Acord de recunoaștere a vinovăției: Un botoșănean și-a recunoscut fapta după ce, pentru a obține bani europeni, a folosit acte false!

Botoșăneanul va presta timp de 60 de zile muncă în folosul comunității. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției al inculpatului A.I., agricultor, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept fonduri europene, în formă continuată (șase acte materiale).

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, în campaniile agricole 2020-2025, inculpatul A.I. ar fi obținut, pe nedrept, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), sprijin financiar sub formă de fonduri europene, în valoare totală de totală de 13.833 lei, depunând, la A.P.I.A. - C.L. Săveni acte și înscrisuri inexacte, respectiv cereri unice de plată și alte documente anexate acestora, cu privire la o suprafață de 2,46 ha situată raza satului Bodeasa, oraș Săveni, județul Botoșani, atestând că el o exploata, deși suprafața respectivă ar fi fost exploatată de o altă persoană.

 

”Facem precizarea că inculpatul și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor”, spun procurorii DNA.

În prezența avocatului, inculpatul A.I. a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi (2) ani.

Totodată, inculpatului i s-a interzis pe o perioadă de un (1) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, exercitarea drepturilor: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Inculpatul a fost de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

În vederea garantării reparării pagubei produse, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului A.I.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul A.I. au fost înaintate Tribunalului Botoșani.

Procurorii DNA fac precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, respectiv modalitatea de soluționare a cauzei penale, împrejurări care nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cioara grivă… la pescuit în Botoșani! E la fel de deșteaptă precum surata ei neagră, dar iubește mai puțin orașul!

astăzi, 17:34

”Cine ar fi crezut că ciorile pescuiesc?”, se întreabă și ne întreabă Silviu Foca, fotograful care ne oferă imagini cu… pasărea ținând peștele-n cioc! F...

Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru a prelua un copil de 3 ani, accidentat de o mașină!

astăzi, 15:29

În cursul zilei de astăzi (nota red. joi, 8 octombrie 2026), un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a...

Acțiune cu peste 100 de polițiști în municipiul Botoșani: Elevi controlați și trimiși la ore, șoferi atenționați sau chiar amendați! (Foto, Video)

astăzi, 15:15

Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare ...