Îngrijorător! A crescut numărul accidentelor rutiere grave, la Botoşani. Care sunt cauzele!

Tot mai multe accidente se înregistrează pe şoselele din judeţul Botoşani în urma cărora se pierd vieţi sau o bună parte dintre cei care supravieţuiesc au nevoie de o perioadă îndelungată de recuperare. Iar dinamica accidentelor rutiere, cu un trend ascendent, rezultă din statistica Poliţiei Rutiere.

Îngrijorător! A crescut numărul accidentelor rutiere grave, la Botoşani. Care sunt cauzele!

Potrivit cms. şef Teodor Orhei, şeful Poliţiei Rutiere, în cursul acestui an numărul accidentelor rutiere a crescut cu 33 faţă de perioada similară a anului trecut.

Numărul accidentelor grave a crescut cu 22, de la 87 la 109. Accidentele cu persoane decedate sunt în scădere, 18 persoane au decedat anul acesta, cu 2 mai puţin faţă de anul trecut, în schimb a crescut numărul răniţilor grav de la 82 la 104.

Creşteri sunt înregistrate şi în ceea ce priveşte consecinţele accidentelor de circulaţie uşoare, comparativ cu anul trecut, există un plus de 20 de accidente, de la 258 au crescut la 278, iar numărul răniţilor a crescut cu 49.

“Principalele cauze ale producerii acestor accidente, pe primul loc viteza excesivă sau neadaptată, avem un plus 8 accidente, un total de 25, abaterile comise de pietoni, traversare neregulamentară, nesupraveghere minori, prezenţa pietonilor pe partea carosabilă, avem 21 de accidente, iar pe locul trei sunt accidentele produse din vina bicicliştilor, majoritatea dintre aceştia fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Analizând accidentele comise de conducătorii auto cu o vechime mai mică de un an de zile am constatat că sunt 23, din care doi conducători auto au fost implicaţi în accidente mortale”, a precizat şeful Poliţiei Rutiere.

Cms. şef Teodor Orhei a precizat că sunt măsuri stabilite pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente în rândul tuturor conducătorilor auto, nu numai al celor care au permis de conducere de până într-un an.

“Avem analize de stabilire a riscului rutier, pe care le întocmim trimestrial sau lunar, depinde de evoluţia situaţiei operative, pentru a adopta modul de acţiune şi în vederea diminuării, adaptăm planul de supraveghere şi control a circulaţiei cu modificări ale traficului şi urmărim postarea dispozitivelor de circulaţie pe tronsoane în zile şi intervale orare cunoscute cu risc sporit de accident. Am instruit efectivele de ordine publică de la posturile de poliţie comunale şi le cooptăm în acţiuni mixte care să vizeze combaterea principalelor trei cauze ale accidentelor. Periodic, organizăm acţiuni preventive pe principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave şi au fost intensificate activităţile de prevenire şi educaţie rutieră. Am beneficiat de întărirea dispozitivelor de poliţie rutieră prin delegare de lucrători de la alte structuri şi aceştia participă efectiv la activităţi de fluidizare a traficului, la acţiuni", a mai menţionat Orhei.

 

 

Spune-ne opinia ta