"Dacă mecanica ar fi evoluat în acelaÅŸi ritm cu electronica, acum am Å£ine un tractor pe palmă ÅŸi cu toate astea ar putea face toate operaÅ£iile pe care le face acum un tractor cu roata mai mare decât noi". Nu noi spunem asta, ci Dumitru Åžpaiuc, personajul principal al ediÅ£iei de astăzi a proiectului "Oameni ÅŸi meserii".
Îl găsim pe domnul Mitică în atelierul lui de depanator, înconjurat de tot felul de aparate, din care recunoaÅŸtem doar monitoare de computer, televizoare de tip vechi, un cuptor cu microunde. Cutii ÅŸi cutiuÅ£e, pline cu plăci, cabluri de toate felurile, unele atârnate pe pereÅ£i, la îndemâna meseriaÅŸului, aparat de măsură, pistol de lipit ÅŸi un soi de lanternă din mai multe beculeÅ£e, prinsă pe o coroniţă ce se pune pe cap, alimentată la curent. Miroase a sacâz, a lipitură, a circuite, iar domnul Mitică are pe bancul de lucru un aparat."E un robot ce lipeÅŸte prelata la camioanele mari. Îmbină masele plastice, are aici o rezistenţă, o suflantă cu aer cald ÅŸi un senzor de temperatură care prescrie la cât trebuie- dacă temperatura e prea mare, arde, dacă e prea mică- nu lipeÅŸte. Nu-i prima oară când ajunge la mine, îi repar rezistenÅ£a, curăţ termosuflanta, mai are un dispozitiv care se deplasează pe lungimea prelatei ÅŸi care trebuie să aibă un avans constant".
Autodidact, pasionat, răbdător
Nu a făcut electronică în ÅŸcoală, e specializat în strungărie, dar a învăţat singur- singurel cum se repară electronicele.
"Să nu vă gândiÅ£i că din depanatorii care mai sunt prin târg are vreunul calificare. Suntem câÅ£iva dar s-au apucat de treaba asta ca hobby ÅŸi au continuat. Nu e o meserie tocmai rentabilă, dar se trăieÅŸte din asta. Eu m-am apucat de treaba asta în '85. Atunci am făcut un curs de calificare la Casa Tineretului, de reparaÅ£ii radio- TV. Apoi am lucrat la Metrologie la Fabrica de Cauciuc (Întreprinderea de Articole Tehnice din Cauciuc – IATC BotoÈ™ani, care în prezent nici nu mai există, pe o porÈ›iune din terenul ocupat în trecut existând acum un hipermarket, n.r.), la reparaÅ£ii automatizări- electronice încă vreo câÅ£iva ani, până când s-a închis, apoi în atelier, am tot mers pe traseu la domiciliul clientului ÅŸi până la urmă mi-am deschis atelier ÅŸi robotesc aici. M-am tot mutat dintr-un loc în altul până m-am mutat aici. La clienÅ£i mă duceam ori cu maÅŸina, ori pe jos. Am fost ÅŸi la Å£ară, cel puÅ£in în zona în care stau eu. Mă duceam la părinÅ£i ÅŸi când mă vedeau vecinii, îÅŸi aduceau aminte că mai au câte ceva de reparat ÅŸi mă chemau. Componente se găsesc, documentaÅ£iile le iau de pe internet, învăţ tot timpul. Am învăţat, am mai avut revistele alea tehnice de pe vremuri. Când te loveÅŸti de diverse chestii, le înveÅ£i pe toate", spune Dumitru Åžpaiuc.
Primul televizor pe care l-a văzut era din 1958 ÅŸi aparÅ£inea unui vecin. Era cu lămpi ÅŸi la el au văzut bărbaÅ£ii din sat Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, din 1970."Nu era curent în sat ÅŸi îl duceau la moară, îl puneau la generator ÅŸi mergea. Am avut ÅŸi noi echipa noastră, cu Dembrovschi, Dumitrache, Lucescu, Dobrin- dar el nu a jucat, supărase el pe cineva. Era "groapa cu lei" din Guadalajara. Angelo Niculescu era atunci antrenor. Cum am prins microbul cu electronica, îl am ÅŸi pe cel cu fotbalul. După aia televizorul ăla a ajuns la mine".
Aşa că, de la televizoare şi aparate de radio, a ajuns să repare orice are circuite. Inclusiv TV led-uri, monitoare, laptopuri- dacă defecţiunea nu e de software, calculatoare. Compară calculatoarele de azi cu cele vechi, care memorau datele pe cartele. Aşa am ajuns şi la comparaţia dintre mecanică şi electronică.
Primul obiect pe care l-a reparat a fost un aparat de radio, un Pacific. "Era al unui vecin de peste drum ÅŸi m-a chemat. Eram în clasa a opta sau a noua. L-am desfăcut, m-am uitat, l-am reparat ÅŸi mi-a dat zece lei. Erau bani pe atunci. N-am vrut să-i iau, că-mi era vecin, îmi era ruÅŸine, dar el, care era contabil pe la CAP, mi-a zis: "meseria se plăteÅŸte". Au fost primii bani pe care i-am câÅŸtigat. Apoi m-am apucat de televizoarele cu lămpi, aveam ÅŸi eu unul acasă de care mă îngrijeam singur. Lucrând la Cauciuc, am avut mai multe tangenÅ£e cu electronica ÅŸi, ÅŸtiind baza, m-am lansat în domeniu, apoi m-am întors de tot la vechea meserie. Am reparat tot ce-am prins, automatizări electronice, mai am ceva amici cu care colaborez, mai am un client căruia îi repar aparatele de sudură ÅŸi unul care are automatizări".
O grămadă de obiecte le-a găsit ciudate la prima vedere, dar numai până când le-a desfăcut să-ÅŸi dea seama cum funcÅ£ionează. Sunt componente pe care a trebuit să le deducă modul de funcÅ£ionare ÅŸi sarcina lor într-un întreg.
"Am avut surpriza să am în mână un obiect ÅŸi să-mi dau seama că aici ar trebui să fie aÅŸa, aici ar trebui să meargă aÅŸa. Până când a devenit chestii de rutină ÅŸi de intuiÅ£ie. E ca matematica, faci niÅŸte analogii ÅŸi îÈ›i uÅŸurezi munca".
Are o problemă însă cu aparatele vechi, păstrate de proprietarii lor mai mult din raÅ£iuni sentimentale decât de utilitate. Dacă ajunge la concluzia că reparaÅ£ia ar costa prea mult, nici nu se mai apucă.
Adaptarea la modernism
Pe lângă becul ce luminează atelierul, ceva mai sus, agăţat de perete cu faÅ£a în jos, stă bine-mersi un TV- LED (light- emitting diode) pe post de "neon". Nu s-a putut repara, aÅŸa că îl foloseÅŸte drept sursă de iluminat. Care funcÅ£ionează foarte bine. De la acel "neon" începem o discuÅ£ie despre televizoare, cu toate denumirile lor. AÅŸa aflăm că "plasmele nu sunt aÅŸa de eficiente".
"Sunt mari consumatoare de energie, sunt scoase din uz în Uniunea Europeană, nu se mai dă voie la vânzare cu aÅŸa ceva ÅŸi la noi ce mai sunt, sunt modele mai vechi, dar durata de funcÅ£ionare este redusa. Dispare gazul ăla din interiorul tubului ÅŸi nu se mai vede aÅŸa bine, sau se mai întâmplă un fenomen din cauza căruia se duc modulele. Am avut ocazia să văd la cineva care a adus un modul nou, l-a pus ÅŸi l-a ars ÅŸi pe ăla. A mai cumpărat unul, l-a pus, iar s-a ars. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că din cauza tubului se ard modulele, iar un astfel de modul ajunge la vreo 500 de lei, pagubă în buget! Din cauza asta mă ÅŸi feresc să mă apuc de plasme. DiferenÅ£a dintre plasmă ÅŸi led e că plasma are un tub de sticlă în care este un soi de gaz, (xenon, argon ÅŸi neon), care sub influenÅ£a curentului electric produce lumina care se reflectă apoi, or la Led-uri, reflectorul este format din diode luminiscente, leduri, puse pe baghete (vezi foto). La început au fost televizoarele cu tub, apoi au apărut LCD-uri, acum e LED-ul ÅŸi urmează OLED-ul, un led organic. Dacă apare ÅŸi pe piaÅ£a noastră, desfaci, îl pui pe perete, apoi îl strângi, îl împătureÅŸti. Am evoluat mult"."Cel care munceÅŸte nu are timp să câÅŸtige"
CiteÅŸte mult domnul Mitică, îi plac lucrările ÅŸtinÅ£ifico- fantastice, se documentează tot timpul. Pornirea a fost ceea ce meÅŸterea un vecin de-al său, elev la Electrocontact. La el a văzut primele galene devenite căşti.
"Apoi mi-am făcut singur un pistol de lipit, pus pe un mâner de lemn, cu întrerupător. Îl are ÅŸi acum un frate de-al meu ÅŸi-l foloseÅŸte. A fost aÅŸa, un microb, cum e fotbalul. Altfel cum credeÅ£i că aÅŸ fi umblat prin gunoaie să-mi adun piese ÅŸi componente, câte un tranzistor. Mai erau care mergeau la IaÅŸi la Tehnoton ÅŸi mai culegeau ce se arunca, apoi am început să facem tot felul de montaje. Dacă îÅ£i place ceva, faci ÅŸi de fiecare dată când te loveÅŸti de ceva, cauÅ£i, te documentezi, apoi ajungi la rutină. Am încercat eu ÅŸi cu băieÅ£ii mei, dar s-au orientat mai mult pe partea de soft, de calculatoare, mai puÅ£in pe ce fac eu".
Ce spune doamna Åžpaiuc despre "microbul" soÅ£ului? Domnul Mitică râde, de unde tragem concluzia că a fost mai mult decât uÅŸurată atunci când ÅŸi-a găsit atelierul în care a cărat toate piesele de care se împiedica prin casă."Numai o dată le-am împrăştiat prin casă? S-a obiÅŸnuit ea la un moment dat ÅŸi i-am spus că dacă vrea, eu pot să le arunc pe toate ÅŸi mă apuc de altceva", zâmbeÅŸte meseriaÅŸul. Åži-a format tot felul de obiceiuri de când meÅŸtereÅŸte electronice. De exemplu, nu se bagă să repare un obiect ce a trecut prin mâna altcuiva. "E greu cu electronicele, e suficient să facă un scurt pe undeva că s-a dus ÅŸi ai muncit o jumate de zi de pomană. Eu ÅŸtiu ce a făcut cel de dinaintea mea? Nu orice se poate repara ÅŸi nici nu merită. De exemplu, eu nu mai fac aparate de radio. Cât îmi dă omul pentru reparaÅ£ie, cât muncesc eu, mai bine se duce în piaţă ÅŸi-ÅŸi ia aparat nou".
Parcă ÅŸi emoÅ£ia descoperirii s-a mai estompat în timp, fiind înlocuită de rutina reparaÅ£iilor ÅŸi de obligaÅ£ia de a câÅŸtiga ceva pentru a acoperi costurile. "ExistenÅ£a, banii pentru facturi, medicamentele. Oricum, din muncă cinstită nu faci avere niciodată iar cel care munceÅŸte nu are timp să câÅŸtige", concluzionează Dumitru Åžpaiuc, parcă un pic dezamăgit.
Dar nu va dura mult pentru că imediat în atelierul lui va intra un alt client care îi va aduce altceva la reparat. O nouă provocare pentru meseriaÅŸ.
