Abuzuri în funcţie, santaj, divulgare de informaţii secrete: acuzaţiile pentru care prim- procurorul Raluca Stăncescu a fost trimis în judecată de DNA

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani rămâne din nou fără conducere, odată cu ultima mişcare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie- trimiterea în judecată a prim-procurorului, a cărei suspendare cauzată de arestarea preventivă tocmai expirase.

Abuzuri în funcţie, santaj, divulgare de informaţii secrete: acuzaţiile pentru care prim- procurorul Raluca Stăncescu a fost trimis în judecată de DNA

Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a finalizat cercetările şi a trimis la instanţa Curţii de Apel Suceava dosarul în care Raluca Stăncescu, prim- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, este trimisă în judecată, alături de partenerul de viaţă, Cătălin Stavără.

Iată comunicatul DNA în legătură cu acest dosar:

„Prin rechizitoriul din data de 2 octombrie 2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:
1) STĂNCESCU RALUCA, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, - instigare la favorizarea făptuitorului, - instigare la compromiterea intereselor justiţiei, - divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, - conflict de interese,
2) STAVĂRĂ CĂTĂLIN, fost „BORCOI”, zis „PĂPUŞOI”, persoană fără ocupaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal,
3) BATCĂ CONSTANTIN, agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - favorizarea făptuitorului, - fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), - compromiterea intereselor justiţiei, şi în stare de libertate, a inculpatului:
4) BULIGA BOGDAN DANIEL, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani la data comiterii faptei), urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal,

În rechizitoriul întocmit, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

-inculpata STĂNCESCU RALUCA, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie şi împreună cu inculpatul STAVĂRĂ CĂTĂLIN, în cursul lunii octombrie 2015, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane, cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei persoane apropiate inculpatului STAVĂRĂ CĂTĂLIN.

Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii STĂNCESCU RALUCA şi STAVĂRĂ CĂTĂLIN au urmărit să-i inducă acelei persoane o stare de temere constând în aceea că în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata STĂNCESCU RALUCA, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane;

- inculpata STĂNCESCU RALUCA, în perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie l-a determinat în mod direct pe inculpatul BATCĂ CONSTANTIN, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul STAVĂRĂ CĂTĂLIN, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, în condiţiile în care inculpatul BATCĂ CONSTANTIN şi-a însuşit hotărârea infracţională, iar ulterior a întocmit în fals acte procedurale în cauză respectivă cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare;

- inculpata STĂNCESCU RALUCA, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, la data de 04.02.2016, cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul BATCĂ CONSTANTIN din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă într-un dosar penal în care inculpatul STAVĂRĂ CĂTĂLIN era cercetat, cauza aflându-se în lucru la inculpatul BATCĂ CONSTANTIN, în scopul identificării unor elemente care puteau fi exploatate prin prisma cunoştinţelor de specialitate ale magistratului în vederea favorizării inculpatului STAVĂRĂ CĂTĂLIN în cauza respectivă, agentul de poliţie conformându-se solicitării prim procurorului la data de 16.02.2016;

- inculpata STĂNCESCU RALUCA, cu intenţie, la data de 22.06.2016 a divulgat, fără drept, inculpatului STAVĂRĂ CĂTĂLIN date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, fiind afectate deopotrivă interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, cât şi interesele persoanei respective, ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi;

- inculpata STĂNCESCU RALUCA, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în perioada 06.12.2016 – 12.12.2016, cu intenţie, a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de o societate comercială pe care o administra în fapt împreună cu inculpatul STAVĂRĂ CĂTĂLIN, a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica "conducătorul unităţii", obţinând în mod indirect un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de lei.

- inculpatul Buliga Bogdan Daniel, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, la data de 21 iulie 2017, fiind audiat ca martor, cu intenție, a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei în privința cărora a fost întrebat, în contradicție vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omițând totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoștință.

În conformitate cu dispoziţiile art. 621 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, o copie certificată de pe rechizitoriul întocmit a fost înaintat Consiliului Superior al Magistraturii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

"Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", susţin anchetatorii DNA.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incredibil! Hoțul nu s-a mai obosit să îl buzunărească: I-a furat haina cu totul!

astăzi, 11:52
392

Pe 15 decembrie, poliţiştii Secţiei 3 Rurală Hlipiceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, un bărbat de 67 de ani, din comuna Albeşti, jud...

12 litri de alcool i-au adus unei botoșănence o amendă de 2.000 de lei și confiscarea mărfii!

astăzi, 11:40
239

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sau, mai bine spus, nu se potrivește cu socotelile pe care le fac oamenii legii, atunci când verifică actele de proveniență a mă...

Botoșăneancă prinsă în timp ce încerca să vândă sute de articole pirotehnice!

astăzi, 11:33
202

În cursul zilei de sâmbătă, în baza Planului de acţiune al Serviciului de Ordine Publică, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – ...