Traficanţi botoşăneni de persoane cu avere obţinută din exploatarea sexuală, în faţa unei sentinţe definitive

Împărţiţi între justiţia olandeză şi cea românească, mai mulţi botoşăneni care au exploatat sexual tinere în Olanda ajung în faţa Curţii de Apel Suceava, după ce sentinţele pronunţate pe fond de Tribunalul Botoşani au fost atacate cu apel.

În 2015, o grupare de traficanţi de persoane, iniţiată de trei botoşăneni, cu "activitate" în Amsterdam, a fost destructurată de procurorii botoşăneni ai DIICOT, membrii ei fiind trimişi în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori.

Gruparea ar fi acţionat în perioada 2004 - 2006, când ar fi racolat, transportat în Olanda şi exploatat sexual 15 tinere din judeţ, printre care şi o minoră de 17 ani. Păcălite cu locuri de muncă în străinătate, tinerele, provenite din familii cu mari probleme financiare, erau duse în Amsterdam şi obligate să se prostitueze.

Iniţiatorii "afacerii", Mihai A., Mihaela T. şi Vasile A. se ocupau de documente de identitate şi apoi transportul tinerelor în Olanda. Palierul următor era format din alţi şase botoşăneni, care asigurau transportul, cazarea şi supravegherea tinerelor pe care le obligau la prostituţie şi încasarea banilor.

Ameninţate, bătute, sechestrate în apartamentul suspecţilor, chiar violate de capul grupării, trei dintre fete au reuşit să scape şi au cerut ajutorul Poliţiei. Acuzat de trafic de fiinţe umane, contrabandă, viol şi spălare de bani, Mihai A. a fost dat în urmărire internaţională de poliţiştii olandezi şi localizat în Botoşani trei ani mai târziu, când a fost ridicat de pe stradă şi extrădat. Ulterior, pentru că o parte dintre membrii grupării au reuşit să dispară din Amsterdam, de teama justiţiei, autorităţile olandeze au trimis dosarul în România, cercetările fiind preluate de anchetatorii botoşăneni de la DIICOT.

Aceştia i-au identificat pe toţi membrii grupării, i-au audiat pe cei aflaţi în ţară şi au calculat că "averea" acumulată de traficanţi din exploatarea fetelor ar fi depăşit 230.000 de euro. Dosarul a ajuns la instanţă, însă pedepsele au fost contestate atât de procurori cât şi de inculpaţi, unii considerându-le prea mici în raport cu gravitatea faptelor, ceilalţi- prea mari. Ca atare, Curtea de Apel Suceava va da sentinţa finală, dosarul fiind înregistrat pe rolul său.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Smartwatch pentru triatlon: cum îți transformi pregătirea cu datele de pe încheietură

astăzi, 20:25

Dacă te pregătești pentru primul tău triatlon sau vrei să îți îmbunătățești timpii la următoarea cursă, probabil ai descoperit deja că nu este suficient să te antrenezi mult ...

O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)

astăzi, 19:44

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...

Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)

astăzi, 18:26

În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...