrarea în vigoare a noilor Coduri, nu s-a întâmplat asta. Da, mă simt dezamăgit, sincer. Eu şi colegii facem tot ce ţine de noi. Prin simplul fapt că s-au promovat o mulţime de sesizări de neconstituţionalitate şi au fost admise multe dintre ele, că pe rolul completelor de la Înalta Curte, competente să dezlege probleme de drept, sunt o mulţime de sesizări care au fost soluţionate sau urmează să fie soluţionate. Dar problemele rămân".

Presiunea publicului care cere dreptate n-o mai simte, ci doar o constată şi, tocmai datorită anilor de "antrenament", nu dă soluţii timorat.

"Când am promovat la Tribunal, am început să simt şi presiunea cauzelor pe care le soluţionam, complexitatea crescută, numărul de părţi, de martori, volumul de muncă imens din unele cauze. Mi-amintesc de dosarul cu bacalaureatul de la Colegiul Economic, în care am avut o sută şi ceva de martori şi mă gândeam cum ar fi să audiez o sută şi ceva de elevi, profesori. Nu am avut curiozitatea de a aduna toate orele în care am muncit în acest dosar, însă, ca să soluţionăm dosarul într-un termen rezonabil, am fixat termene tot la două săptămâni. Dacă era să stabilim termenele aşa cum sunt ele pe programare, terminam dosarul în doi- trei ani".

Simte dezamăgire atunci când oameni din exteriorul sistemului judiciar, care nu au legătură cu legea, nu cunosc ceea ce se află într-un dosar, dau verdicte, nesocotind regula de bază- până ne pronunţăm public, să aşteptăm soluţia din dosar.

Clădirea Tribunalului la Sărbători, goală şi dezolantă

Oboseşte judecătorul? Da. Şi ce face când este obosit? Bea cafea. Pe termen mediu şi lung, însă, îşi propune ca atunci când ajunge acasă, să uite ce-a văzut la serviciu, să se rupă de profesie şi să se dedice familiei, mai ales că timpul este atât de rău şi de scurt.

"Mi-aş dori mai mult timp alături de familia mea, dar nu îl avem. Copilul meu are acum 11 ani, dar nu prea vrea să înţeleagă ceea ce fac eu. Când i-am mai povestit, nu a vrut să asculte, să înţeleagă şi sigur nu vrea să facă Dreptul".

Este profesia judecătorului un sacrificiu pe care îl resimte toată familia?

"Nu ne-am pus problema asta pentru că e, până la urmă, meseria pe care mi-am ales-o şi să ne victimizăm acum că facem un lucru sau altul, nu e potrivit, din moment ce toţi ne-am ales profesiile în cunoştinţă de cauză şi cred că ar trebui să facem ceea ce facem cu pasiune. Nu e o muncă normată şi mai ales în Penal, acolo unde trebuie să facem planificări pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi. În săptămâna în care suntem planificaţi trebuie să fim aici, în oraş, cu telefonul lângă noi. Asta înseamnă activitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi, pentru cei care nu ştiu. Se poate întâmpla ca într-o săptămână nu ai nimic de soluţionat, se poate întâmpla însă să fii chemat de acasă, să vii noaptea, să vii sâmbăta sau duminica, să vii de Paşti sau de Crăciun. Şi nu-i lucru uşor ca, de Crăciun, de exemplu, când stai acasă cu familia ta fericită şi serveşti cozonac sau friptura de purcel, să fii chemat să soluţionezi o propunere de arestare preventivă pe un omor. De genul că tatăl şi-a omorât fiul sau invers. Efectiv te rupi din familie, din atmosfera aia paşnică, luminoasă şi vii la serviciu, în clădirea goală, vii tu cu procurorul, cu grefierul şi cu inculpatul, şi începi toată procedura aia. Şi apoi, ce aşteaptă familia de la tine? Să te întorci acasă şi să fii acelaşi, relaxat şi luminos, nu să te închizi într-o cameră şi să te gândeşti ce înseamnă viaţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. Mi s-a întâmplat, mai ales de Crăciun, şi mă aştept să se întâmple. Eu sunt pregătit".

Activitatea unui judecător, dincolo de seriozitatea pe care o impune, are însă şi părţi mai amuzante, cel puţin la prima vedere şi, e drept, puţine. Dar se întâmplă.

"Eram tot în dosarul cu Bacalaureatul, unde unul dintre martori, mama unui copil care dădea examen, s-a ocupat de platourile transportate în diferite locuri. Eu nu-mi pot ţine gura întotdeauna şi am întrebat-o pe martoră, mama copilului, "Doamnă, ce-aţi avut dumneavoastră în cap când aţi venit cu platourile alea, în văzul lumii. Vi s-a părut normal să vi se pretindă aşa ceva? Dacă eu v-aş cere să îmi aduceţi şi mie un platou din ăla, aţi merge după el?". La care femeia, extrem de sinceră, cred că nici nu şi-a dat seama ce spune: "Da, domnule preşedinte, numai ca să scap de stresul ăsta". La momentul respectiv mi s-a părut amuzant, dar totuşi, ulterior, mi s-a părut trist".

Judecătorii sunt la dispoziţia părţilor

Acelor magistraţi care îi vor urma le oferă un sfat: judecătorii nu sunt cu o treaptă mai sus decât procurorul, avocatul sau părţile. "Noi prestăm un serviciu public. În limitele procedurii, NOI suntem la dispoziţia părţilor. Că trebuie să le disciplinăm atunci când este cazul, este foarte adevărat, dar rămânem la dispoziţia părţilor, mai ales în contextul actual, cu modificările legislative, cu practica neunitară. Trebuie să acceptăm că şi cel mai tânăr avocat, ultimul intrat în profesie, poate să ne înveţe ceva, poate să ne supună atenţiei o problemă de drept la care nu ne-am gândit sau să ne ofere soluţia la o problemă de drept. Ce înseamnă asta? Că trebuie să-i ascultăm, că trebuie să-i lăsăm să vorbească- desigur, în anumite limite, iar noi trebuie să fim atenţi".

Există o relaţie între Dumnezeu şi judecător? Cu siguranţă. "Trebuie să avem o legătură, e punctul meu de vedere ca om credincios. Nu sunt neapărat practicant, dar simpla constatare că eu cred mi-e suficientă şi dacă am ajuns să-mi formez o certitudine vizavi de aspectul ăsta, mie îmi este suficient, mă ajută întotdeauna".

Judecătorul Florin Cotoi este unul dintre miile de judecători care împart dreptatea, care ne pun pe noi la adăpost de cei care încalcă legea şi care comit grozăvii pe care nici nu putem să ni le imaginăm. Judecători care se încarcă cu drame, cu nenorociri, pe care le soluţionează cât de bine pot. Într-atât de bine încât noaptea, când apucă să pună capul pe pernă, să fie liniştiţi că soluţia dată a fost cea corectă. Pentru că tot ce contează este liniştea sufletului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1791

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1739

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Luni, 2 Octombrie 2017
1144

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţe...