Gaşcă organizată şi condusă de un botoşănean, ravagii printre autoturismele sucevenilor

În urmă cu mai puţin de o lună, poliţiştii suceveni comunicau faptul că un botoşănean de 18 ani a fost prins la furat maşini în judeţul vecin. Între timp, după cercetările declanşate, s-a aflat că "aventura" botoşăneanului nu este singulară.

Gaşcă organizată şi condusă de un botoşănean, ravagii printre autoturismele sucevenilor

Informaţiile de la acel moment arătau că, pe 11 ianuarie, poliţia suceveană a fost anunţată că persoane necunoscute au sustras autoturismul unei societăți comerciale din municipiul Suceava, parcat pe o stradă din localitate. Mai exact, profitând de neglijența conducătorului auto, care a parcat autoturismul și a lăsat motorul pornit, cu cheile în contact și a intrat în sediul firmei, trei tineri l-au sustras. După o urmărire, cei trei suspecţi au fost capturaţi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea dispunerii unei măsuri privative de libertate.

Numai că, în timpul cercetărilor efectuate de poliţiştii suceveni, s-a constatat că cei trei tineri erau deja sub control judiciar, dispus cu o lună înainte de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Mai exact, sub "microscopul" anchetatorilor se aflau botoşăneanul Gheorghe I., de 18 ani, şi inculpatul minor în vârstă de 17 ani C.A.N., cazaţi în căminul Centrului de Educaţie Incluzivă Suceava şi cercetaţi pentru mai multe fapte de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt calificat, violare de domiciliu şi distrugere.

De ce? La mijlocul lui octombrie, Gheorghe I. a iniţiat şi organizat furtul unui autoturism VW Pollo, aparţinând unui sucevean, scop în care a contactat mai mulţi tineri din anturajul său respectiv pe numiţii C.A.N. , N.D.D.şi B.C. toţi elevi ai Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava, cărora le-a propus şi i-a convins să se deplaseze împreună pe raza localităţii Cajvana, pentru a sustrage autoturisme sau a comite furturi din autoturisme.

La un moment dat au dat cu ochii de Golf, cu uşile neasigurate, parcat pe un drum comunal. C.A.N. s-a urcat la volan iar ceilalţi au împins iniţial maşina pentru a nu face zgomot pănă au considerat că distanţa faţă de casa în faţa căreia era parcată este suficientă, apoi Gheorghe a pornit autoturismul, conducând până la intrarea în comuna Arbore. Aici la volan a urcat din nou minorul C.A.N., care a condus maşina pe drumul public până în staţia Peco din Arbore unde au alimentat. La volan a ajuns iar botoşăneanul, care a condus însă autoturismul, fără a adapta viteza la condiţiile de mers, într-un şanţ pe raza satului Costâna, comuna Todireşti.

La începutul lui decembrie, tot Gheorghe I. a iniţiat şi organizat furtul unui Mercedes, înmatriculat în Italia. A "agăţat" doi tineri din anturajul său, elevi ai Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava, cărora le-a propus şi i-a convins să plece la Cajvana, pentru a comite furturi din autoturisme sau să le sutragă, pentru a se deplasa la un magazin pe care urmau să-l spargă pentru a sustrage bunuri, autoturismul asigurându-le scăparea şi posibilitatea transportării bunurilor.

Numai că s-au oprit în zona parcului Groapa Rusului, unde au găsit autoturismul marca VW Golf III, de culoare neagră, ce avea portierele neasigurate. Gheorghe I. a pătruns în interior, dar negăsind cheile în contact a continuat să caute în autoturism iar din torpedou a luat un portofel din piele ce avea în interior acte de identitate şi suma de 220 de Euro. Au mers mai departe până la locuinţa proprietarului Mercedesului ţinţit, autovehiculul având portierele neasigurate. Gheorghe a pătruns în interior, a pornit autoturismul şi l-a condus până la Comăneşti- doar atâta motorină era în rezervor. Au abandonat autovehiculul şi cei trei au plecat cu trenul din Gara Todireşti către Burdujeni.

Trei seri mai târziu, Gheorghe şi amicul C.A.N. au organizat furtul a două maşini, un Fiat Punto şi un Logan, aparţinând unor oameni din Cajvana. În zona Stejarului Secular, cei doi au observat două autoturisme într-o curte, acolo unde Gheorghe a înţepat două cauciucuri ale autoturismului marca VW Cady, făcându-i pană. Într-o altă curte, au găsit un autoturism marca Audi A4, tot lăsat deschis, din care au furat un portofel cu 300 de lei.

Cei doi au mers mai departe, în zona Chetroasa, unde au găsit un autoturism Fiat Panda, având portierele neasigurate. Minorul şi cu Gheorghe I. au împins maşina până s-au îndepărtat de locuinţa în faţa căreia era parcată, apoi Gheorghe s-a urcat la volan şi l-a condus până în staţia Peco din Arbore unde au alimentat. De aici la volan s-a urcat minorul C. A. N., care a condus prin oraşul Solca spre Suceava. După ce au ieşit din oraş, maşina s-a oprit pentru că s-a rupt cureaua alternatorului.

Cei doi au abandonat autoturismul şi cu o maşină de ocazie s-au deplasat înapoi în oraşul Solca. Aici C.A.N. a ochit un Logan, parcat într-o curte în zona şcolii Solca. C.A.N. a deschis porţile pentru acces vehicule, a pornit autoturismul şi l-a condus până în cartierul sucevean Burdujeni, la şcoala specială. Aici Gheorghe I. a coborât din maşină şi s-a dus în cămin, în timp ce minorul a plecat la plimbare cu maşina, parcând-o ulterior în zona pieţei agroalimentare Burdujeni.

Şi nu sunt singurele "aventuri" ale botoşăneanului şi ale complicilor săi, acestea contiuând inclusiv după ce au fost puşi sub control judiciar. Astfel că procurorii au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar instituit faţă de Gheorghe I. şi faţă de inculpatul minor în vârstă de 17 ani, C.A.N., cu măsura arestării preventive, cererea fiind admisă de către Judecătoria Rădăuţi , măsura fiind menţinută şi de Tribunalul Suceava care a respins contestaţia formulată de inculpaţi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
627

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...

Numerele de la mașină l-au băgat în bucluc!

astăzi, 12:10
309

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autot...

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
99

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...