Fraţii teribili ai Botoşanilor, fugiţi în Europa înainte de a fi judecaţi!

Au stat puţin pe acasă, în Botoşani, pentru că îşi petrec cea mai mare parte a timpului în străinătate, dar cât au stat s-au ales cu două dosare penale şi câte o condamnare definitivă. Acum, însă, sunt căutaţi şi pentru celălalt dosar în care sunt judecaţi.

Fraţii teribili ai Botoşanilor, fugiţi în Europa înainte de a fi judecaţi!

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Pe holurile Tribunalului se vorbeşte despre ei ca despre "fraţii Dinamită"- Lucian şi Iulian R., de 30 şi 31 de ani, trimişi în judecată a doua oară pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Prima oară au fost condamnaţi definitiv la patru ani şi 467 zile închisoare (reprezentând două pedepse cumulate, potrivit deciziei instanţei), respectiv patru ani de închisoare după ce au dat iama în contul bancar al unei botoşănence. S-a întâmplat în 2015, când cei doi treceau prin cimitir şi, pe o măsuţă, au văzut o poşetă nepăzită. În poşetă au găsit, printre altele, un card, alături de o hârtiuţă pe care era scris şi PIN-ul. S-au dus la bancomat şi au tot scos bani, în total 2.000 de lei. Au fost identificaţi în baza înregistrărilor video, trimişi în judecată şi condamnaţi.

Numai că între condamnarea de la Tribunalul Botoşani şi decizia definitivă de la Curtea de Apel Suceava, cei doi şi-au luat tălpăşiţa şi au trecut graniţa, cu destinaţie necunoscută. Astfel că zilele trecute, când erau invitaţi la instanţă, într-un proces cu acelaşi obiect, judecătorul de caz a fost nevoit să dispună citarea celor doi la locul de deţinere din Austria.

Acest proces are un obiect asemănător cu primul în care Lucian şi Iulian R. au fost condamnaţi. Mai exact, în ianuarie 2015, profitând de întuneric, cei doi fraţi au intrat într-un bloc de pe strada Bucovina, iar prin forţarea lacătului, au intrat în boxa de sub scări, furând o borsetă uitată de Mihai M. în care se aflau mai multe bunuri şi acte, suma de 700 de lei şi două carduri bancare, însoţite de o hârtiuţă pe care era trecut PIN-ul unuia dintre acestea. Bucuroşi nevoie mare de pradă, cei doi s-au înfipt în primul bancomat de unde au scos, după mult chin concretizat în 13 tentative de a scoate bani, 410 lei, împărţiţi, cum altfel, frăţeşte. Prejudiciul total cauzat botoşăneanului păgubit a fost estimat la 1.200 de lei.

Au fost rapid identificaţi şi trimişi în judecată de procurorii DIICOT, în faţa cărora au recunoscut candid că de regulă nu acţionează în Botoşani, pe acasă aflându-se cu totul întâmplător, ci mai mult în străinătate, acolo unde pedepsele sunt mai mici.

Urmează ca instanţa să-i judece în lipsă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabetă Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

astăzi, 21:16

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

astăzi, 19:12

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...