Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?

Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.

Băiatul a fost adus inițial la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, iar ulterior a fost transferat la Spitalul de Copii, unde a fost internat în secția de terapie intensivă.

Potrivit Ziarul de Iași, care o citează pe dr. Otilia Frasinariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Maria”, copilul a ajuns în unitatea medicală în cursul zilei de 8 octombrie, în urma unui politraumatism produs prin accident rutier. Investigațiile clinice și paraclinice au evidențiat leziuni traumatice toraco-abdominale, care nu au necesitat o intervenție chirurgicală de urgență.

 

„În momentul de față, starea copilului este bună. Este conștient, stabil din punct de vedere respirator și hemodinamic. În zilele următoare, va rămâne internat pentru supraveghere și va beneficia de o conduită terapeutică adaptată evoluției sale”, a precizat dr. Otilia Frasinariu.

Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD Accidentul s-a produs joi, în localitatea Hlipiceni, din județul Botoșani. Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, care se deplasa către o altă solicitare, a fost redirecționat pentru a acorda primul ajutor copilului lovit de un autoturism în curtea unei gospodării,

Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD

În cursul zilei de joi, 8 octombrie 2026, un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a fost redirecționat pentru acordarea asistenței medicale unui copil în vârstă de 3 ani, accidentat de un autoturism în curtea unei gospodării. La sosirea echipajului, copilul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen. Echipajul SAJ a inițiat imediat măsurile de stabilizare a pacientului, care a fost ulterior predat echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM), direcționat de asemenea către caz.

Având în vedere gravitatea situației, din coordonarea medicală a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, care a aterizat în localitate și a preluat copilul de la echipajul TIM, în vederea transportului către o unitate medicală de specialitate.

Intervenția s-a desfășurat prin colaborarea echipajelor medicale terestre și aeriene, pentru asigurarea continuității îngrijirilor medicale și a transferului pacientului în condiții de siguranță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...