MFP continuă în luna iunie emisiunile de titluri de stat pentru populatie

Românii pot subscrie începând din data de 3 iunie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populatiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadente la 1, 2, 3 si 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% si, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. 
                      
"Cei peste 33.000 de români care au investit mai mult de 1,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, sunt o dovadă evidentă a succesului Programului Tezaur. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finantelor Publice oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi si maturităti atractive, pe care românii o pot accesa si pe viitor", a precizat Eugen                 Teodorovici, ministrul Finantelor Publice. 

 

Titlurile de stat pot fi cumpărate: 
•în perioada 03 – 28 iunie 2019 de la unitătile operative ale Trezoreriei Statului; 
•în perioada 03 – 27 iunie 2019 prin reteaua de oficii postale ale Companiei Naționale Posta Română, din mediul urban, iar în perioada 03–26 iunie 2019 din mediul rural. 

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea         sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. 

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. 

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot răscumpăra în avans. 

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă mostenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. 

Emiterea titlurilor de stat pentru populatie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitătile vor fi stabilite în functie interesul manifestat de investitori. 

Prospectul de emisiune, si orice eventuale modificări ale acestuia, se publică  pe: http://www.mfinante.ro,  www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum recunoști cu adevărat calitatea unei geci de piele originale

astăzi, 21:45

Anatomia unei geci de piele: ce se ascunde dincolo de suprafață   Calitatea unei jachete pentru bărbați nu se citește la prima vedere. Se simte în greutatea materialului, se obse...

Rotary Club Botoșani organizează evenimentul caritabil „SUB SEMNUL REGINEI MARIA”

astăzi, 21:39

Programul serii va debuta la ora 18:00 cu un concert susținut de EMIRAS Symphony Orchestra, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” Botoșani, sub bagheta dirijorului Emanuel M...

Experiența audio spațială: Cum să transformi livingul într-o scenă sonoră captivantă

astăzi, 21:27

1. Ce este, de fapt, audio-ul spațial? Până nu demult, sunetul surround se limita la câteva canale fixe: stânga, dreapta, centru și spate. Deși era un avans major față de di...

-->