Sâmbătă, în Sala Media a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc festivitatea de deschidere a celei de-a XVIII-a ediții a Concursului Național de Matematică "Dimitrie Pompeiu", urmat de Simpozionul de Matematică "Dimitrie Pompeiu".
Concursul, care reunește la Botoșani peste 600 de elevi din clasele III-XI, proveniți din 15 județe ale țării și din Republica Moldova, se înscrie în rândul evenimentelor de marcă nu doar în rândul competițiilor școlare, dar mai ales în ceea ce privește contribuția la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante ramuri ale învățământului – Matematica, dar și la păstrarea vie a memoriei unuia dintre marii matemticieni ai României și nu numai, Dimitrie Pompeiu.
Președintele Concursului Național de Matematică "Dimitrie Pompeiu" este prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, președinte de onoare fiind cunoscutul prof. Artur Bălăucă.
Prezent la festivitatea de deschidere a concursului, prof.univ.dr. Radu Gologan a apreciat nivelul valoric la care se află competiția care se desfășoară de 18 ani la Botoșani, dar și calitatea celor implicați în organizarea evenimentului. "Vin de mulți ani la concursul acesta, cu mare drag. Anul acesta sunt implicat într-o acțiune foarte mare, legată de olimpiada internațională de matematică. Anul acesta se ține în România, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. E o acțiune în care îmi petrec tot timpul zilei, uneori chiar și nopțile, și am fost întrebat: de ce te mai duci la Botoșani? Mă duc la Botoșani pentru să sunt minunat de ceea ce există acolo, de istoria extraordinară a unui ținut sărac, dar care a dat cei mai de seamă intelectuali ai României. Și mă duc acolo pentru că mă întâlnesc cu oameni minunați, la care inima se vede în ochii lor. Vă mulțumesc pentru că ne primiți așa", a spus prof.univ.dr. Radu Gologan, președintele concursului. Și prof. Artur Bălăucă, președinte de onoare al concursului, a adresat un cuvânt de bun venit elevilor și profesorilor, amintind totodată faptul că este vorba despre un concurs care se realizează cu mare efort, atât financiar cât și logistic. "Concursul acesta se face cu mare efort, de la subiecte până la organizare. Sute de copii veniți din țară, nu e ușor să-i găzduiești, să faci subiecte, să le dai premii, să plece acasă mulțumiți. La început, un rol foarte important în derularea concursului l-a avut domnul profesor universitar Dan Brânzei, care din păcate nu mai este printre noi. La fel, de la început ne-a ajutat mult domnul profesor Ioan Țicalo, nici dânsul nu mai este printre noi. De aceea vă rog să ținem un moment de reculegere în memoria celor doi profesori”, a spus prof. Artur Bălăucă.
Scurte intervenții au avut și președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, subprefectul Daniela-Petronela Lozneanu, dar și prof. Daniela Vicol, inspector şcolar, prof. Ioan Ciobănaşu, preşedintele Filialei Botoşani a SSMR.
După deschidere, în timp ce elevii susțineau concursul în clase, s-a desfășurat Simpozionul de Matematică "Dimitrie Pompeiu", cu următoarele prezentări: Radu Gologan, Universitatea Politehnica din București – Problema lui Pompeiu; Alexandru Negrescu, Universitatea Politehnica din București, și Doru Ștefănescu, Universitatea din București – Dimitrie Pompeiu: de la triunghi la pătrat, prin numere complexe; Al. Gabriel Mîrşanu, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi – Asupra proprietății lui Darboux; Alexandru Funduianu, Școala Gimnazială nr. 8 din Botoșani – Dimitrie Pompeiu în memoria celor care l-au cunoscut.
Simpozionul a fost dedicat aniversării a 145 de ani de la nașterea la Broscăuți (jud. Botoșani) a matematicianului Dimitrie Pompeiu.
VEZI AICI REZULTATELE Concursului Național de Matematică "Dimitrie Pompeiu"
VEZI AICI REZULTATELE Concursului Național de Matematică "Dimitrie Pompeiu"
Vă prezentăm, prin amabilitatea prof. Al.D. Funduianu, de la Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani, prezentarea Acad. Dimitrie POMPEIU - repere biografice:
Simpozionul Național ”Dimitrie POMPEIU - 145 de ani de la naștere”, Botoșani, 11 - 12 mai 2018
Prof. Al.D. Funduianu: Acad. Dimitrie POMPEIU - repere biografice
„Un copil vioi, potrivit de statură, smead, cu ochii negri, foarte inteligent, înzestrat cu o vie imaginaţie, care s-a remarcat de la început ca fiind cel mai bun elev al promoţiei sale. L-am revăzut apoi adolescent, cu o voinţă dârză, cercetând ceea ce îi satisfăcea spiritul şi-i incita sufletul…”- aşa era caracterizat Dimitrie Pompeiu de către profesorul univ. dr. Mihai Botez, la rându-i, fost elev al Gimnaziului din Dorohoi (consemnare, aparţinând profesorului Mihai Vieru, dintr-un document de arhivă).
Dimitrie Pompeiu s-a născut la 22 septembrie 1873, în localitatea Broscăuţi, din apropierea oraşului Dorohoi. Primii ani de şcoală îi face la Dimăcheni, după care se înscrie şi urmează cursurile gimnaziale la Dorohoi. Se impune ca elev strălucit încă din clasele primare; în clasa a treia se remarcă, deja, ca rezolvitor de probleme la revista „Recreaţii ştiinţifice” din Iaşi, în paginile căreia numele său era o prezenţă constantă. Cu toate acestea , Dimitrie era atras şi de lectură – citea mult, cu pasiune şi curiozitate/interes -, de fizica aplicată, ştiinţele naturii ori „dexterităţi” (arte plastice, muzică, sport). După absolvirea gimnaziului, urmează cursurile Şcolii Normale din Bucureşti, după care, vreme de cinci ani, între 1893-1898, funcţionează ca institutor la Galaţi şi, apoi, la Ploieşti.
Cu toate că era pasionat de munca de institutor şi captivat de „lumea celor mici”, Dimitrie Pompeiu – devenit, deja, membru al Societăţii „Amicii Ştiinţelor Matematice” – se hotărăşte să-şi urmeze chemarea, să-şi desăvârşească drumul (inevitabil!) : studiul matematicilor. Aşa se face că, în anul 1898, îşi întrerupe activitatea la catedră şi, împreună cu soţia sa, pleacă la Paris, pentru continuarea studiilor. În scurt timp, încheie studiile secundare, obţine diploma de bacalaureat, iar din anul 1900 devine student la Sorbona (graţie sprijinului material – este vorba de o bursă – primit din partea lui Spiru Haret, ministru al învăţământului şi, totodată, primul matematician român cu doctorat obţinut în străinătate). La Universitate, Pompeiu are şansa de a avea ca profesori, de a cunoaşte şi a lucra nemijlocit cu câţiva dintre cei mai cunoscuţi matematicieni ai timpului : Poincare, Picard, Goursat, Koeniga etc. În anul 1903, Pompeiu trece cu brio examenul de licenţă, iar doi ani mai târziu, la 31 martie 1905 îşi susţine teza de doctorat, cu tema „Sur la continuite des fonctions de variables complexes” („Asupra continuităţii funcţiilor de o variabilă complexă”), sub conducerea ilustrului matematician Henri Poincare.
Doctorandul Dimitrie Pompeiu şi-a câştigat celebritatea internaţională chiar cu această teză, dedicată studiului singularităţii funcţiilor analitice. În lucrarea sa, - contrar tuturor opiniilor - tânărul matematician român „demonstrează existenţa unor funcţii analitice având mulţimea singulară de măsura pozitivă şi fiind continue pe această mulţime”. Acest fapt matematic era cu totul surprinzător, mai ales că, tot în acel an, profesorul Ludovic Zoretti, într-o teză de doctorat a pretins că „mulţimea singularităţilor unei funcţii analitice este discontinuă pe această mulţime”. Rezultat, în acord cu o impresie larg răspândită la acea vreme, dar care – ulterior – s-a dovedit a fi fals! Ar fi de subliniat, poate, faptul că în ţară – în bună parte neînţelese – rezultatele cercetărilor lui Dimitrie Pompeiu sunt acceptate, dar privite cu oarecare reţinere/rezervă/circumspecţie. Purtând, însă, girul lui Poincare, cel mai mare matematician al vremii, teza lui Pompeiu este, practic, imposibil a fi combătută. Cu argumente raţionale, desigur.
În scurt timp, ideile, noţiunile şi rezultatele cuprinse în teza lui Pompeiu atrag interesul altor mari matematicieni contemporani, din străinătate. Aşa se face că, după aproape patru ani, în anul 1909, marele savant francez Armand Denjoy, la care se alătură Painleve şi Hausdorff, confirmă şi susţin rezultatele lui Pompeiu, validând corectitudinea, eleganţa, noutatea şi importanţa cercetărilor acestuia. Astfel, descoperirea lui Dimitrie Pompeiu se impune lumii matematicii şi matematicienilor de pretutindeni. S-a afirmat chiar, nu fără temei, că teza de doctorat a lui Dimitrie Pompeiu a fost şi cea mai celebră dintre toate lucrările sale (deşi, fiecare lucrare în parte era extrem de preţioasă şi apreciată!).
Revenit în ţară imediat după obţinerea doctoratului, în toamna anului 1905, Pompeiu este numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, unde va preda un curs de mecanică pentru studenţii de la fizică-chimie şi unul de analiză matematică (calcul diferenţial şi integral), pentru cei de la matematică. În anul următor, ocupă – prin concurs – Catedra de mecanică de la Secţia de Matematică a Universităţii din Iaşi, în paralel funcţionând şi ca profesor suplinitor la Liceul Naţional din Iaşi. În 1912 se transferă la Bucureşti, ca succesor al lui Siru Haret pe Catedra de mecanică, iar din 1930, după pensionarea lui David Emmanuel, devine profesor de teoria funcţiilor. Subliniem şi faptul că, în aceeaşi perioadă, a ţinut şi cursuri de geometrie analitică la Şcoala Politehnică din Bucureşti.
Odată cu venirea în Capitală, cercetările lui Dimitrie Pompeiu capătă noi dimensiuni, amplificându-se necontenit. Cu toate că domeniul preferat de cercetare, cu care s-a evidenţiat pe plan internaţional, era analiza matematică, în special analiza complexă, Dimitrie Pompeiu se impune cu rezultate remarcabile şi în alte domenii, cum ar fi mecanica, de exemplu. (…Fac aici o necesară paranteză, amintind că la prima Consfătuire Naţională de Istoria Matematicii, care a avut loc la Botoşani, în 15-16 octombrie 1972, academicianul Caius Iacob a prezentat o extrem de documentată, interesantă şi consistentă comunicare, cu tema: „Lecţiile de mecanică ale lui Dimitrie Pompeiu” – material publicat, ulterior, într-o lucrare îngrijită de Filiala locală a S.S.M.R.).
A introdus noţiunea de distanţă între două mulţimi, metrica Haushorff – Pompeiu, putând fi astfel considerat ca unul dintre fondatorii teoriei hiperspaţiilor.
Pompeiu rămâne, însă, iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene, care constituie o extindere naturală a funcţiilor analitice. În acest domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară (1912) şi a extins celebra formulă a lui Cauchy, cunoscută astăzi ca formula lui Cauchy – Pompeiu. De data aceasta, Şcoala matematică românească, prin M. Niculescu, G. Călugăreanu, Gr. Moisil, E. Ghermănescu şi alţii, a fost cea care a preluat, a dezvoltat şi a pus în valoare noţiunea introdusă de Pompeiu.
Într-o lucrare, de mici dimensiuni, publicată în 1929 - citată, însă, în peste 1000 de articole! - Pompeiu demonstrează că dacă integrala dublă a unei funcţii continue în plan are aceeaşi valoare pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia se reduce la o constantă. Această „simplă” observaţie a generat una dintre cele mai interesante probleme ale analizei matematice, cunoscută ca „Problema lui Pompeiu” sau chiar „Conjectura lui Pompeiu”.
O altă observaţie a lui Pompeiu, care a condus la numeroase cercetări, este cea privind teorema creşterilor finite.
De numele lui Pompeiu se leagă organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc. El a organizat seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France. De asemenea, în 1929, împreună cu Petru Sergescu, înfiinţează revista „Mathematica”, publicaţie periodică de largă deschidere internaţională, la care au colaborat savanţi din multe ţări ale lumii.
Opera matematică a lui Dimitrie Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări şi articole publicate. Preţuite în ţară, apreciate şi recunoscute peste hotare, lucrările lui Pompeiu îl impun ca savant de renume mondial. În 1934, la 61 de ani, după trei decenii de activitate/cercetare ştiinţifică, Dimitrie Pompeiu devine membru corespondent, iar în anul 1948 membru titular al Academiei Române. A ţinut cursuri şi prelegeri la Sorbona şi la Universitatea din Poitiers, a fost „Doctor honoris causa” al Universităţii din Varşovia (1934), director al Institutului de Matematică al Academiei (1949-1954), a prezidat mai multe Congrese naţionale şi internaţionale ale matematicienilor. A fost sărbătorit de forurile ştiinţifice la 60 şi la 80 de ani, fiind distins cu mai multe Ordine şi Medalii („Ordinul Muncii, clasa I”, „Steaua României” etc.).
„Un matematician se consideră realizat – scria undeva acad. Petru Mocanu, de la Cluj – dacă a îndeplinit cel puţin una dintre următoarele condiţii: (1) a introdus o noţiune nouă într-un domeniu al matematicii, fără de care acel domeniu suferă; (2) a elaborat o nouă metodă de cercetare recunoscută şi aplicată de specialişti; (3) a rezolvat o problemă importantă, care a fost abordată de mulţi alţi specialişti; (4) a enunţat o problemă nouă de larg interes în lumea matematică.” …Ei bine, Dimitrie Pompeiu a îndeplinit cu prisosinţă toate aceste condiţii, impunându-se ca unul dintre cei mai capabili români, fiind socotit de majoritatea specialiştilor în materie: „cel mai strălucit reprezentant al şcolii matematice româneşti, de la începutul secolului al XX-lea”. Supranumit: ”Un Brâncuși al matematicii” (Octav Onicescu), sau ”Un bijutier - în ograda matematicii românești” (Solomon Marcus), Dimitrie Pompeiu s-a stins din viață la 8 octombrie 1954.
