Bărbat băgat în spital de o depășire imprudentă

Un grav accident rutier a avut loc, marți, la ieșirea din municipiul Dorohoi, în localitatea Dealu Mare. Un autoturism s-a răsturnat pe cupolă, după ce conducătorul auto a depășit două mașini.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:00. Potrivit anchetatorilor, un șofer în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 B, pe direcția de deplasare Dorohoi-Botoșani, s-a angajat în depășirea a două autoturisme, iar la revenirea pe banda sa, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un cap de pod, apoi s-a răsturnat pe cupolă.

 

În urma impactului, bărbatul a fost grav rănit. În urma unui apel la 112, la fața locului au fost direcționate un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului din Dorohoi, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și unul de poliție rutieră.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Șoferul nu a putut fi testat în vederea stabilirii alcoolemiei, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), fiind preluat de cadrele medicale de pe ambulanță și transportat spre Spitalul Municipal din Dorohoi, pentru îngirjiri de urgență.

„În cauză, s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcție de rezultatele cercetărilor, să se propună o soluție procedurală”, a declarat Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ Botoșani.

(Roxana)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poveste reală într-un sat botoșănean: Incendiu de la scânteile electrice, alarmă dată de cățelul Bobo!

astăzi, 15:01

Pompierii militari și voluntari au intervenit, în cursul zilei de luni, pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată/deșeuri vegetale în județul Botoșani. S-a dat alarma ...

Câți botoșăneni au fost răniți în accidentul de la Pojorâta!

astăzi, 14:19

Accidentul rutier s-a produs duminică, 26 iulie, în jurul orei 11:30, pe DN 17, la kilometrul 180, pe raza localităţii sucevene Pojorâta. Un autoturism care circula din direcţia Vatra ...

46 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Partenie Ciopron, ultimul Episcop al Armatei Române!

astăzi, 13:39

Născut în Păltiniș, județul Botoșani, Partenie Ciopron rămâne în istorie drept ultimul episcop al Armatei Române! Dată fiind activitatea din timpul războiului antisovie...