Autorul unei crime și a unei tentative de omor, trimis în judecată

Autorul unei crime și a unei tentative de omor, trimis în judecată

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Știubeni, a fost trimis în judecată de Parchet, după ce a ucis un bărbat și a băgat în spital un altul, în urma unui conflict izbucnit pe terasa unui bar. Tribunalul din Botoșani a preluat vineri dosarul privind faptele acestuia, comise în luna august.

Totul s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24 august, în jurul orei 00:00, în satul Negreni. Cristian P. a ieşit în întâmpinarea unui localnic, care se îndrepta spre casă, şi l-a lovit cu o ţeavă din fier atât peste cap, cât şi peste restul corpului, cauzându-i leziuni care au dus la deces, în scurt timp. Ulterior, pe acelaşi drum sătesc și folosindu-se de aceeași armă, tânărul aflat în stare de ebrietate a pornit o altercație cu un alt bărbat, pe care l-a lovit în zona craniană. Victima din urmă a scăpat cu viață, însă a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, potrivit Parchetului.

Tânărul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor, aflându-se în arest preventiv.

Procurorii precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Spune-ne opinia ta