Oamenii care-şi fac meseria cu pasiune, oameni care nu s-au gândit să facă altceva decât ceea ce şi-au dorit şi care nu se văd făcând altceva. Oameni care se simt împliniţi în meseria lor, în profesia lor şi cărora satisfacţia muncii le îndestulează sufletul şi mintea. Ei sunt oamenii noştri, potriviţi în proiectul "Oameni şi meserii".

Astfel de oameni sunt şi traducătorii botoşăneni. Nu sunt mulţi cei care au îmbrăţişat această profesie pentru că e nevoie de ani de studiu, de tot felul de certificări şi de multă birocraţie pentru a ajunge să practice o meserie despre care nu cunoaştem multe amănunte.

Adriana Lazarovici şi Geanina Tofan sunt doi dintre specialiştii limbilor străine. Adriana s-a specializat în engleză şi franceză, în timp ce Geanina a reuşit să pătrundă secretele limbii germane, o limbă "aproape imposibilă". În birourile lor, ocupă destul spaţiu tot felul de dicţionare, nu doar cele uzuale, ci şi multe tehnice, cu denumiri medicale. Au nevoie de ele în orice moment pentru că nu se ştie niciodată când apare un cuvânt nou. De altfel, asta e şi frumuseţea limbilor: nu poţi spune niciodată că gata!, ai învăţat tot, nu a mai rămas nimic. Pe marginea paginilor, cuvinte adăugate cu pixul şi traducerea aferentă pentru că la cât de bătrâne sunt dicţionarele, nu au ţinut pasul cu nouăţile.

O meserie predestinată

De ce au ales această meserie? Din pasiune, din înclinaţie, din destin, am spune.

"Eu am avut o înclinaţie pentru limbile străine, mi-a plăcut din şcoala gimnazială limba franceză şi apoi limba engleză. Ştiţi care e curiozitatea? Eu nu am făcut engleză în şcoală, ci franceză şi rusă. Abia în clasa a XI-a mi-am spus că eu nu am ce căuta la facultate cu franceză şi cu minimele cunoştinţe de rusă pe care le acumulasem. Atunci, am vorbit cu diriginta mea, care era profesoară de engleză, şi i-am spus că aş vrea să mă transfer la engleză. M-a aşteptat cam un trimestru şi am ajuns la anul VI de studiu în câteva luni în care am recuperat. Am învăţat foarte mult cu colega mea de bancă, care mergea tot timpul la olimpiade. Cu acele cunoştinţe predate de ea m-am dus la Litere", spune Ada Lazarovici.

Poate o undă de regret că nu s-a străduit îndeajuns pentru a înţelege şi a învăţa limba rusă o are şi acum. I-ar fi prins bine să o cunoască, pentru că mediul rusesc se tot dezvoltă în ultimii ani din mai toate punctele de vedere, dar atunci când s-a despărţit de manualul de rusă nu ştia ce va aduce viitorul.

Ce demersuri a trebuit să facă pentru a-şi definitiva poziţia de traducător autorizat? Suficiente. "Eu am terminat Facultatea de Litere şi am depus un dosar la Ministerul Justiţiei după care mi s-a eliberat autorizaţia de traducător. Deci în această variantă trebuie să fii licenţiat în limbile străine pentru care aplici. A doua variantă, dacă nu ai terminat Litere, mergi la Ministerul Culturii unde trebuie să dai examen din traducere şi retroversiune (adică traducere din română în engleză şi din engleză în română), după care Ministerul Culturi eliberează o autorizaţie. Cu ea faci un alt dosar pe care în depui la Ministerul Justiţiei de unde primeşti ulterior autorizaţia de traducător. Pentru traduceri juridice pentru care poţi colabora cu notariate, cu tribunale, deci cei din sistemul juridic. Dacă ai doar autorizaţia de la Ministerul Culturii nu poţi profesa în traduceri juridice", explică Ada Lazarovici.

Dacă ştim că lucrează cu sistemul judiciar, deja mintea lucrează şi imaginează situaţii în care telefonul traducătorului sună în miez de noapte, iar acesta este chemat de urgenţă la Poliţie, la Parchet pentru a asista cine ştie ce "rătăcit" care nu cunoaşte limba română. Nu e chiar aşa.

"În timpul nopţii nu, dar în timpul zilei da. De exemplu, în urmă cu ceva ani fusese descoperită o bancnotă falsă la un cetăţean ceh, dar vorbitor de engleză. S-au făcut investigaţii atunci, iar eu l-am asistat pe cetăţeanul respectiv".

Ceea ce îi place mult în meseria asta este asistenţa pe care o acordă la căsătoria de cetăţeni români cu străini vorbitori de engleză. Nici nu mai ţine minte câte căsătorii a asistat, dar i-au rămas amintiri frumoase. "Dacă unul din cei doi soţi este cetăţean al unei alte ţări, obligatoriu la căsătorie trebuie să fie prezent un traducător, care citeşte cetăţeanului străin dacă vrea, dacă nu vrea, inclusiv partea cu familia, celula societăţii. Am fost la Răchiţi, la Bucecea, la Dorohoi. Am avut o căsătorie care mi-a rămas aşa, în amintire. O tânără de la noi şi un tânăr din Pakistan, s-au cunoscut în Italia. Frumuşei amândoi, dar cred că nu locuiesc aici ci au plecat înapoi în Italia. Tot felul de naţii am avut pentru asistenţă", spune Ada Lazarovici.

Dramele botoşănenilor, traduse în alte limbi

Dar şi când e de muncă, chiar e! Nu mai stă nopţile să traducă, dar oricum... Se întâmplă mai ales în perioadele în care botoşănenii se întorc din străinătate în vacanţe sau forţaţi de împrejurări. Are şi aventuri cu ei, câţiva nereuşind să înţeleagă de ce dacă în documentul în limba română sunt 364 de cuvinte, în cel tradus în engleză sau în franceză sunt numai 350.

"Mi s-au întâmplat şi chestii mai urâţele. Mai nou, toată lumea ştie engleză şi se întâmplă să mă corecteze. Da, dacă vii cu o propunere în privinţa traducerii unui cuvânt, pot să accept. Dar a venit un domn cu o adeverinţă de salariat şi era acolo o chestie de genul: a beneficiat de un concediu de odihnă de "n" zile. Eu i-am tradus aşa cum trebuie în engleza britanică, limba folosită în traduceri, el a insistat să-i pun termenul în engleza americană, că aşa ştie el că se zice şi că el pleca în America. Şi a venit cu o atitudine foarte neplăcută, că el vrea aşa. Am refuzat lucrarea până la urmă, rugându-l să caute un alt traducător, care să-i scrie ce vrea el. Sau mai vin persoane cu un document pe care îl vor tradus în aceeaşi zi şi dacă îl amân pe a doua zi, îmi spun că ce-i aşa de greu de tradus, că ar putea traduce şi el numai că nu are ştampilă de traducător autorizat. Unuia i-am spus că este atelier de ştampile după colţ".

Să traduci nu e chiar floare la ureche, pentru că e vorba şi de nuanţe, şi atunci e nevoie de acea parte interpretativă pe care traducătorii o stăpânesc. "Dacă avem texte juridice, de exemplu, încercăm să păstrăm aceeaşi structură a textului. De exemplu, am avut un dosar al unui tânăr care a plecat într-o ţară europeană şi care a murit înecat, după ce căzuse în apă. Familia a crezut că a fost ucis şi mi-a cerut traducerea tuturor documentelor primite, cerând apoi autopsia şi alte proceduri. Am avut mult de lucru la dosarul ăla".

Partea cea mai frumoasă a meseriei este multitudinea de cunoştinţe şi amici pe care îi "contabilizează" traducând. Involuntar ajunge să cunoască mulţi oameni de peste hotare, schimbă impresii şi află amănunte despre viaţa altora, despre cultura lor.

"Cunoşti şi oameni simpli, oameni din diferite domenii de activitate. De exemplu, am făcut multe traduceri medicale, documentaţii ale unor pacienţi cu probleme grave de sănătate. Am tradus foarte multe acte pentru medici şi asistenţi care pleacă în străinătate la muncă. Am remarcat însă că numărul celor care pleacă s-a mai redus puţin în ultimul timp. Şi îi înţelegi, indiferent de ceea ce se spune în privinţa grilelor de salarizare. Un chirurg câştigă în străinătate şi 10.000 de euro, or banii ăştia nu-i câştigă aici. Se întâmplă că unii se duc şi se întorc repede, dezamăgiţi de ceea ce găsesc", explică Ada Lazarovici.

Dincolo de mediul concurenţial în care se desfăşoară această meserie, Adriana Lazarovici recomandă această meserie pentru că este frumoasă. "Dacă aş fi avut o fată, i-aş fi recomandat să înveţe limbi străine, pentru că îţi dezvoltă o mulţime de laturi, de calităţi. E un mediu concurenţial, dar, ca în orice business, atitudinea faţă de client, corectitudinea, îţi aduc alţi şi alţi clienţi", spune Adriana Lazarovici.

Interpretariatul- distinct faţă de traduceri

La câteva sute de metri de biroul Adrianei Lazarovici se găseşte biroul Geaninei Tofan. Când am ajuns la interviu, trimitea documentaţii unor clienţi şi aştepta răspunsul lor. După ani de zile în care a muncit de acasă, a luat decizia de a-şi deschide biroul de traduceri şi interpretariat pentru limba germană. De ce traduceri şi nu orice altceva?

"Cred că o am în sânge, nu văd să fac altceva. Încă din facultate mi-am dorit să fac traduceri, în timp ce colegi de-ai mei se gândeau să ajungă în învăţământ. Chiar în ultima perioadă am fost contactată să predau germană în şcolile sanitare, dar nu mă văd în stare. Mă simt împlinită făcând asta, iar perioada de aproape opt ani de zile în care am locuit şi am muncit în străinătate într-un alt domeniu mi-a creat un soi de gol în mine pentru că nu făceam ceea ce îmi doream. Când am revenit acasă şi m-am reapucat de traduceri, ştiu că fac ceea ce trebuie", povesteşte Geanina Tofan.

Traduceri şi interpretariat- e o diferenţă între cele două noţiuni, iar Geanina explică:

"Traducerea e strict forma scrisă, stai în faţa laptopului cu foile de tradus, le lucrezi, apoi le listezi, pui ştampila şi predai lucrarea clientului. Interpretariatul este o traducere orală, o persoană are nevoie de asistenţă pentru a se înţelege cu reprezentanţii autorităţilor. De exemplu, am avut un caz la Tribunal: un neamţ era chemat în judecată de o firmă din România. Neînţelegând limba română, a avut nevoie de interpret pentru a putea comunica cu judecătorul, cu avocaţii, cu procurorul. Ei, întrebările puse de judecător le traduceam pentru cetăţeanul german, iar apoi răspunsurile sale le traduceam în româneşte instanţei. La notar e la fel, sunt persoane care doresc să cumpere teren. Li se citesc documentele de vânzare- cumpărare a terenului, semnează şi gata. Asta înseamnă interpretariat".

Demersurile făcute de Geanina Tofan pentru a deveni traducător autorizat sunt similare celor făcute de Ada Lazarovici. Ce a făcut în plus? A dat examen la Ministerul Justiţiei din Germania pentru a avea posibilitatea să lucreze şi pe teritorul german.

"Voiam la un moment dat să lucrez acolo, aşa că am dat examenul de terminologie juridică, am depus jurământul faţă de statul german la Tribunal şi am lucrat un pic. Dar având copiii acasă, nu pot sta prea mult acolo aşa că acum colaborez cu ei, dar din Botoşani. Mi-aş dori să fructific mai mult autorizaţia obţinută, dar cine ştie ce va fi".

Are colaborări şi cu instituţii din alte judeţe, nu doar din Botoşani, şi este solicitată să elaboreze traduceri pentru tot felul de speţe. "De exemplu, cea mai grea lucrare a fost un dosar de vreo 600 de pagini, dat de Poliţia Iaşi, la care am lucrat două luni şi jumătate. Nu chiar neîntrerupt, am mai făcut şi lucrări curente, dar mi-a luat mult timp".

Fără să vrea, ajunge să empatizeze cu clienţii, simte poveştile lor, se încarcă cu problemele lor, dar nu regretă niciun moment. O impresionează vieţile celorlalţi şi face tot ce-i stă în puteri să-i ajute. "De exemplu, traduc multe sentinţe de divorţ. Dacă în Germania, procedura e simplă iar sentinţa e scurtă, de tipul "căsătoria dintre X şi Y, încheiată la data de.., este desfăcută de către judecătorul Cutare la data de...", iar pentru mai multe detalii se face trimitere la dosar, la noi în sentinţă se scrie toată povestea, cine ce a spus, cine ce a făcut, cum se învinovăţesc unul pe altul. Grefierii scriu tot ce spun şi am avut un caz de divorţ în care un copil a rămas la mamă şi unul la tată, iar în sentinţă se explica tot, cum s-a ajuns la divorţ. Ei, pe mine m-a durut mult faptul că cei doi fraţi au fost despărţiţi pentru că am şi eu doi copii şi nu cred că ar putea suporta aşa ceva. Sau am tradus dosarul unui copil bolnav de leucemie, ce urma să plece în străinătate, e dureros, te strânge în spate".

Dar o şi amuză şi unele lucrări ce presupun traducerea unor mandate europene de arestare pentru că ulterior găseşte în presă tot felul de articole de unde află că respectivii au fost prinşi sau au fost aduşi în ţară. (Din când în când mai dă o mână şi ajutor şi jurnaliştilor care solicită tot felul de informaţii autorităţilor judiciare germane în privinţa unor români aflaţi după gratii în Germania şi pentru asta îi mulţumim, n.r.)

La fel ca Adriana Lazarovici, şi pe Geanina Tofan o deranjează atitudinea unor clienţi care vor traduceri repede. "Că doar ce-i aşa de greu, puteam să fac şi eu traducere, dar nu am ştampilă de traducător".

Limba germană, în continuă transformare

Cât de grea este limba germană? Foarte grea, spune Geanina Tofan, chiar şi pentru ea, care lucrează cu germana de ani de zile.

"Ei formează foarte multe cuvinte compuse şi evoluează limba în aşa fel încât tot timpul sunt cuvinte noi, eu spun că e o limbă care nu se termină niciodată, nici de învăţat, nici de studiat. Gramatica este foarte grea. Mi se întâmplă ca în unele cazuri, cum e conjunctivul, de exemplu, să deschid cartea să nu cumva să greşesc. Sau apar cuvinte despre care am o idee despre cum se traduce, dar pun mâna pe carte din acelaşi motiv, să nu greşesc. Cred că dacă nu ai simţul limbii respective, degeaba te chinui. E o limbă complicată şi de multe ori mă întreb singură: de ce germana, de ce nu franceza, sau engleza, sau italiana. Poate pentru că sunt şi eu o fire mai complicată", râde Geanina Tofan.

E o meserie care te consumă mult, în egală măsură fiind însă frumoasă. Dacă reuşeşti să depăşeşti consumul nervos, e o meserie pe care Geanina Tofan o recomandă. "Dacă ar fi să recomand această meserie, nu aş recomanda-o copiilor mei de exemplu. E frumoasă, dar uneori îţi vine să o iei pe câmpii de oboseală, de stres. Dacă faci o singură greşeală într-o traducere, care greşeală poate duce la ratarea unui proces, trăieşti cu acel lucru pe conştiinţă. Sau te mai trezeşti că dosarul este reanalizat şi se găseşte eroarea în traducerea ta. Nu că ai fi amendat, dar credibilitatea ta scade. Dar da, e o meserie frumoasă, din care poţi chiar trăi. Nu în lux, nu neapărat decent, dar poţi trăi", explică Geanina Tofan.

Despre această meserie şi bucuria de a o face vorbeşte şi Anca Alexuc Mic, într-un scurt mesaj pentru Ştiri.Botoşani.Ro.

"Traducătorul care se respectă nu este un simplu "funcţionar" care primeşte o comandă şi o procesează. El trebuie să colaboreze continuu cu diferite instituţii, să fie mereu pus la curent cu modificările de lege, să fie în contact cu profesioniştii, să ţină legătura cu unii clienţi din străinătate, să primească feed-back-uri şi să folosească informaţiile primite. Oferă consultaţii, informaţii şi sfaturi. Traducătorul nu există de unul singur. De aceea, experienţa sa este (şi) experienţa celorlalţi colegi. Eu recunosc că am ajuns să iubesc această profesie şi datorită colegilor de breaslă sau foştilor angajatori. Fiecare experienţă şi fiecare sfat sau informaţie te ajută şi îţi lărgeşte perspectiva. În Botoşani suntem o "comunitate" de traducători mult invidiată de alte judeţe. Suntem mereu conectaţi, colaborăm chiar şi pe limbile străine pe care suntem autorizaţi, ne întâlnim pentru a discuta anumite situaţii/probleme, ne ajutăm şi ne sfătuim. Încurajam tinerii să intre în acest domeniu şi de cele mai multe ori îi iniţiem şi îi ajutăm să-şi dezvolte afacerea", povesteşte Anca Alexuc Mic.

Spre bucuria noastră, descoperim oameni care sunt fericiţi în meseriile pe care şi le-au ales sau mai degrabă care i-au ales pe ei, oamenii. Indiferent cât de consumabile de energie ar fi, meseriilor lor îi împlinesc.