Directorul FMI, Christine Lagarde, a iesit la rampa pentru a indemna guvernele sa aloce mai multe fonduri pentru educatie, investitii si sectorul de cercetare-dezvoltare, in opinia sa productivitatea scazuta din prezent ducand la o scadere a standardelor de viata in intreaga lume.
Lagarde se arata deranjata de faptul ca liderii politici se multumesc sa astepte ca noua revolutie tehnologica sa genereze o crestere a productivitatii in diverse sectoare si sa aduca nivelul de trai al populatiei la standardele intalnite inainte de criza financiara din 2008, anunta The Guardian.
Directorul Fondului spune ca productivitatea scazuta este un fenomen care poate fi regasit in rapoartele intocmite in ultimii 5 ani, iar analizele recente ale expertilor din institutie sugereaza ca, daca guvernele ar fi pastrat nivelul de finantare intalnit inainte de criza financiara, cresterea economica la nivelul tarilor dezvoltate ar fi fost cu 5 procente mai mare.
"Ar fi ca si cum am adauga inca o Japonie la economia globala. Inca un deceniu de crestere anemica a productivitatii va submina serios sansele de crestere a standardului de viata la nivel global", a punctat Lagarde intr-un discurs tinut in fata membrilor American Enterprise Institute.
Discursul tinut de directorul executiv al Fondului Monetar International vine pe fondul publicarii unui nou studiu al analistilor institutiei privind cauzele care tin productivitatea la un nivel redus de crestere.
Acestia au sesizat trei probleme majore care afecteaza economiile din intreaga lume in acest moment: fenomenul de imbatranire al populatiei, o scadere a comertului global si mostenirea dezastruoasa a crizei financiare, pe care unele state nu au reusit sa o depaseasca.
De altfel, in randul economiilor care se confrunta in continuare cu un grad mare de indatorare pluteste si riscul unor noi dezechilibre financiare si sociale, avertizeaza analistii FMI.
O singura raza speranta pare sa fie oferita de noile tehnologii dezvoltate in ultimii ani, dar aceasta nu este de ajuns pentru a revigora economia globala, sustine Lagarde.
"A astepta, pus si simplu, ca inteligenta artificiala sau alte tehnologii sa declanseze o revenire a productivitatii nu este o optiune. Un lucru este clar, avem nevoie de mai multe inovatii, nu de mai putine, deoarece fortele care actioneaza in piata nu pot genera singure o asemenea crestere. Noi credem ca guvernele vor trebui sa faca mai mult pentru a descatusa energia antreprenoriala. Acest lucru poate fi realizat prin eliminarea unor bariere competitionale, investitii in educatie si acordarea de stimulente fiscale in sectorul cercetare-dezvoltare", a explicat Christine Lagarde.
Sefa FMI a recunoscut si faptul ca efectele perturbatoare ale noilor tehnologii se fac simtite in anumite sectoare, afectand in special forta de munca slab calificata, dar sustine ca acest lucru poate fi remediat prin accentual pus pe educatie.
"Dincolo de toate, avem nevoie de o educatie performanta la un nivel mult mai extins. Calificarea si educatia sunt politici cheie pentru a reduce inegalitatea sociala si a creste productivitatea muncii", a mai spus directorul executiv al FMI, amintind apoi ca astfel de masuri ar trebui sa ii vizeze si pe refugiatii adoptati in numar masiv de unele tari occidentale.
Sursa: Business24