Frate și soră din Botoșani, trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, persoane fizice, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2010, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata, la instigarea celuilalt inculpat (fratele său), ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente (adeverințe, declarații pe proprie răspundere, etc.) false sau inexacte prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.

 

Ulterior în baza unei procuri primite din partea inculpatei, dar în înțelegere cu aceasta, inculpatul ar fi efectuat demersuri pentru obținerea celei de-a doua tranșe, depunând în numele acesteia la A.P.D.R.P. (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – A.F.I.R.) documente false (declarații pe proprie răspundere).

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 85.240 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului din Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - U Cluj 1-3. Moldovenii și-au luat bătaie pe teren propriu de la ardeleni!

Friday, 20 February 2026

U Cluj s-a impus cu 3-1 pe terenul celor de la FC Botoșani, în duelul care a contat pentru etapa cu numărul 28 din SuperLiga României. Lukic (4, 15) și Drammeh (55) au punctat pentru...

Atenție, se filmează! Zeci de inspecții înregistrate de comisarii de mediu cu camerele body-cam la Botoșani!

Friday, 20 February 2026

În săptămâna 16.02 - 20.02.2026 nu mai puțin de 15 acțiuni de inspecție și control au fost înregistrate de comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani cu mijloacele de î...

„Fii lumină pentru aproapele tău!” – o lecție care a aprins inimi la Liceul din Trușești! (Foto)

Friday, 20 February 2026

La Liceul „Demostene Botez” Trușești, nu a fost doar o activitate, ci o întâlnire care a adus lumină în suflete. Sub îndemnul simplu și profund – „F...